Protestatarii #rezist anunţă un protest în acelaşi timp cu cel organizat de PSD

Protestatarii #rezist anunţă un protest în acelaşi timp cu cel organizat de PSD

Protestatarii #rezist au anunţat că, sâmbătă, vor organiza un protest, care se va suprapune cu mitingul organizat de PSD, aceştia precizând că Liviu Dragnea îşi poate găsi un alt loc pentru aceasta manifestare.

"SĂ FIE CLAR: În Piaţa Victoriei, zilnic între orele 18:00 şi 23:00 există un protest notificat de către protestatarii #rezist. Drept urmare multiplul cercetat penal, infractorul condamnat Liviu Dragnea are dreptul fie să facă miting în Piaţa Victoriei dar în afara intervalului orar 18:00 - 23:00, fie să îşi caută alt loc pentru miting, de preferat la el in Teleorman. Sâmbăta, 9 iunie 2018, în Piaţa Victoriei e protest #rezist, orice altă manifestaţie in zonă şi in intervalul orar este ilegală! NU CEDĂM, NU DĂM ÎNAPOI, PUNCT", reiese dintr-o postare pe Facebook făcută de prostatarii #rezist.

Partidul Social Democrat a anunţat că, sâmbătă, 9 iunie, între orele 20.00 şi 22.00, va organiza un miting împotriva abuzurilor, în Piaţa Victoriei, manifestare la care vor participa peste 30.000 de persoane.

Lideri din mai multe organizaţii PSD din ţară au declarat că au mobilizat mii de oameni pentru mitingul de sâmbătă, de la Bucureşti, cei mai mulţi urmând să plece din judeţul Olt – 10.000 de persoane şi din Iaşi – 6.000 de susţinători.

 "Un miting organizat împotriva abuzurilor care se întâmplă în România de mult timp, faptul că democraţia şi statul de drept sunt afectate de câţiva ani în România. Facem acest miting pentru a arăta că suntem decişi să mergem până la capăt. Îi aşteptăm pe toţi acre vor să trăiască într-o ţară liberă, în care să nu mai fie instituţii aflate sub teroare, unde, din cauza unei propagande toxice uriaşe se pune problema ca o putere subterană să paraziteze deciziile şi să influenţeze într-un mod ocult decizii importante, să permită instruziuni neconstituţionale, să permită ca cetăţeni români, firme româneşti să fie închise, zeci, mii de destine să fie distruse", a declarat, luni, după şedinţa PSD, Liviu Dragnea.

Loading...
Comenteaza