Eveniment

NEWS ALERT Primarul PSD din Cluj, acuzat de defrişări ilegale, plasat sub control judiciar. Care sunt complicii săi

Primarul PSD al comunei clujene Beliş, acuzat de mai multe infracţiuni la regimul silvic, a fost plasat sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Măsura a fost dispusă de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin.
Publicitate

Viorel Matiş şi alţi doi colegi ai săi din vremea în care era şef la Ocolul Silvic Beliş au fost reţinuţi luni, 14 august, de către poliţişti, sub acuzaţia de săvârşire a infracţiunilor de instigare la tăiere ilegală de arbori din fondul forestier naţional, furt de arbori din fondul forestier naţional şi fals intelectual. Mai exact, în 2013, aceştia ar fi aprobat tăierea fără drept a 5.000 mc de lemn din cantonul Ciurtuci, cauzând un prejudiciu de 250.000 euro.

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, faţă de Viorel Matiş s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la infracţiunea de tăiere ilegală de arbori din fondul forestier naţional, faptă prevăzută şi pedepsită de art 25 din vechiul Cod Penal, raportat la art. 107, alin. 1, lit. d şi cu aplicarea art. 107, alin. 2 lit d din legea 46/2008 rep, furt de arbori din fondul forestier naţional, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 109, alin. 1, lit. d şi cu aplicarea art. 109, alin. 2 lit d din legea 46/2008 rep, fals intelectual, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 289 vechiul Cod Penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 vechiu Cod Penal (123 acte materiale), toate cu aplicarea art. 33, lit. a din vechiul Cod Penal şi art. 5 noul Cod Penal.

Acestea constau că în perioada februarie - aprilie 2013, în calitate de şef al Ocolului Silvic Beliş, judeţul Cluj a determinat, cu intenţie mai multe persoane, să taie fără drept şi să sustragă arbori din pădurea aflată în administratea Ocolului Silvic Beliş.

De asemenea, în calitate de şef de ocol, având competenţa de a stabili sancţiunea contravenţională aplicabilă, a stabilit sancţiunea, constand în "avertisment" în cazul tuturor celor 123 de procese verbale de contravenţie, întocmite în fals de către inculpaţii Roşu Ardelean şi Marcel Lung, cu scopul de a evita ca procesele contravenţionale să fie date în debit.

Ilie Nicolae Goga este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la infracţiunea de tăiere ilegală de arbori din fondul forestier naţional, faptă prevăzută şi pedepsită de art 25 din vechiul Cod Penal, raportat la art. 107, alin. 1, lit. d şi cu aplicarea art. 107, alin. 2 lit d din legea 46/2008 rep, furt de arbori din fondul forestier naţional, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 109, alin. 1, lit. d şi cu aplicarea art. 109, alin. 2 lit d din legea 46/2008 rep, fals intelectual, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 289 vechiul Cod Penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 vechiul Cod Penal (124 acte materiale), toate cu aplicarea art. 33, lit. a din vechiul Cod Penal şi art. 5 noul Cod Penal, constând în aceea că în perioada februarie-aprilie 2013, în calitate de şef district silvic în cadrul Ocolului Silvic Beliş, judeţul Cluj, a determinat, cu intenţie mai multe persoane, să taie fără drept şi să sustragă arbori din fondul forestier naţional,dupa care pentru a diminua prejudiciul produs prin tăierea ilegală a arborilor, a completat 123 procese verbale de contravenţie silvică întocmite de către inculpaţii Roşu Ardelean şi Lung Marcel, cunoscând faptul că aspectele prezentate în acestea sunt nereale iar cu ocazia întocmirii actului parţial de fond, înaintea controlului ITRSV, a consemnat date nereale cu privire la situaţia constatată în teren.

Marcel Lung este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la infracţiunea de tăiere ilegală de arbori din fondul forestier naţional, faptă prevăzută şi pedepsită de art 25 din V.C. Pen., raportat la art. 107, alin. 1, lit. d şi cu aplicarea art. 107, alin. 2 lit d din Legea 46/2008 rep, furt de arbori din fondul forestier naţional, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 109, alin. 1, lit. d şi cu aplicarea art. 109, alin. 2 lit d din legea 46/2008 rep, fals intelectual, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 289 vechiul Cod Penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 vechiul Cod Penal (87 acte materiale), toate cu aplicarea art. 33, lit. a din vechiul Cod Penal şi art. 5 noul Cod Penal, constând în aceea că în perioada februarie-aprilie 2013, în calitate de technician silvic în cadrul Ocolului Silvic Beliş, judeţul Cluj, a determinat, cu intenţie mai multe persoane, să taie fără drept şi să sustragă arbori din fondul forestier naţional.

Având atribuţiuni pe linia întocmirii de procese verbale de constatare a contravenţiilor silvice, cu scopul de a crea o aparentă de legalitate cu privire la tăierile ilegale de arbori şi pentru a diminua prejudicial cauzat prin tăierea ilegală a arborilor, a completat 87 procese verbale de contravenţie silvică, cunoscând faptul că aspectele prezentate în acestea sunt nereale.

Conform comunicatului de presă remis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi faţă de o a patra persoană - Roşu Ardelean - pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la infracţiunea de tăiere ilegală de arbori din fondul forestier naţional, faptă prevăzută şi pedepsită de art 25 din vechiul Cod Penal raportat la art. 107, alin. 1, lit. d şi cu aplicarea art. 107, alin. 2 lit d din legea 46/2008 rep, furt de arbori din fondul forestier naţional, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 109, alin. 1, lit. d şi cu aplicarea art. 109, alin. 2 lit d din legea 46/2008 rep., fals intelectual, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 289 vechiul Cod Penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 vechiul Cod Penal (36 acte materiale), abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 246, din vechiul Cod Penal, cu aplicarea art. 41, alin. 2 vechiul Cod Penal (23 acte materiale), fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, faptă prevăzută la art. 288, alin 1 şi 2 din vechiul Cod Penal cu aplic. art. 41 alin. vechiul Cod Penal (123 acte materiale) şi uz de fals, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 291 din vechiul Cod Penal, toate cu aplicarea art. 33, lit. a din vechiul Cod Penal şi art. 5 Noul Cod Penal., constând în aceea că în perioada februarie-aprilie 2013 în calitate de pădurar la Ocolul Silvic Beliş, judeţul Cluj, a determinat cu intenţie mai multe persoane să taie fără drept şi să sustragă arbori din cantonul pe care îl avea în paza sa, prejudicial cauzat fiind în valoare de 1.148.822 lei, iar ulterior pentru a justifica arborii tăiaţi illegal a întocmit în fals 36 procese verbale de constatare a contravenţiilor silvice în vederea reducerii prejudiciului creat, folosind fără drept date cu caracter personal a unor persoane, încălcându-se prevederile art. 8 din legii 677/2001 cu privire la protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cauzând şi prejudiciu fiecărei persoane în numele căreia a fost întocmit respectivul proces verbal, contrafăcând semnatura persoanelor pe numele cărora a întocmit procese verbale de contravenţie, folosind documentele falsificate, respectiv procesele verbale de constatare a contravenţiilor silvice în faţa organelor de control (ITRSV) în vederea reducerii prejudiciului creat.

Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt, în vederea stabilirii răspunderii penale a inculpatilor. Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie".

De asemenea, amintim că Ministrul delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură, Lucia Varga, declara în 2013 că Direcţia Silvică a judeţului Cluj a fost condusă cu iresponsabilitate timp de mai mulţi ani.

În urma unui audit care s-a făcut în cursul lunii mai 2013 s-a constatat, că pe raza judeţului Cluj, 15 persoane angajate la Direcţia Silvică se fac vinovate de mari nereguli în ceea ce priveşte administrarea fondului forestier, urmând să înceapă demersurile pentru concedierea acestora şi sesizarea procurorilor. „La Ocolul Silvic Beliș, șeful de ocol, Viorel Matiș și fostul șef de Ocol, Traian Dobrea, sunt vinovați de tăierea ilegală a 2.227 mc de lemn, cu un prejudiciu de 370.000 de lei", declara Varga, citată de ZIUA de CLUJ.

Cu privire la cele 15 persoane acuzate de gestionare frauduloasă a pădurilor din Cluj, ministrul mai spunea că aceştia vor fi daţi afară şi li se vor face denunţuri penale.

Publicitate

Comentarii

Altfel nu se putea

thumb down thumb up
miercuri, 16 august 2017, 16:01
de Eu

Gașca de bandiți și mafioți din Cluj,protejați de personalități ale orașului in funcții cheie. Nimeni nu va păți nimic!
raspunde

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.