RĂZBOI ÎN SIRIA. Erdogan salută atacurile americanilor

RĂZBOI ÎN SIRIA. Erdogan salută atacurile americanilor

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a salutat sâmbătă loviturile aeriene întreprinse în Siria de SUA, Franţa şi Marea Britanie, apreciind că operaţiunea a trimis un mesaj omologului său sirian Bashar al-Assad.

''Considerăm că această operaţiune este corespunzătoare'', a declarat Erdogan cu ocazia unei reuniuni a formaţiunii sale, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării, la Istanbul. ''Regimul a văzut că atacurile sale în creştere din ultimele zile contra unor disidenţi nu vor rămâne fără răspuns'', a adăugat preşedintele turc, afirmând că 'poporul nevinovat sirian ar fi trebui apărat cu mult timp în urmă''.

''Nu putem accepta ceea ce au trăit aceşti bebeluşi (sirieni) după utilizarea de arme chimice. Oricine ar fi autorii, ei trebuie să plătească preţul'', a insistat Erdogan. El a afirmat că a petrecut o noapte albă urmărind evenimentele şi că a discutat cu premierul britanic Theresa May după loviturile aeriene, urmând să aibă o convorbire telefonică şi cu preşedintele francez Emmanuel Macron.

Conform unei surse a preşedinţiei de la Ankara, Erdogan a subliniat în discuţia cu May că pacea în Siria nu poate trece decât printr-o ''soluţie politică''. 

Vicepremierul turc Bekir Bozdag a indicat pe Twitter că Ankara fusese informată despre lansarea loviturilor aeriene şi că baza de la Incirlik, din sudul Turciei, nu a fost utilizată în această operaţiune. Ministerul turc de Externe a declarat că operaţiunea occidentală împotriva Siriei a ''uşurat conştiinţa umanităţii'' în faţa atacurilor chimice.

O alianţă formată din SUA, Marea Britanie şi Franţa a lansat, sâmbătă dimineaţă, un atac cu rachete de croazieră în Siria, cu scopul declarat de a sancţiona regimul Bashar al-Assad pentru atacul chimic comis la periferia oraşului Damasc.

Anunţul bombardamentului a venit de la Donald Trump, într-o declaraţie de la Casa Albă, în care preciza că a ordonat armatei Statelor Unite lansarea unor bombardamente punctuale asupra unor ţinte asociate capabilităţilor de arme chimice ale "dictatorului" Bashar al-Assad.

Loading...
Comenteaza