Eveniment

Sectantul Vidreanu a rămas fără copii

Unul dintre cele mai controversate cazuri de abuz asupra copiilor a fost soluţionat, vineri, de secţia contencios administrativ a Tribunalului Cluj.

Judecătorii clujeni au decis, vineri, că niciunul dintre cei opt copii ai lui Nicolae Vidreanu- liderul sectei din Comuna Măguri Răcătău, care în urmă cu un an i-a îngrozit pe clujeni - nu se va mai întoarce în casa tatălui.

 

Astfel, Tribunalul a decis că trei dintre copii vor fi îngrijiţi de părinţii Eugeniei Vidrean, mama copiilor, iar ceilalţi vor rămâne sub îngrijirea Direcţiei Generale de Asistenţă Generală şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Cluj.

 

“Vineri după-amiază s-a dat răspunsul instanţei. Cinci dintre copii vor rămâne la noi, iar trei vor merge la bunica din partea mamei”, a declarat Nicoleta Molnar,  directorul executiv al DGASPC Cluj. Copiii se află, în prezent, la un centru de tip familial din Huedin. 

 

Aceştia se aflau în atenţia specialiştilor DGASPC de la sfârşitul anului 2007, după ce mama lor, Eugenia Vidrean, a plecat de acasă şi a acceptat să vorbească cu autorităţile despre modul în care au fost trataţi copiii ei. Cele aproximativ 60 de persoane care  au făcut parte din aşa-numita “sectă a vidrenilor”  nu apelau la medici, la Poliţie, Primărie sau la preotul din comună pentru serviciile religioase. Familia Vidreanu a fost adepta cultului penticostal până în anul 1984, când l-a abandonat şi şi-a format propria religie.

 

Astfel, membrii sectei credeau că doar ei sunt aleşii lui Dumnezeu şi că vor avea parte de viaţa veşnică, iar toţi ceilalţi oameni sunt nişte păcătoşi. Tocmai din acest motiv, ei au preferat să se izoleze de restul oamenilor şi nu au apelat niciodată la ajutorul medicilor din Măguri Răcătău, motiv pentru care mai mulţi copii ai familiei au murit din simple răceli. în plus, aceştia îşi îngropau morţii în curtea locuinţei, iar copiii nu erau trimişi la şcoală.

 

După 1989, căsătoriile se făceau între membrii sectei chiar cu gradele I-II de rudenie, iar femeile năşteau acasă. Soţia lui Vidreanu a fost alungată de Nicolae pe motiv că-şi lovea şi viola copiii, fapt care a dus la plângerea formulată de femeie la Poliţie privind situaţia copiilor săi.  în urma evaluărilor la care au fost supuşi copiii de către psihologii DGASPC, a rezultat că aceştia considerau ca fiind viol un simplu sărut pe frunte. Nicolae Vidreanu a fost decăzut din drepturile părinteşti.

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.