Eveniment
Tonea îl “bate” pe Hilote la pedeapsă: 5 ani cu executare
de Ziua de Cluj, 27 iulie 2010, 23:37
Omul de afaceri Horaţiu Tonea a fost condamnat la închisoare pentru ucidere din culpă, conducere sub influenţa alcoolului şi părăsirea locului accidentului.
Judecătoria
Cluj-Napoca l-a condamnat pe Tonea, în vârstă de 25 de ani, pentru că a condus
maşina băut şi l-a lovit mortal pe studentul de 23 de ani Şerban Lazăr, după
care a părăsit locul accidentului. Avocatul inculpatului consideră sentinţa
exagerată şi spune că o va ataca cu apel, în timp ce rudele victimei nu s-au
hotărât dacă vor face acest lucru. Tonea a primit o pedeapsă mai mare cu un an
şi patru luni faţă de omul de afaceri Gabriel Hilote, care a fost condamnat la
doar trei ani şi opt luni de închisoare pentru că a ucis trei persoane şi a
fugit de la locul accidentului.
Fiul patronului de
la restaurantul La Piazzetta, Horaţiu Tonea, la rândul său coproprietar al
hotelului Opal, a primit ieri o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu
executare din partea instanţei Judecătoriei Cluj-Napoca. Decizia poate fi
atacată cu apel la Tribunalul Cluj. Totodată, instanţa a acordat părinţilor
victimei, Radu Şerban Lazăr, câte 90.000 de euro, iar surorii acestuia 60.000
de euro, în vreme ce familia ceruse în total daune morale de 1,5 milioane de
euro. De asemenea, rudele au primit despăgubiri materiale de peste 3.000 de
euro, cât a costat înmormântarea studentului.
Avocatul rudelor
victimei, Anatol Pânzaru, consideră că se putea adăuga un spor la pedeapsă,
având în vedere faptul că “Tonea nu a frânat deloc la momentul impactului şi a
părăsit locul accidentului fără să se gândească vreun moment să oprească”. Pe
de altă parte, avocatul lui Tonea, Eugen Iordăchescu, crede că sentinţa este
exagerată, pe motiv că victima a traversat strada pe culoarea roşie a
semaforului şi că inculpatului nu i s-au reţinut circumstanţe atenuante.
“Este un exces de zel al instanţei şi nu
înţeleg de ce. Clientul meu a arătat că regretă fapta şi că nu se împotriveşte
acordării de daune familiei victimei”, a spus Iordăchescu. Acesta a declarat că
va ataca hotărârea cu apel la Tribunalul Cluj. De cealaltă parte, avocatul
Pânzaru spune că familia Lazăr nu a decis încă dacă va ataca sentinţa.
Procurorii îl
acuză pe Horaţiu Tonea că în noaptea de 6 spre 7 mai a lovit mortal cu maşina
sa BMW seria 7 un tânăr ce traversa strada în zona Prefecturii Cluj. în
rechizitoriu se menţionează că maşina a trecut pe culoarea roşie a semaforului,
dar că şi pietonul a traversat strada pe culoarea roşie. Expertiza
medico-legală efectuată în cauză a stabilit că Tonea avea o alcoolemie în sânge
de 1,95 la mie.
“Am plecat din
clubul After Eight şi mergeam pe strada Cuza Vodă. Semaforul s-a făcut galben
şi am accelerat ca să trec de intersecţie pe această culoare. Am auzit o
bufnitură, nu mi-am dat seama pe moment că am lovit pe cineva, am crezut că a
picat ceva pe maşină. Mi-era teamă pentru că eram băut. M-am panicat şi am mers
acasă, de unde l-am sunat pe fratele meu. Imediat a apărut poliţia”, a declarat
Tonea în instanţă. Vărul acestuia, care era cu el în maşină la momentul
accidentului, a declarat la judecătorie că i-a spus inculpatului să oprească
după impact, dar că “Horia (Tonea – n. red.) s-a pierdut”.
Pedepse diferite
Omul de afaceri
Gabriel Hilote a fost condamnat de judecătorie în 19 mai la trei ani şi opt
luni de închisoare pentru că a omorât cu maşina trei persoane (tată, mamă şi
fiică). în 19 octombrie 2009 inculpatul conducea băut un Porsche Cayenne şi a
lovit frontal o altă maşină care circula regulamentar. Pe lângă diferenţa de
ani de închisoare dintre Hilote şi Tonea, primul trebuie să achite daune morale
de 230.000 de euro către şapte părţi
civile, iar al doilea, 240.000 de euro către trei părţi civile.