Eveniment

Studenţii, chemaţi la protest în Bucureşti. Şi la Cluj se iese în stradă

Un protest de mare amploare împotriva modificării legilor justiţiei este anunţat pentru data de 20 ianurie, la Bucureşti. Sunt invitaţi să participe studenţii din toată ţara. Un grup de clujeni a plecat pe jos spre capitală. Manifestaţii vor avea loc şi în restul oraşelor din România.
Publicitate
 

Apel pentru studenţi

"Ești student în România? Vino la Bucureşti! Știm că ești în sesiune, dar hai cu trenul până la București, pe tren poți învăța, poți citi și, în același timp poți să contribui la Revoluţia Generaţiei Noastre! Tu reprezinți o forță, deci vino alături de noi la protestul din data de 20 ianuarie din Piața Universității, ora 18:00, pentru a apăra toate valorile pe care le cunoști și fără de care viața nu ar mai fi aceeași!

Pentru că știm că nu vrei să cunoști vreodată pe pielea ta ce au trăit părinții și bunicii tăi în perioada comunistă. Știm că nu vrei să cunoști cenzura și imposibilitatea de a te exprima liber, imposibilitatea de a citi o carte sau de a călători sau locui în altă țară.

Știm că vrei ca țara ta să fie o țară în care educația și dreptul la șanse egale să fie cu adevărat o prioritate a guvernului României și ca dreptul tău la mobilitate după terminarea studiilor să rămână un drept al tău.

Mai știm și că vrei ca atunci când vorbești cu studenți din alte țări să poți să spui că țara ta nu este doar o țară coruptă din fostul bloc comunist, care nici după aproape 30 de ani nu are o justiție liberă și o democrație deplină. Vino la Bucureşti", se arată într-un mesaj publicat pe reţelele de socializare.

Proteste în restul oraşelor. Şi la Cluj

Clujenii care nu pot lua calea Bucureştiului, pot protesta acasă. Începând cu ora 18:00, la Monumentul Memorandiştilor de pe Bulevardul Eroilor.

"Anul trecut au fost 250.000 în capitală și am fost 600.000 în toată ţara! Cu cât vom fi mai mulți prezenți în toate orașele, cu atât în 20 ianuarie vocea noastră e mai puternică și legitimă!

1. Vrem ca justiția să rămână independentă, prin urmare solicităm retragerea integrală a proiectului de modificare a legilor justiției!
2. Vrem retragerea integrală a proiectului de modificare a Codului Penal și a Codului de Procedură Penală!
3. Cerem demisia tuturor persoanelor cu probleme penale din funcții publice!
4. Cerem demisia tuturor artizanilor proiectelor de lege menționate anterior!

Sâmbătă, ieșim cu toții în stradă să le arătăm că de la Cluj până la București, îi vede o țară întreagă și nu le vom permite să își facă de cap. Nu poți să vii la București? Hai în stradă la Cluj, la Clopot, vizavi de sediul PSD pentru operațiunea "Cu ochii pe voi!" care va avea loc înainte de a pleca în marș.

Ce îți propunem? Vino la ora 18:00 cu încă o ,,pereche de ochi" (găsești instrucțiunile în video-ul de la coverul evenimentului realizat de către Declic) pe care îi vom lumina cu ajutorul lanternelor de la telefoane", spun organizatorii manifestaţiei.

Cluj-Bucureşti pe jos, pentru legile justiţiei

"Marşul speranţei" a încheiat cu succes a şaptea zi. Grupul de persoane care merge, pe jos, de la Cluj la Bucureşti, pentru a participa la protestul din 20 ianuarie împotriva modificărilor legilor justiţiei, a ajuns la Predeal. Iniţiatorul marşului este un horticultor de 51 de ani, din Cluj-Napoca, el fiind prezent şi la Revoluţia din 1989, când avea 23 de ani. Are cinci copii, iar unul dintre ei, un băiat de 18 ani, îl însoţește pe traseu.

Publicitate

Comentarii

Fefelistul in dilema

thumb down thumb up
joi, 18 ianuarie 2018, 08:38
de Pi si pidi

Oare o fi autorizata chestia aia ??,sau au autorizatie de la geaca rosie !!!
raspunde

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.