Eveniment

PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi

Valorile termice, în special cele diurne, se vor situa în jurul mediilor climatologice, informează ANM.

Luni, în sudul şi în estul ţării, înnorările vor fi în general persistente, local se va semnala ceaţă, iar izolat şi trecător va burniţa sau va fulgui. În restul teritoriului, cerul va fi variabil spre mai mult senin, dar în zonele joase pe spaţii restrânse, în special dimineaţa şi noaptea, va fi ceaţă sau nebulozitate joasă. Vântul va sufla moderat, cu intensificări izolate în Moldova, sudul Banatului şi pe crestele montane şi în general slab în celelalte zone. Temperaturile maxime se vor încadra în general între -4 şi 6 grade, cu cele mai ridicate valori în Dealurile de Vest, iar cele minime vor fi cuprinse între -10 şi 0 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, spre -16...-14 grade.

Marţi, regimul termic se va menţine apropiat de cel normal pentru această dată în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare ziua în regiunile extracarpatice, în timp ce noaptea nebulozitatea va cuprinde în special centrul, sudul şi estul teritoriului şi va ninge slab în nordul Moldovei şi posibil în Lunca Dunării. Mai ales dimineaţa şi noaptea, în zonele joase de relief local va fi ceaţă, posibil persistentă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în a doua parte a intervalului în est şi în sud-est. Temperaturile maxime se vor situa în general între -4 şi 4 grade, iar cele minime între -11 şi -3 grade, local mai scăzute în Transilvania.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.