Eveniment

Trump, la Paris pentru parada de 14 iulie. Este a doua vizită a acestuia în Europa în doar o săptămână

Donald Trump a ajuns în Franţa unde va participa la ceremoniile organizate la Paris de Ziua Bastiliei. Ultima dată când un preşedinte al SUA a participat la o paradă în Franţa s-a întâmplat în 1989, cu ocazia bicentenarului Revoluţiei Franceze.
  • foto: news.sky.com

    foto: news.sky.com

Publicitate

Aeronava prezidenţială Air Force One a aterizat joi dimineaţă pe aeroportul Orly, aflat în sudul Parisului. Donald Trump urmează să aibă întrevederi la reşedinţa ambasadorului american, înainte de a fi întâmpinat printr-o ceremonie oficială de primire de către gazda sa, preşedintele francez Emmanuel Macron.

Vizita lui Trump se doreşte o celebrare a legăturilor transatlantice într-un context tensionat pentru ambele continente.

Preşedintele american a venit în Franţa, în urma unei invitaţii din partea omologului său francez, în cadrul comemorării a 100 de ani de la intrarea Statelor Unite în Primul Război Mondial şi cu ocazia sărbătoririi zilei naţionale a Franţei, la 14 iulie.

Joi, Donald Trump şi Melania Trump vor merge la mormântul lui Napoleon Bonaparte din Domul Invalizilor şi vor cina la un restaurant renumit din Turnul Eiffel.

Vineri, Donald Trump şi Emmanuel Macron vor privi parada de pe bulevardul Champs-Elysees.

Potrivit unor experţi, Emmanuel Macron speră să-i demonstreze lui Donald Trump dorinţa Franţei de a juca un rol mai larg în afacerile globale de securitate. Franţa este al doilea cel mai mare participant la coaliţia condusă de SUA împotriva organizaţiei teroriste Stat Islamic, un membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU şi un actor-cheie în eforturile de combatere a terorismului din nordul Africii.

Anterior, Emmanuel Macron a declarat că este "încântat" să-l revadă pe omologul său american, Donald Trump, pentru a discuta "inclusiv despre dezacorduri", potrivit Le Figaro.

"Există multiple chestiuni asupra cărora colaborăm, lupta împotriva terorismului, criza din Siria şi Libia şi multe alte subiecte de interes comun", a precizat preşedintele francez.

Totuşi, Macron şi Trump au abordări divergente pe subiectul schimbărilor climatice, care a stârnit foarte multe tensiuni în ultimele luni. Donald Trump a anunţat la 1 iunie decizia privind retragerea Statelor Unite din Acordul Climatic de la Paris, cerând modificarea tratatului. Anunţul a provocat dezaprobare din partea liderilor Germaniei, Franţei şi Italiei, precum şi a ONU.

Donald Trump şi Emmanuel Macron s-au întâlnit la Bruxelles în luna mai, în cadrul summitului G7 din Italia. Atunci, preşedintele francez l-a lăudat pe Trump, pentru "opinii puternice cu privire la o serie de subiecte, pe care le împărtăşesc în parte, precum lupta împotriva terorismului, dorinţa de a ne păstra locul în familia naţiunilor, iar despre dezacorduri am discutat foarte calm".

Cei doi lideri de stat s-au întâlnit şi la summitul G20 de la Hamburg (Germania), din 7-8 iulie.

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.