Eveniment

Tronsonul de autostradă Turda – Câmpia, gata în această lună

Dacă pe Google Maps România figurează deja ca având patru tronsoane consistente de autostradă, lucrătorii de la Bechtel Cluj spun că vor finaliza până la sfârşitul lunii tronsonul 2B al A3, Gilău-Câmpia Turzii. Pe cei 10 kilometri rămaşi după inaugurarea din 1 decembrie 2009 s-a turnat deja în mare parte stratul de uzură.
  • De la sfârşitul lunii octombrie Autostrada Transilvania ajunge la 52 de kilometri / foto Aida Ilie

    De la sfârşitul lunii octombrie Autostrada Transilvania ajunge la 52 de kilometri / foto Aida Ilie

ZIUA de CLUJ a “inspectat” stadiul lucrărilor pe secţiunea Turda-Câmpia Turzii, după ce evoluţia lor a oscilat de-a lungul anului în funcţie de declaraţii politice contradictorii şi de existenţa bugetului necesar continuării şantierului. Potrivit oficialilor Bechtel, până la sfârşitul lunii octombrie maşinile ar putea să circule pe toată lungimea tronsonului 2B, salvând timp preţios mai ales în zona foarte aglomerată între Turda şi Câmpia Turzii.

Mai multe echipe de muncitori, supervizaţi de specialiştii safety şi de cei ai Egis Scetarout, consultantul de lucrări desemnat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) pentru a analiza calitatea lucrărilor, turnau stratul de uzură pe partea dreaptă a magistralei (sensul Turda-Câmpia Turzii - n. red.), în timp ce pe sensul de mers Câmpia-Gilău asfaltul era gata pregătit de luat sub roţi. Secţiunea propriu-zisă aflată în lucru este împărţită într-o porţiune aproape dreaptă, de circa 10 kilometri, şi o porţiune de bretele şi drumuri adiacente, de circa doi kilometri, care să permită participanţilor la trafic fie să urce pe autostradă de la nodul rutier din Turda, fie să coboare şi să îşi continue drumul către Alba-Iulia pe DN 1. De altfel, în această porţiune şantierul este foarte efervescent întrucât este necesară, au explicat specialiştii, o relocare a DN 1 care va traversa astfel autostrada peste un pod, la kilometrul 10.

De altfel, proiectul secţiunii Turda-Câmpia Turzii a mai intersectat un drum judeţean, 161 B, Turda-Bogata, care a trebuit, din nou, să fie relocat. Constructorii finisează chiar în aceste zile cel de-al treilea pod din cele patru necesare şi care va prelua sarcinile 161 B. Până atunci, căruţaşii sau maşinile locuitorilor din Bogata au voie să traverseze în continuare autostrada pe locul fostului drum, iar stratul de uzură din zonă va fi turnat abia la finalizarea drumului relocat.

Cea mai complexă structură de pe secţiunea Turda-Câmpia Turzii a fost un viaduct construit peste calea ferată care leagă Bucureştiul de Cluj-Napoca, situat la kilometrul 2. Ieri, muncitorii lucrau la hidroizolaţia megalitului de beton, urmând ca stratul de uzură să fie turnat pe toată lungimea părţii drepte a viaductului, în zilele următoare. Mai mulţi lucrători ai Bechtel deschiseseră ieri şantierul pentru construcţia unui sens giratoriu permanent la ieşirea de pe autostradă la Câmpia Turzii, la confluenţa magistralei cu DN 15. Constructorii sunt optimişti că cel târziu peste trei săptămâni, autostrada va putea fi circulată. Majoritatea lucrărilor care mai au loc sunt de finisaj, montare de parapeţi şi plase de siguranţă sau stâlpi pentru departajarea sensurilor. “Dacă uneori între Câmpia Turzii şi Turda poţi face când este aglomeraţie chiar şi 40 de minute, pe autostradă vei ajunge în 10 minute. Poţi ajunge la Cluj în maximum 40 de minute”, a declarat unul dintre reprezentanţii Enka, partenerul Bechtel în proiectul Autostrada Transilvania.

38 de utilităţi relocate

Asfaltarea tronsonului Turda – Câmpia Turzii a demarat în luna iulie 2010, iar primul termen avansat de constructori şi de beneficiar a fost luna septembrie. Preţul pe kilometru pe acest tronson a fost inferior celui de pe sectorul Gilău – Turda, în principal datorită faptului că zona este mai plană. Primul strat de asfalt turnat pe tronson a fost format din piatră de râu, cel de-al doilea din piatră concasată, iar cel de-al treilea este asfaltul de bază. Compania Bechtel a anunţat la începutul lunii mai că lucrările la tronsonul Câmpia Turzii - Gilău al autostrăzii Braşov-Borş vor întârzia întrucât a fost nevoie de relocarea a 38 de utilităţi, conducte şi fire electrice care au trebuit mutate. Finalizarea tronsonului se petrece concomitent cu acţiunea de descărcare de sarcină arheologică, arheologii reuşind să ofere avizele necesare legalităţii construcţiei exclusiv pentru zona străbătută de covorul asfaltic.


Publicitate

Comentarii

inexact

thumb down thumb up
miercuri, 6 octombrie 2010, 09:10
de nume

Poţi ajunge la Cluj în maximum 40 de minute”, a declarat unul dintre reprezentanţii Enka, partenerul Bechtel în proiectul Autostrada Transilvania - Poate pana la Gilau. ca pana in cluj mai e tot pe atat. pana nu se face drum de legatura cu partea de sud a orasului (zorilor) e aproape inutila pt clujeni.
raspunde

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.