Sentinţă definitivă în cazul militarului pedofil din Cluj

Sentinţă definitivă în cazul militarului pedofil din Cluj

Magistrații de la Curtea de Apel Cluj au revizuit sentința de condamnare a militarului dejean acuzat de pedofilie. Au menţinut cei 2 ani și 8 luni de închisoare cu executare, însă au redus susbstanţial cuantumul daunelor morale. Decizia este definitivă. 

„Admite apelul declarat de inculpatul M. C. M. (cu datele personale la dosar) împotriva sentinţei penale nr. 24/22.01.2018 a Judecătoriei Dej, pe care o desfiinţează în parte, sub aspectul modului de soluţionare a laturii civile.

Rejudecând, reduce cuantumul daunelor morale acordate părţilor civile după cum urmează: – pentru partea civilă minoră P. L., prin reprezentant legal F. F. D., de la suma de 15.000 euro la suma de 2.000 euro (contraechivalent în lei la data plăţii); – pentru partea civilă S. F. M., prin reprezentant legal N. A. E., de la suma de 15.000 euro la suma de 10.000 euro (contraechivalent în lei la data plăţii). Menţine restul dispoziţiilor apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul detenţiei preventive (reţinere, arest preventiv şi arest la domiciliu) începând cu data de 02.09.2016 până la zi. Stabileşte în favoarea B. C. A. J. sumele de 130 lei şi 195 lei cuvenite cu titlu de onorariu avocaţial apărătorilor desemnaţi din oficiu, av. M. T., respectiv, M. C. R., care se avansează din F. M. J.

Cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 mai 2018”, arată soluția pe scurt a instanței clujene, conform dej24.ro. 

Bărbatul de 44 de ani, originar din Botoșani şi angajat al unității militare din cartierul Dealul Florilor din Dej, a fost denunţat (în toamna lui 2016) de o femeie care locuiește în apropierea garnizoanei şi care a observat câteva gesturi necuvenite făcute de militar în prezența unei minore de numai opt ani.

În urma sesizării, oamenii legii au descoperit că bărbatul profita de naivitatea minorei de opt ani pe care o ademenea în scări de bloc, în spatele tomberoanelor sau chiar în pădurea Bungăr, de la marginea orașului, oferindu-i bani sau diferite produse alimentare și își provoca plăceri sexuale în timp ce îi arăta minorei filme pentru adulți.

Scenele incredibile, spun anchetatorii, s-au petrecut de mai multe ori pe parcursul a peste trei luni de zile. Mai mult decât atât, individul ar fi încercat să procedeze la fel cu o altă fetiţă. Militarul a participat la două misiuni internaţionale în teatrele de operaţii: Irak (21 iulie 2006  -7 februarie 2007) şi Afganistan (20 mai - 14 decembrie 2010). Acesta are trei copii.

Loading...
Comenteaza