Eveniment

Salina Equines Horse Trophy pune Clujul pe harta mondială a curselor de cai - GALERIE FOTO

Cel mai aşteptat eveniment hipic din Transilvania va avea loc în perioada 16-19 iunie pe domeniul ecvestru Salina Equines, din apropierea Salinei Turda.
Publicitate

Înainte de '89, cursele de cai erau foarte populare în România şi adunau mii de spectatori. O zi la hipodrom era văzută ca un prilej extraordinar de relaxare şi, încă din anii '60, se organizau pariuri pe aceste concursuri hipice. De altfel, România ocupa podiumul la concursurile de hipism europene. 

În ultimii ani, ţara noastră urmăreşte să-şi redobândească buna reputaţie. Paşi importanţi în această direcţie se realizează prin cea mai nouă competiţie dedicată sporturilor hipice, Salina Equines Horse Trophy.

Evenimentul, organizat în colaborare cu Federaţia Ecvestră Română (FER) si Federatia Ecvestră Internaţională (FEI), se va desfăşura în perioada 16-19 iunie 2016, pe un domeniu ecvestru întins pe o suprafaţă de două hectare din apropierea Salinei Turda, judeţul Cluj, şi este inclus în calendarul hipic internaţional.

Spectatorii vor asista la trei probe de concurs: cea de obstacole, care este inclusă în campionatul naţional şi la care vor participa aproximativ 90 de cai din cei 160 înscrişi la eveniment; cea de anduranţă, concurs internaţional la care şi-au manifestat dorinţa de a participa sportivi din ţări precum Polonia, Bulgaria, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, dar şi România, şi proba de atelaje, o probă care va fi extrem de spectaculoasă pentru publicul care se anunţă în număr mare la eveniment.

Valoarea totală a premiilor puse în joc este de aproximativ 25.000 de euro. De menţionat este faptul că, faţă de alte competiţii, înscrierea în concursul hipic de la Turda este gratuită.

Cristian Bondor, directorul Competiţiei Internaţionale Salina Equines Horse Trophy, a explicat pentru Ziua de Cluj în ce constau cele trei probe ale evenimentului.

"De precizat este faptul că la proba de obstacole pot participa şi echipele internaţionale. Proba se desfăşoară într-o arenă special construită, un manej cu o suprafaţă specială - nisip şi geotextil. Atât terenul de antrenament, cât şi cel de concurs sunt realizate la standarde internaţionale. Înălţimea maximă la care sunt amplasate obstacolele este de 1,40 metri. Publicul va putea urmări concursul din tribunele amplasate în jurul manejului", a explicat directorul concursului.

"Proba de atelaje presupune parcurgerea unui traseu şerpuit, amenajat tot în arena de care vă vorbeam. Va fi extrem de spectaculos pentru cei prezenţi la eveniment", a punctat Bondor.

Proba de anduranţă, inclusă în calendarul hipic internaţional, se va desfăşura pe drumuri de pământ, mai precis pe dealurile cuprinse pe teritoriul a trei comune din jurul centrului hipic de la Turda. Vor exista trasee, aşa numitele bucle, pe distanţe între 30 şi 120 de kilometri.

"Caii vor concura exclusiv pe drumuri de exploataţie agricolă, ne este impus să nu depăşim 5% drum de pietriş sau asfalt. Diferenţele de nivel, per total, sunt de 800 de metri. La baza dealului va fi amplasat "vet gate-ul", adică un cort unde vor sta oficialii, şi cinci trasee de câte 40 de metri fiecare, unde vor fi prezentaţi şi inspectaţi caii.

Tot aici vor exista şi două adăpători de câte 1.000 de litri de apă. După inspecţie, caii pleacă pe traseu şi, după ce parcurg o buclă, revin la „vet gate". De asemenea, pe traseu vor exista cinci puncte de control şi acolo vom duce alţi 5.000 de litri de apă.

Pentru siguranţa cailor şi sportivilor, pentru că ne dorim să nu existe incidente, pe traseu vor fi şi maşini de off-road, iar sportivii vor primi dispozitive GPS pentru a putea fi monitorizaţi pe toată durata probei", a explicat Cristian Bondor.

Concurenţii vor ajunge la Salina Equines din Turda încă de luni, 13 iunie 2016, însă termenul limită pentru înscrierea la proba de anduranţă este 10 iunie 2016. Regulamentul oficial spune că antrenamentul oficial începe cu o zi înainte de competiţie.

Cele patru zile de competiţie hipică se adresează nu doar specialiştilor sau pasionaţilor de sporturi hipice, ci şi iubitorilor de animale şi natură. Cu toţii vor putea urmări gratuit competiţia.

Mai mult, în fiecare seară, organizatorii au pregătit show-uri spectaculoase: dresaj, cascadorie, concerte.

Organizatorii promit să ne surprindă şi cu invitaţi renumiţi, care vor emoţiona spectatorii, oferind un spectacol de acrobaţii, lumină şi muzică pentru toate gusturile.

Pe toată durata evenimentului vor funcţiona zone de „food and drink", locuri special amenajate pentru activităţi dedicate copiilor, corturi pentru mame, un punct de prim ajutor.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.