Eveniment

Româncele preferă telefoanele clasice

75% dintre utilizatorii de smartphone sunt bărbaţi, iar marca favorită de telefon este Nokia, conform unui studiu al studenţilor clujeni.

Telefoanele inteligente sunt schimbate în România mai des decât cele clasice, 75% dintre utilizatorii lor sunt bărbaţi , iar Nokia este cea mai populară marcă, potrivit unui studiu al studenţilor Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universităţii “Babeş-Bolyai” (UBB).

 

Trei sferturi dintre utilizatorii smartphone sunt bărbaţi, în timp ce telefoanele clasice sunt preferate de majoritatea femeilor chestionate în cadrul unei cercetări asupra comportamentului tinerilor utilizatori de telefoane mobile. Studiul a fost realizat recent de studenţii secţiei marketing, linia de studiu maghiară a FSEGA, pentru o firmă clujeană de software Codespring.

 

Titularii de smartphone alocă mai mulţi bani pe telefoanele mobile: 39,3% ar da între 301-600 de lei pe un aparat,  24 % ar aloca între 601 şi 1.000 de lei, iar 19,3% ar scoate din buzunar între 1.001 şi 1.500 de lei. Pentru telefoane clasice, respondenţii au afirmat că ar da între 101- 300 lei (35,5%), între 301 şi 600 de lei (34,5%) sau între 11 şi 100 lei (12,1%).  Majoritatea respondenţilor (64%) îşi cumpără smartphone-uri de la furnizorii de telefonie mobilă, apoi de la reprezentanţa mărcii (20%) şi second-hand (20,7 %) .

 

Cei care folosesc telefoane inteligente lucrează în ştiinţe tehnice sau ale naturii (51,5%), ştiinţe sociale (35%), sport şi artă (8,7%) sau medicină şi farmacie (4,9%). Aparatele sunt apreciate pentru comunicare de 57% dintre femei şi 64,1% bărbaţi, pentru multimedia de 39,2% din femei şi 53,3% dintre bărbaţi, în timp ce aplicaţiile de birou sunt căutate de doar 17,9% dintre femei şi  38,8% dintre bărbaţi, iar cele financiare de 7,6 % dintre femeile chestionate şi 14,1% dintre bărbaţi.

 

Nokia conduce detaşat la popularitatea mărcilor de mobile, apreciată de 93,9% dintre cei intervievaţi, urmată de Sony Ericsson (63,9%), Samsung (63%), LG (55,7%), Iphone (52,9%), Motorola (50%), Blackberry (35,8%), HTC (26,2%), iar altele sunt cunoscute de 14,42% dintre respondenţi. Tot Nokia este şi în topul preferinţelor în funcţie de marca telefonului, cu 51% dintre răspunsuri.

 

Urmează Sony Ericsson (14%), Samsung (12%), LG (6%), Iphone (3%), Motorola, HTC, Blackberry  cu câte 3 procente şi altele (6%). 80 % dintre utilizatorii de aplicaţii mobile declară că se informează de pe internet, 73% din legături personale, 68% de la televiziune, 63% de la radio şi 63% din ziare. Internetul este bun pentru comunicare (22%), reţele sociale (16%), distracţie (14%), cumpărare (8%), business (6%) sau altele (34%).

 

Sondajul a fost realizat pe 508 tineri care în momentul sondajului locuiau în România, cu vârsta medie de 25 de ani, 47,7% femei şi 52,3% bărbaţi. “Cea mai mare parte a rezultatelor au fost furnizate doar firmei care le-a comandat. Cercetarea a avut loc în cadrul unui program european. Pentru studenţi a fost utilă mai ales experienţa muncii într-o firmă cu stil de lucru occidental, au avut un bun exemplu de responsabilitate”, a declarat lectorul Monika-Anetta Alt, coordonatoarea proiectului.

 

Explicatie foto:

 

 



Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.