Eveniment

Trump: ”Anchetarea campaniei prezidențiale e o vânătoare de vrăjitoare”

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a spus joi, prin intermediul contului personal de Twitter, că ancheta privind ingerinţele Rusiei în campania electorală prezidenţială a SUA este "cea mai mare vânătoare de vrăjitoare din istoria americană".
  • Foto: businessinsider.com

    Foto: businessinsider.com

Publicitate

Comentariile lui Trump vin după ce procurorul Robert Mueller, fost director al FBI-ului, a fost desemnat să conducă investigaţia care vizează eventuale legături între echipa de campanie a lui Donald Trump şi Rusia.

"Este cea mai mare vânătoare de vrăjitoare împotriva unui politician din istoria americană! În cazul tuturor activităţile ilegale care au avut loc în campania electorală a lui Hillary Clinton şi în Administraţia Obama, nu a fost desemnat niciun investigator special", a spus Donald Trump.

Desemnarea unui investigator special survine după ce Donald Trump l-a destituit pe directorul FBI James Comey, motivând că ar fi gestionat în mod inadecvat investigaţia în cazul serverului de e-mail privat utilizat de Hillary Clinton. Demiterea a intervenit în contextul anchetei privind ingerinţele Rusiei în campania electorală.

Joi, actuali şi foşti oficiali americani citaţi de Reuters au dezvăluit că Michael Flynn şi alţi consilieri ai lui Donald Trump ar fi avut cel puţin 18 contacte nedivulgate cu oficiali ruşi şi alte persoane cu legături la Kremlin, în ultimele şapte luni ale campaniei prezidenţiale americane din 2016.

Dezvăluirea ar putea spori presiunea asupra lui Donald Trump şi a echipei sale pentru a oferi FBI-ului şi Congresului american o imagine completă a interacţiunilor cu oficialii ruşi şi cu alte persoane care au legături cu Kremlinul, în timpul şi imediat după campania prezidenţială din 2016.

În ianuarie, Administraţia Trump a negat orice contacte cu oficiali ruşi în timpul campaniei electorale din 2016. Ulterior, Casa Albă şi consilierii campaniei prezidenţiale au confirmat patru întrevederi dintre consilierii ambasadorului rus Serghei Kislyak şi cei ai lui Donald Trump în acea perioadă.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.