Eveniment
Silviu Corpodean, din nou director al Casei Studenţilor
de Ziua de Cluj, 20 august 2007, 22:48
Silviu Corpodean şi-a câştigat mandatul în urma unui concurs de planuri manageriale, organizat de către Agenţia Naţională pentru Tineret, căreia îi este subordonată Casa de Cultură. Dumitru Fărcaş este însă nemulţumit de modul în care a fost organizat acest concurs, susţinând că nu a fost anunţat de existenţa lui decât foarte târziu.
“Eu nu ştiam nimic de
concurs, am aflat de acesta doar cu trei zile înainte ca el să aibă loc”, a
declarat Fărcaş. Acesta s-a declarat nemulţumit de faptul că instituţia va fi
condusă de o persoană care nu este implicată în viaţa culturală.
“Ei au considerat, nu
ştiu pe ce criterii, că trebuie pus acolo un inginer. O unitate de cultură
trebuie condusă de un om de cultură. Nu ştiu care sunt intenţiile noului
director, ce vrea acesta să facă din Casa de Cultură. Sper doar să nu se treacă
la desfiinţări de formaţii sau la închirierea spaţiilor în scopuri comerciale.
Eu speram, totuşi, ca la conducerea Casei de Cultură să vină un om care provine
din mediul cultural şi care este dedicat acestuia”, a afirmat Fărcaş. Acesta s-a
arătat mulţumit de modul în care s-a dezvoltat instituţia culturală sub
conducerea sa.
“Când domnul Corpodean a trebuit să plece am
fost rugat să preiau conducerea. Am încercat să refac formaţiile, am găzduit la
noi şi manifestările organizaţiilor studenţeşti, Filarmonica, iar acum, pentru
doi ani, îi vom găzdui pe cei de la Teatrul Naţional”, a declarat Dumitru
Fărcaş. Contactat de reporterii ZIUA de Cluj, Silviu Corpodean a fost reticent
în a face comentarii în legătură cu noua sa funcţie, susţinând că se află în
concediu de odihnă.
“Tot ce pot să vă
spun e că pe 2 august am susţinut concursul, unde nu s-a mai înscris nimeni. Am
prezentat un plan managerial, un plan de dezvoltare şi modernizare a Casei de
Cultură, cu diverse proiecte pentru tineri”, a menţionat Silviu Corpodean.