Problemele birocratice pe autostrada Sebeş-Turda FOTO/VIDEO

Problemele birocratice pe autostrada Sebeş-Turda FOTO/VIDEO
Lotul 1 al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda, constructor Impresa Pizzarotti, segment de 17 km, face legătura dintre nodul Sebeș (interconectarea A10 cu A1 și DN1) și nodul Alba Iulia Nord.

"Lucrările, deși au avansat de la ultima noastră vizită, sunt încă departe de a fi finalizate. Punctele critice de pe acest lot sunt nodurile Alba Iulia Nord și Sebeș. Nodul Alba Iulia Nord este mai avansat birocratic, având PT (Proiect Tehnic) aprobat, exproprierile suplimentare demarate, procedura de mediu spre finalizare, astfel că autorizația de construire este foarte aproape și, în curând, probabil că vom vedea utilaje în teren.

În schimb, la nodul Sebeș, toate elementele birocratice de mai sus lipsesc cu desăvârșire. Cel mai grav este că, la mai bine de 2 ani și 8 luni de la semnarea contractului pentru acest lot (pe 14 noiembrie 2014), nu avem Proiectul Tehnic întocmit (de constructor) și aprobat (de CNAIR), ca urmare a unor interminabile "negocieri" și dispute între cele două părți cu privire la multiple detalii tehnice critice ale nodului.

Cerem atât constructorului cât și factorilor decidenți din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să finalizeze în cel mai scurt timp această etapă, deoarece nodul rutier Sebeș este extrem de complex și necesită un timp de execuție îndelungat, de cel puțin 18 luni. Așadar, dacă suntem realiști și obiectivi, toate aceste blocaje riscă să împingă în anul 2019 termenul de finalizare a acestui segment de autostradă extrem de important!", scriu reprezentanţii Asociaţiei ProInfrastructura. 

Autostrada Sebeș-Turda:

Lot 1 - 17,0 km - de la intrarea pe autostradă în Sebeş până la Pârâul Iovului
Constructori: asocierea Impresa Pizzarotti - Pomponio
Cost: 541 mil. lei, fără TVA

Lot 2 - 24,3 km - de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud
Constructori: asocierea Aktor - Euroconstruct Trading
Cost: 549 mil. lei, fără TVA.

Lot 3 - 12,5 km - de la intrarea în Aiud până la nodul de la Decea
Constructori: asocierea Tirrena Scavi - Societa Italiana per Condotte d'Acqua
Cost: 420 mil. lei, fără TVA

Lot 4 - 16,3 km - de la nodul Decea până în Turda
Constructori: asocierea Porr Construct - Porr Bau
Cost: 470 mil. lei, fără TVA

Amintim că iniţial toate loturile de la A10 au avut ca termen de dare în folosinţă sfârşitul lui 2016, însă s-au produs întârzieri importante din cauza lipsei avizelor obligatorii pentru construire.

 

Loading...
Comenteaza