Eveniment
Robotul Brian s-a descurcat prin labirint
de Ziua de Cluj, 13 ianuarie 2008, 22:50
La competiţie au participat 12 echipe a câte trei sau patru studenţi. Misiunea lor a fost conceperea unui program cu ajutorul căruia roboţii dotaţi cu senzori să se poată ghida pe parcursul unui traseu în formă de labirint. Concursul a avut ca miză, pe lângă provocarea intelectuală, promovarea examenului de sfârşit de semestru.
Unul din roboţii cei mai
eficienţi a fost Brian, un robot din modelul IntellBrainBot, conceput de patru
studente din anul IV. “Am dezvoltat un program în limbajul Java, pe care
ulterior l-am transferat prin bluetooth în memoria internă a robotului.
Programul constă în urmărirea zidului pe dreapta cu evitarea obstacolelor din
faţă.
Am folosit două tipuri de senzori – cel de infraroşu şi cel de tip sonar”,
a explicat Adela Mureşan, studentă în anul 4. O altă echipă participantă a
implementat un program pe modelul Lego, folosind senzorii de ultrasunete. “Cu
ajutorul ultrasunetelor, robotul se poziţionează paralel cu zidul, iar în
momentul în care se loveşte de obstacole se îndreaptă în direcţia în care are
mai mult spaţiu”, a explicat Cristian Pascan, unul din concurenţi.
Ideea organizării concursului i-a aparţinut titularului cursului de
roboţi inteligenţi, lectorul Mihai Oltean. “Echipele au avut la dispoziţie nouă
roboţi de patru modele: IRobot, IntellBrainBot, Robotino şi Lego. Ei trebuie să
valorifice şi să eficientizeze capacităţile specifice fiecărui model de robot
printr-un program care este transferat în memoria internă printr-o conexiune
wireless”, a declarat Oltean.
Cei nouă roboţi constituie cel mai nou tip de material didactic şi au
fost achiziţionaţi prin trei granturi de cercetare, în valoare de 100.000 de
lei. “Am câştigat în 2007 un grant oferit de Ministerul Educaţiei, Cercetării
şi Tineretului şi mai avem două granturi de cercetare, unul din 2006, iar altul
din 2004, toate cele trei însumând un miliard de lei vechi”, a declarat Oltean.
Cel mai scump model, Robotino, a costat 6.000 de euro, iar restul
modelelor au costat între 100 şi 500 de euro. “Astfel de roboţi sunt folosiţi
la aparatura pentru curăţenie, pentru a acoperi suprafeţele cât mai eficient şi
într-un timp cât mai scurt, sau în industria de maşini, pentru evitarea
obiectelor în mişcare”, a explicat Oltean.