Eveniment
Trafic feroviar îngreunat de condiţiile meteo
de Ziua de Cluj, 27 noiembrie 2008, 08:21
Două trenuri care urmau să ajungă în Cluj-Napoca de la Galaţi au fost anulate ieri din cauza condiţiilor meteo nefavorabile care au provocat căderea unor copaci pe calea ferată din zona Vatra Dornei – Ilva Mică.
Acestea fac parte din totalul
de şase trenuri de călători anulate care circulau între Moldova şi
Transilvania, şi anume acceleratele 1934 Galaţi - Cluj, cu plecare la ora 6.00
şi 1933 Cluj - Galaţi, cu plecare la ora 9.10, trenurile personale 4205 Vatra
Dornei – Bistriţa, 4206 Bistriţa - Vatra Dornei, 5704 Suceava – Bistriţa şi
5705 Bistriţa - Suceava.
Probleme există încă de marţi, de la ora
22.25, când acceleratul 1931 Galaţi - Cluj a fost blocat, iar 160 de pasageri
au fost preluaţi de către o altă garnitură, informează Mediafax. Cu toate
acestea, la Regionala CFR Cluj nu există date clare asupra problemei. “Nu vă
pot da informaţii în legătură cu acest subiect, nu ţine de Regionala Cluj-Napoca, ci de Iaşi. Pot, doar, să vă spun ce ştiu de la directorul de la
Iaşi, anume că au existat ceva probleme cu copacii căzuţi din cauza furtunii de
zăpadă pe liniile de cale ferată, la Vatra Dornei. Ştiu că au fost deviate
trenuri, dar la ora aceasta traficul a reintrat în normal”, a declarat Vasile
Secară, director al Regionalei de Transport Feroviar Cluj-Napoca.
Acceleratul 1931 nu şi-a
putut continua drumul, fiind blocat pe sectorul de cale ferată Grădiniţa –
Larion, din judeţul Bistriţa-Năsăud, copacii căzuţi din cauza zăpezii abundente
afectând şi liniile electrice de contact. Toţi cei 160 de pasageri aflaţi în
garnitură au fost preluaţi de trenul accelerat 1765 Iaşi – Timişoara,
care a plecat din staţia CFR Vatra Dornei la orele 01.25. Aceştia nu au avut nevoie
de asistenţă medicală şi, în plus, le-au fost distribuite alimente şi ceai.
“Echipele de intervenţie lucrează pe sectorul
de cale ferată afectat de căderea arborilor. Sperăm ca miercuri (ieri –
după-amiază) după-amiază, în jurul orei 15.00 sau cel târziu la ora 16.00 să
putem relua circulaţia în mod normal”, a spus Constantin Axinia, şeful
regionalei CFR Iaşi.