Eveniment

Târg de job-uri pentru doi clujeni

Două persoane şi-au găsit locuri de muncă la Bursa de joburi organizată ieri de AJOFM Cluj, iar câteva zeci au fost puşi pe lista de aşteptare.

Deşi reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj au anunţat că la bursa locurilor de muncă vor fi prezente zece firme şi aproximativ 200 de locuri de muncă disponibile, în realitate lucrurile au stat diferit.

 

De la eveniment au lipsit trei dintre cele zece firme anunţate şi anume Promoserv, Energom şi Aco Import Export. în plus, unele dintre societăţile  prezente au venit numai pentru a colecta CV-uri, neavând locuri de muncă disponibile. “Nu avem nici un loc de muncă vacant. Am avut săptămâna trecută, însă am dat anunţ în Piaţa şi s-au ocupat. Ne-am obişnuit cu o mare fluctuaţie de personal, pentru că anul trecut foarte mulţi aveau mirajul vestului şi ne anunţau că pleacă în străinătate”,   a declarat Alin Corbeanu, directorul fimei Coradyn Invest.

 

 El a venit la târg pentru a-şi forma  o bază de date cu persoane “în aşteptare”, în cazul în care va avea nevoie de angajaţi noi. “Noi trebuie să avem o bază de date cu anumite cereri care să fie în aşteptare, să putem apela la ei, să îi sunăm dacă nu şi-au găsit serviciu. Am avut nevoie de doi cofetari, de un ajutor de cofetar şi un ambalator. Persoanele pe care le avem acum sunt  angajate pe perioadă determinată de două luni”, a adăugat Corbeanu.

 

De asemenea, şi reprezentanţii societăţii Parc (restaurantul Chios – n.red.) au venit la târg cu mai puţin de 82 de locuri de muncă disponibile, aşa cum fusese anunţat iniţial de către AJOFM.

 

 “Facem angajări sezoniere şi s-au făcut deja angajări de la începutul lui aprilie. Eu am venit să colectez nişte CV-uri şi să îi trimit la interviuri la sediul firmei.  Erau sub 80 de posturi libere, din care s-au făcut angajări deja. Acum cred că sunt vreo-două trei posturi disponibile. Am venit mai mult pentru a avea în vedere posibili angajaţi”, a declarat reprezentanta societăţii. Pe de altă parte, la târgul de forţă de muncă au mai fost firme care au participat cu 10 sau chiar 30 de locuri de muncă. “Am venit cu 11 locuri de muncă.

 

 Căutăm zece instalatori cu atestat de sudură şi un inginer – şef de şantier”, a declarat Marinela Oltean, manager resurse umane al firmei Autentic Service. Salariile pentru instalatori pornesc de la suma de 1.500 de lei, iar cel pentru inginer, de la 2.000 – 3.000 de lei,  funcţie şi de experienţa în muncă.

 

Reprezentanţii Omniasig s-au prezentat cu o ofertă constând în 28 de posturi de agenţi de vânzări în Cluj-Napoca şi cu 15 posturi pentru zonele Hudin, Gherla şi Dej. Cooperativa Igiena  a participat la târgul de job-uri cu 14 locuri de muncă.

 

“Avem locuri de muncă pentru coafor, maseur, frizer, manichiurist- pedichiurist şi cosmetician”,  a explicat Milica Miron, angajată a Cooperativei Igiena. Reprezentanţii AJOFM consideră că deşi oferta reală este mai slabă decât cea prezentată iniţial, angajatorii au venit la târg cu locuri de muncă vacante. “Probabil s-au ocupat câteva posturi, dar restul sunt vacante. Cei prezenţi în târg nu au venit degeaba. Noi îi avem înregistraţi în baza de date”, a declarat Daniel Don, directorul executiv al AJOFM Cluj.

 

Clujenii prezenţi la bursă au avut posibilitatea de a apela telefonic gratuit agenţii economici cu locuri de muncă disponibile pentru a -şi stabili interviuri. La nivelul AJOFM există, spun statisticile, 900 de locuri de muncă disponibile, dintre care 600 sunt în Cluj-Napoca. AJOFM a organizat în paralel bursa locurilor de muncă şi la Dej, şi Turda. în final, la Bursă au participat 557 de persoane, din care au fost selectate doar două. Alte 176 au fost puse pe lista de aşteptare în vederea unei posibile încadrări. 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.