Eveniment

Sângele Papei Ioan Paul al II-lea, în catedrala greco-catolică din Cluj

Clujenii au stat duminică la rând pentru a se închina la moaște ale Papei Ioan Paul al II-lea.
Publicitate

Sute de persoane au stat la rând duminică, la Cluj-Napoca, pentru a se închina la un relicvariu în care se aflau câteva picături din sângelui Papei Ioan Paul al II-lea. Moaștele au fost primite de Prea Sfinția Sa Florentin Crihălmeanu, episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, de la cel care a fost secretarul Papei timp de 30 de ani, cardinalul Stanisław Dziwisz.

Credincioşii s-au aşezat la coadă în jurul orei 8, în Catedrala greco-catolică "Schimbarea la Faţă" din Cluj-Napoca. Și-au așteptat câte 10-15 minute rândul pentru a se închina la relicvariul în care se aflau moaştele Papei Ioan Paul al II-lea.

Am stat de vorbă cu câteva dintre persoanele care s-au închinat la moaște. "Ioan Paul al II-lea este cel mai valoros om din viața mea. A fost, este și va rămâne", a spus o doamnă, completată de o alta. "Era un om cu sufletul senin. Așa credeam că este. Și încă mai cred".

Prin biserică s-au perindat și turiști. Un domn din Ungaria și o doamnă din Italia s-au închinat la rândul lor la moaștele papei. "Io sonno italiana. Questa papa per noi, italieni, e indimeticabile", a spus femeia.
Moaștele au rămas în catedrală atât timp cât au exista credincioşi dornici să stea câteva momente, în reculegere, în faţa lor.

"Este o relicvă din sângele lui Ioan Paul al II-lea pe care episcopul nostru a primit-o din partea cardinalului Dziwisz, cel care a fost timp de peste 30 de ani secretarul Papei Ioan Paul al II-lea. Am fost anul trecut la Cracovia, împreună cu Prea Sfințitul nostru Florentin Crihălmeanu, și ne-am întâlnit cu cardinalul în sala în care Papa Ioan Paul al II-lea se ruga. Am cerut și noi moaște, ca să avem în eparhia noastră, și le-am primit. Astăzi fiind sărbătoarea Papei în întreaga Biserică catolică, am adus moaștele în catedrală pentru a fi venerate", a explicat părintele Anton Crișan, preot la catedrala "Schimbarea la față".

În fiecare an, în 22 octombrie are loc Ziua comemorării liturgice a Papei Ioan Paul al II-lea, stabilită de Biserica Catolică, când este marcată încoronarea sa ca Suveran Pontif.

Pontificatul lui Ioan Paul al II-lea a durat 26 de ani, din octombrie 1978 până în 2005, Suveranul Pontif trecând la cele veşnice în 2 aprilie 2005. A fost beatificat la 1 mai 2011, iar trecerea sa în rândul sfinţilor a avut loc în 27 aprilie 2014.

 

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.