Protest spontan al tehnicienilor radiologi clujeni

Protest spontan al tehnicienilor radiologi clujeni

Aproximativ 100 de tehnicieni radiologi şi de imagistică medicală din mai multe spitale clujene au protestat, spontan, miercuri, pentru asimilarea funcţiei lor celei de asistent medical, astfel încât să beneficieze de majorări salariale.

"Este un protest spontan al tehnicienilor de la Laboratorul de radiologie şi imagistică medicală, care nu suntem cuprinşi deloc în majorările salariale pentru că în Legea salarizării unitare nu figurăm ca asistenţi medicali. Am aflat că, de fapt, nu suntem nimic pentru Ministerul Sănătăţii, nu existăm, dar când s-au tăiat salariile bugetarilor au ştiut exact cine suntem. Dar când să se majoreze salariile, nu mai ştiu cei de la minister cine suntem. Cerem să fim asimilaţi funcţiei de asistent medical, să beneficiem de majorările salariale de la 1 martie, la fel ca restul asistenţilor. E ca şi cum s-ar spune că medicul radiolog nu este medic ca şi chirurgul", a declarat unul dintre protestatari.

Protestatarii, care s-au adunat în faţa Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, au purtat afişe cu mesajele "Vrem spor 100%, pentru că suntem expuşi 100% nu 55%", "Ne-au scăzut salariile, nu ne mai minţiţi", "Ne luaţi sporul, respiraţi voi formolul", "Dacă nu daţi, măcar nu luaţi".

Protestatarii susţin că, în cazul în care situaţia nu se va rezolva, ar putea recurge şi la alte forme de protest, inclusiv demisii în bloc.

Loading...
Comenteaza