Eveniment

NEWS ALERTUPDATE PROBLEME PENTRU UNTOLD. Tişe: Să repare stadionul şi apoi vorbim de ediţia 2017! Ce spun organizatorii festivalului

Consiliul Județean (CJ) Cluj va discuta eventuala închiriere a stadionului Cluj Arena pentru desfăşurarea Untold 2017 după ce organizatorii festivalului vor finaliza reparaţiile necesare şi vor remedia toate pagubele aduse infrastructurii arenei sportive în urma ediţiei de anul acesta.
Publicitate

UPDATE Organizatorii Untold au confirmat pentru ZIUA de CLUJ că în contractul de închiriere a Cluj Arena pentru ediţia din 2016 a festivalului este prevăzut ca aceştia să repare orice fel de stricăciuni ce s-au produs pe parcursul desfăşurării evenimentului. 

Adrian Chereji, director de marketing şi comunicare Untold, a subliniat că în momentul semnării contractului a fost emis un bilet la ordin pentru a acoperi eventualele pagube şi că a fost depusă şi o asigurare în acest sens. 

"Am remediat peste 95% din stricăciuni. Mai avem de lucru puţin la pista de atletism. Acolo am întâmpinat probleme şi cu firma care trebuia să efectueze lucrările. A intrat în insolvenţă şi a trebuit să căutăm alta. Am încheiat deja contractul cu cea de-a doua firmă şi am făcut deja plata. Dar mai avem o problemă. Vremea. Condiţiile meteo nu sunt favorabile pentru astfel de lucrări. Cel mai probabil lucrările vor începe anul viitor, spre primăvară. Nu fugim de responsabilităţi, nu este în avantajul nostru"', a punctat Chereji. 

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

"Voi discuta despre o eventuală închiriere a stadionului în vederea organizării festivalului Untold 2017 precum și despre cuantumul chiriei abia după finalizarea reparațiilor rămase restante, fapt care l-am comunicat în scris și organizatorilor evenimentului Untold", a precizat președintele CJ, Alin Tișe.

O comisie constituită din dispoziţia preşedintelui CJ Cluj a inventariat în august 2016 toate daunele aduse gazonului, pistei, tribunelor și a încheiat un proces verbal de constatare a pagubelor, acestea trebuind să fie suportate în totalitate de cătreorganizatorii festivalului Untold.

Având în vedere prevederile contractuale ale convenţiei încheiate în acest sens între Cluj Arena şi organizatorii festivalului Untold, CJ Cluj, în calitate de proprietar al Cluj Arena, a solicitat societăţii organizatoare să remedieze în regim de maximă urgenţă problemele legate de starea gazonului, precum şi toate celelalte eventuale pagube aduse infrastructurii arenei sportive cu ocazia desfăşurării festivalului, probleme care până acum nu au fost remediate în totalitate.

Organizatorii Untold au plătit 150.000 de lei, plus costul utilităţilor, pentru a închiria Cluj Arena pe durata festivalului.

ZIUA de CLUJ a publicat fotografii cu starea dezastruoasă a gazonului de pe arenă, imediat ce a fost decopertat. El fusese acoperit cu o suprafaţă de plastic numită portafloor. Suporturile acestei suprafeţe au lăsat urme adânci în ceea ce ar trebui să fie terenul de joc.

30.000 de euro au plătit organizatorii Untold pentru refacerea gazonului. Costurile au crescut după ce, împreună cu societatea care se ocupă de întreţinerea gazonului, Eco Garden Construct, s-a ajuns la concluzia că există o suprafaţă care nu mai poate fi resuscitată, de 600 mp.

Presiunea era cu atât mai mare cu cât,  în 4 septembrie 2016, pe Cluj Arena era programat meciul de fotbal dintre România şi Muntenegru, din preliminariile Campionatului Mondial de fotbal Rusia 2018. 

Organizatorii Untold nu au putut fi contactaţi până la momentul publicării articolului. 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.