Eveniment

Protest la Cluj şi în capitală | „Nu vrem să fim o naţie de hoţi”

100 de persoane au protestat în centrul capitalei şi câteva zeci la Cluj. Oamenii au scandat lozinci antiguvernamentale şi au purtat pancarte cu mesaje anticorupție.
  • sursa: mediafax.ro

    sursa: mediafax.ro

Publicitate

Potrivit iniţiatorilor protestului, „Guvernul Tudose a elaborat un proiect de act normativ, numit Codul Administrativ. Proiectul prevede, printre altele, şi abrogarea legii care interzicea persoanelor condamnate penal să facă parte din Guvern. Asta înseamnă că un borfaş, condamnat penal, va decide soarta românilor şi îi va reprezenta pe aceştia".

Mobilizarea pentru acest protest s-a făcut pe o reţea de socializare. „Am venit şi în februarie de multe ori şi în martie şi de câte ori pot voi fi aici pentru a apăra democraţia şi pentru a apăra România de hoţii care vor să ne distrugă. Este o revoltă generală pentru că am intrat pe un trend prin care PSD ne trage înapoi spre comunism.

Mai recent este atacul asupra DNA şi faptul că săptămâna acasta a apărut noul proiect de lege prin care se prevede că, deşi au fost condamnaţi, să poată fi miniştri", a spus Laura Popescu, una dintre protestatare.

„Am venit pentru a protesta împotriva vehementelor atacuri împotriva singurei instituţii care apără cât de cât legea în ţara asta şi anume Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Am venit în piaţă şi pentru declaraţiile şocante ale domnului Dragnea, care a spus că nu are nevoie de arme, pentru că el are Parlamentul şi partidul. Asta mi se pare o declaraţie Erdogan categorică. Scandalul din DNA mi se pare o tentativă a puterii de a murdări această insituţie şi de a o arăta cu degetul şi a spune „Uite, şi ei sunt murdari!".

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.