Eveniment

“Roşia Montană nu vrea în UNESCO”

Roşia Montană, 31 august 2010

Scrisoare deschisă către Kelemen Hunor, ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional

Stimate Domnule Ministru,
Comunitatea din Roşia Montană nu doreşte să fie inclusă în patrimoniul UNESCO! Nu vrem să fim exponate într-un muzeu în care s-ar putea ca nimeni să nu intre!

Nu vrem să ne înţelegeţi greşit, aţi fost la Roşia Montană, aţi văzut cum trăiesc oamenii de aici şi cred că sunteţi de acord cu noi că salvarea Roşiei Montane nu vine din includerea ei în UNESCO! Suntem mineri din tată în fiu, ne pasă de istorie şi de patrimoniul localităţii noastre, dar suntem convinşi că doar un minerit modern este o şansă reală de dezvoltare a zonei.

Suntem revoltaţi că oameni care nu au nici o legătură cu Roşia Montană vin aici ca să ne salveze. De cine sau de ce, nici ei nu ştiu. Am văzut că au încercat să vă convingă că un aşa-zis festival Fân Fest este o modalitate de promovare a Roşiei Montane şi că aceia care au venit la acest dezmăţ şi-ar fi exprimat dorinţa ca Roşia Montană să fie inclusă pe lista patrimoniului UNESCO. Vă spunem noi ce a însemnat pentru localnici Fân Fest!

“Vino la Roşia Montană, să o ocupăm împreună!” - aşa suna o invitaţie de pe site-ul festivalului Fân Fest 2010. Dacă e să o luăm pe bune, am putea crede că instigă la război, nu la muzică, poezie şi meşteşuguri tradiţionale, aşa cum ne-am aştepta de la un festival. Şi mai vorbeşte site-ul şi despre fermele din Roşia Montană, despre faptul că beneficiarii evenimentului vor fi locuitorii Roşiei Montane, care îşi vor putea deschide casele şi gospodăriile pentru participanţi.

Din păcate, noi, localnicii, ne vom aminti doar de cheful pe cinste pe care l-au tras participanţii, de munţii de gunoaie rămaşi în urma lor când au plecat, de sticlele goale de băutură semănate pe câmp, de tinerii pletoşi care s-au spălat dezbrăcaţi ziua în amiaza mare în troacele unde se adăpau vitele, de cei care au stat pe la localnici şi au uitat să plătească la plecare şi de cuvintele urâte adresate nouă. Ne întrebăm ce turism e ăsta şi cum putem trăi de pe urma lui! De la acest eveniment cultural au rămas pe jos seringile şi pastilele folosite de participanţi să se drogheze, în dorinţa lor de a salva Roşia Montană. Toate acestea contrazic declaraţiile opozanţilor proiectului de la Roşia Montană, cum că militează pentru protejarea mediului înconjurător şi a patrimoniului naţional.

Vă dăm şi câteva exemple de cultură de la Fân Fest! În faţa a zeci de copii care nu aveau încă vârsta de a merge la şcoală, Teo de la Deko Café, adus de organizatorii Fân Fest, a vorbit despre organe genitale, despre morţi, despre mame, despre urina Oanei Zăvoranu şi despre multe alte lucruri care şochează chiar şi un adult. Aşa promovează ei dezvoltarea durabilă de la Roşia Montană şi arată că le pasă de istorie, de mediu şi de oameni?!

Au mai anunţat organizatorii că vor promova produsele tradiţionale. Nu am văzut nici un produs tradiţional roşienesc sau vreun localnic care să vândă aşa ceva. În schimb, am văzut străini de zona noastră, probabil prieteni ai organizatorilor, veniţi aici să facă un ban în plus cu un borcan de dulceaţă.

Andrei Jurca - preşedinte ONG Pro Roşia Montană: “Fân Fest nu a adus nimic important în Roşia Montană la nici o ediţie, decât nişte hoarde de tineri care erau mai mult în stare de ebrietate şi drogaţi şi care nu au avut nimic în comun cu tradiţia şi cultura. Nu prea ştim cine sunt aceştia, ce fac pentru Roşia şi cum au participat ei la dezvoltarea socioeconomică a localităţii. Au bulversat viaţa normală a Roşiei Montane, unde oamenii aşteaptă să trăiască mai bine, iar tinerii să aibă locuri de muncă, şi am fost obligaţi să stăm cu ochii aţintiţi la nişte ieşiri huliganice împotriva localnicilor. Cred că cel mai bine ar fi să stea la ei acasă, pentru că noi avem tradiţiile şi manifestările noastre culturale, nu trebuie să vină să ne înveţe ei şi să ne salveze! De salvat de la sărăcie şi situaţia de acum o poate face doar investiţia în minerit propusă la Roşia Montană şi cu care noi, localnicii, suntem de acord.”

Eugen Furdui - primar comuna Roşia Montană: “S-a vorbit foarte mult în ultima vreme despre faptul că Roşia Montană trebuie să devină patrimoniu UNESCO. În urma discuţiilor cu oamenii din comună, am spus că nu sunt de acord în momentul de faţă ca Roşia Montană să devină patrimoniu UNESCO, pentru că la Roşia Montană este nevoie ca oamenii să muncească, este nevoie de implementarea unui proiect minier modern. Eventual, sunt de acord cu introducerea Roşiei Montane pe listele UNESCO peste 25 sau 30 de ani, când rezerva de aur se epuizează. Cred că primul şi ultimul cuvânt ar trebui să le aibă oamenii din comunitate şi din comunităţile învecinate. Dreptul să propună îl are oricine, că suntem o ţară democrată, membră a UE, dar ultimul cuvânt cred că este de drept al comunităţii.”

Nu Fân Festul reprezintă Roşia Montană! În Roşia Montană există tradiţii legate de minerit pe care oamenii le respectă, care pun în evidenţă ocupaţia bimilenară din care s-a născut şi s-a dezvoltat localitatea. Noi avem Ziua Minerului, o sărbătoare îndrăgită de toţi localnicii. Chiar dacă minerul e pus acum în debaraua cu lucruri nefolositoare, aici, în Roşia Montană, continuăm să-i serbăm pe mineri, în semn de respect şi apreciere. Peste 5.000 de participanţi au sărbătorit Ziua Minerului, în 29 august 2010, în timp ce la Fân Fest au fost maximum 200 de oameni, dintre care cel mult 20-30 din comunitate, şi aceia membri ai fundaţiei Soros. Ziua Minerului a fost, totodată, o sărbătoare a 12 comunităţi din judeţele Alba, Bihor, Cluj şi Hunedoara, un Festival al Comunităţilor Miniere şi al Tradiţiilor Minereşti, unde s-au prezentat obiceiuri vechi de generaţii. Ziua Minerului a adus în Apuseni artişti de marcă ai muzicii folk precum Nicu Alifantis, Ducu Bertzi, Dinu Olăraşu şi Zoia Alecu şi artişti de muzică populară îndrăgiţi de localnici.

A fost, cu adevărat, o sărbătoare culturală a Roşiei Montane, pe care nu vrem să o pierdem, ci să dăinuie peste ani. Pentru a sărbători cu adevărat Ziua Minerului la Roşia Montană, vă cerem sprijinul, Domnule Ministru, să ne susţineţi în demersul nostru de a demara investiţia minieră de la Roşia Montană! Suntem convinşi că, mână în mână cu mineritul, ne vom putea promova istoria şi patrimoniul pentru a cărui descoperire am muncit mulţi dintre noi în anii trecuţi.Însă dacă nu ar fi fost compania Roşia Montană Gold Corporation să finanţeze cercetările, multe vestigii ar fi rămas şi astăzi îngropate în adâncuri şi nu ar fi vorbit nimeni despre ele.

Poate după ce veţi viziona câteva imagini de la Fân Fest, veţi înţelege mai multe despre Roşia Montană şi despre faptul că acest aşa-zis festival nu numai că nu aduce nimic bun zonei, dar este un atac împotriva bunului-simţ şi a dreptului locuitorilor de aici la o viaţă mai bună. Potrivit organizatorilor, Fân Fest s-a vrut a fi în acest an o acţiune de promovare a includerii Roşiei Montane în Unesco. Însă ceea ce s-a întâmplat la acest festival nu numai că sfidează cultura, dar este total împotriva unei asemenea iniţiative. Îndemnurile mobilizatoare ale organizatorilor de a ne păsa de mediu, de istorie, de rostirea adevărului sunt doar vorbe goale şi de aceea încercăm să vă spunem şi să vă arătăm adevărul despre cele văzute la Fân Fest.

Vă cerem ajutorul să ne promovăm adevăratele tradiţii, să ducem o viaţă bună la noi acasă, să repornim la Roşia Montană un minerit modern de care să fim mândri nu doar noi, ci întreaga Românie, o dezvoltare cu adevărat durabilă. Să arătăm lumii întregi că şi la noi se poate!

Cu stimă şi consideraţie,
ONG Pro Roşia Montană, ONG Pro Dreptatea şi Parteneriatul pentru Mediu Roşia Montană

Publicitate

Comentarii

va salvam noi, chiar daca nu vreti, va si omoram desi stim ca nu vreti

thumb down thumb up
vineri, 3 septembrie 2010, 07:33
de flow

toata treaba cu rosia montana si ecologia care salveaza romania este o afacere a lui george soros, de curand, datorita scandalurilor repetate de aici, el cumpara actiuni din ce in ce mai ieftine pentru RM in timp ce oamenii mor de foame... asta da salvare
raspunde

Pro Rosia Montana

thumb down thumb up
vineri, 3 septembrie 2010, 11:20
de sorin

Poate ar fi interesant sa scrieti si ca acest ong este finantat de Gol Corporation si sa oamenii aia iau salariu de la RMGC.
raspunde

se pare ca nimeni nu tine cont de ei

thumb down thumb up
vineri, 3 septembrie 2010, 12:46
de emi

Din articol reiese clar ca rosienii nu doresc inscrierea in UNESCO. Si chiar au dreptate. Pana la urma localitatea este cunoscuta pentru specificul mineritului. Dar chiar si daca nu ar fi, odata intrat in UNESCO zona nu se va mai putea dezvolta. Nu tu minerit, nu tu turism, din ce ar putea sa traiasca acei oameni?
raspunde

Rosia

thumb down thumb up
vineri, 3 septembrie 2010, 20:21
de Roxana

Nu cred ca beneficiile din partea UNESCO ar aduce vreun avantaj localnicilor din zona care efectiv nu au ce manca!
raspunde

numai aberatii

thumb down thumb up
vineri, 3 septembrie 2010, 20:27
de viorel

Cred ca parerile contra sunt in mare parte venite din mintea unor ecologisti prost informati care nu stiu ca mina ar aduce mai multi bani si ar salva si raul facut pana acum in aceasta zona frumoasa.
raspunde

unesco

thumb down thumb up
sâmbătă, 4 septembrie 2010, 10:23
de Un neecologist

1.Probabil voi nu stiti ce inseamna unesco. pe langa protectia oferita listarea in patrimoniul mondial aduce vizibiliate si constituie o promovare gratuita a locului. acesta e motivul pentru care satul Biertan (un alt sit unesco, undeva in inima transilvaniei) e plin de pensiuni. 2.Oamenii din Rosia Montana NU MOR DE FOAME. Cu exceptia caselor cumparate de Gold Corporation care sunt lasate in paragina cu mesajul ca vor fi reparate dupa exploatarea miniera, casele localnicilor sunt ingrijite, unele dovedind chiar prosperitate. 3 nu traiti cu ideea falsa ca localnicii vor lucra in mina. in schimbul caselor cumparate de la ei oamenii primesc case in alba iulia la zeci de km distanta. angajatii minei o sa fie oameni cu pregatire adusi din afara nu mineri pensionati din apuseni...
raspunde

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.