Eveniment
Protest studenţesc în faţa unui rectorat gol
de Ziua de Cluj, 02 octombrie 2007, 22:38
Peste 1000 de studenţi ai Universităţii Tehnice (UTCN) au organizat, ieri, o acţiune de protest prin care doresc să determine conducerea universităţii să le rezolve problemele cu care se confruntă. Aceştia vor intra, vineri, la negocieri cu liderii instituţiei. În cazul în care acestea vor eşua, protestatarii sunt decişi să intre în grevă.
Sub deviza ”Uniţi avem puterea”, peste 1000 de politehnişti s-au adunat, ieri, la orele 12.00 în faţa clădirii Rectoratului UTCN. Arborând pancarte cu texte precum “Fără puppet-show în senat”, “Io nu tac”, “împreună avem puterea” sau “Viaţă lungă secretarelor”, studenţii au protestat faţă de atitudinea pe care conducerea universităţii a adoptat-o, de-a lungul timpului, faţă de problemele lor.
Conform liderului studenţilor, protestul a fost organizat pentru că, deşi au fost prezentate conducerii UTCN de nenumărate ori, plângerile lor nu au fost soluţionate, iar studenţii au ajuns la capătul răbdării. “Problemele pe care le avem nu sunt de azi, de ieri. Ele le-au fost prezentate conducătorilor de foarte multe ori în ultimele trei luni şi, cu toate acestea, nu s-a luat nici o măsură pentru rezolvarea lor.
Nu mai puteam să stăm, trebuia să facem ceva pentru a fi ascultaţi”, a declarat Bogdan Buta, preşedintele Organizaţiei Studenţilor din Universitatea Tehnică (OSUT). Din nefericire pentru studenţi, aceştia au fost nevoiţi să protesteze în faţa unei clădiri aproape goale.
La momentul protestului în clădirea Rectoratului nu se aflau decât câteva secretare şi purtătorul de cuvânt al instituţiei, cadrele didactice participând la funeraliile profesorului Radu Micu, decedat în cursul săptămânii trecute.
Principala problemă, taxele prea mari
Conform lui Buta, luni a fost depusă la Rectorat o scrisoare deschisă către conducerea universităţii în care sunt prezentate punct cu punct doleanţele studenţilor. “Aşteptăm ca în cursul zilei de astăzi să decidă când ne vor chema la negocieri. Din câte am înţeles, conducerea UTCN este dispusă să poarte discuţii cu noi”, a afirmat Buta.
în scrisoarea deschisă, studenţii acuză creşterea exagerată a taxelor de şcolarizare, locurile insuficiente din cămine şi condiţiile proaste de cazare, comunicarea defectuoasă a secretarelor în relaţia cu studenţii, lipsa de transparenţă în cheltuirea banilor universităţii, abonamentele foarte scumpe la piscina UTCN, precum şi haosul care domneşte în organizarea activităţilor în cadrul instituţiei.
Conform lui Bogdan Buta, acţiunea de ieri a fost sprijinită de Asociaţia Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), precum şi, neoficial, de unii profesori din cadrul instituţiei.
Se vor întâlni vineri
După aproximativ o oră de la începerea protestului, liderii studenţilor au primit promisiunea că vor fi primiţi vineri la negocieri. “Avem promisiuni certe că vineri vor avea loc discuţii. Vom organiza o comisie care să îi reprezinte pe studenţi, ce se va întâlni cu conducerea.
Sperăm să lămurim lucrurile. în caz contrar, de luni vom intra în grevă generală”, a afirmat Bogdan Buta. înainte de a porni către casă, studenţii protestatari au ţinut un moment de reculegere în memoria profesorului Radu Micu, decedat săptămâna trecută.
“Conducerea e deschisă la dialog”
“Studenţii au depus ieri (luni – n. red.) la Registratură scrisoarea deschisă, care va fi analizată şi studenţii vor fi chemaţi la negocieri. Ei spun că problemele pe care le reclamă au fost prezentate de nenumărate ori, însă în ultima şedinţă a Biroului Senat singura chestiune ridicată de ei a fost organizarea cazărilor în cămine.
Studenţii au reprezentare în toate forurile. în plus, conducerea universităţii a permis, contrar uzanţelor, să existe doi reprezentanţi ai studenţilor în Biroul Senat. Oricum, din partea Rectoratului există deschidere spre dialog. Toate problemele vor fi discutate vineri”, a declarat Cătălin Popa, putrătorul de cuvânt al UTCN.
Susţinere din partea asociaţiiilor studenţeşti
Protestul politehniştilor clujeni a fost susţinut de către maimulte organizaţii studenţeşti din Cluj Napoca. La protestul de ieri au fost prezenţi reprezentanţi ai Organizaţiei Studenţilor din Cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (OSUBB), ai Societăţii Studenţilor Europenişti (SSE), ai Asociaţiei Studenţilor de la Business (ASB) şi ai Organizaţiei Studenţilor Farmacişti (OSF) Universităţii de Medicină şi Farmacie.
“înţelegem perfect ce se întâmplă acolo”, a declarat Alex Pop, reprezentant al OSUBB. “Dacă se percep taxe aşa de mari, e normal să se ofere şi condiţii la fel de bune”, a declarat Olimpiu Moldovan, membru al SSE. “Aceeaşi situaţie poate fi şi la noi.
Ne aşteptăm ca şi ei să ne ajute”, a declarat Sebastian Haidu, reprezentant al ASB. “Este un protest fondat, noi sperăm doar ca doleanţele lor să se rezolve”, a declarat Ana Ioaneş, din partea OSF. (A.B.)
Scandări ale studenţilor
<!--[if !supportLists]-->· <!--[endif]-->“Hoţii!”
<!--[if !supportLists]-->· <!--[endif]--> “Ole, ole, ole, ole, secretara nu mai e!”
<!--[if !supportLists]-->· <!--[endif]-->“Vorbiţi cu noi!”
<!--[if !supportLists]-->· <!--[endif]-->“Noi de-aici nu plecăm acasă, până nu ne rezolvăm şi problema noastră!”
<!--[if !supportLists]-->· <!--[endif]-->“Graşii!”
<!--[if !supportLists]-->· <!--[endif]-->“Taxele noastre, maşinile voastre!”
<!--[if !supportLists]-->· <!--[endif]-->“Unde-s banii?”
<!--[if !supportLists]-->· <!--[endif]-->“Tata nu-i bancher, e doar inginer!”
<!--[if !supportLists]-->· <!--[endif]-->“Suntem oameni ca şi voi, nu vă bateţi joc de noi!”
<!--[if !supportLists]-->· <!--[endif]-->“Taxe americane, condiţii africane!”
Câteva din soluţiile propuse de studenţi
<!--[if !supportLists]-->· <!--[endif]-->Valoarea taxei să fie stabilită pe întreaga perioadă de studiu
<!--[if !supportLists]-->· <!--[endif]-->Construirea de cămine noi pentru a evita aglomerarea
<!--[if !supportLists]-->· <!--[endif]-->Contractarea de parteneriate public-privat pentru a satisface nevoia de fonduri a universităţii
<!--[if !supportLists]-->· <!--[endif]-->Suplimentarea posturilor de secretară sau înfiinţarea de ghişee speciale pentru relaţia cu studenţii
<!--[if !supportLists]-->· <!--[endif]--> 30% din veniturile facultăţilor să rămână la facultăţi pentru a spori competenţa între decani