Eveniment

Tudor Giurgiu: "N-aş fi crezut că justiţia anilor 2000-2002 are şanse să reînvie. Revedeţi De ce eu?"

Regizorul clujean Tudor Giurgiu se arată stupefiat că justiţia anilor 2000 - 2002, pe care o prezintă în filmul "De ce eu?", are şanse să reinvie în România 2017-2020.
Publicitate

''Nişte domni vor să reînvie un sistem prost şi care funcţiona la comandă politică. Pe atunci, Inspectia Judiciară era folosită strict de către Ministru pentru a decapita pe cine nu era conform cu "ce se doreşte". Te potoleau imediat. Aveai alte păreri (vezi secvenţele din film)? Să vină Inspecţia peste procuror, să-l aducem la ordine. Azi, Inspecţia Judiciară e un organism independent, după ce a fost sub CSM. Faptul că Procurorul Şef va putea infirma un act al procurorului din subordine nu numai pe temeiuri de legalitate, dar şi pe fond, ne trimite tot în anii ăia, când puterea procurorilor şefi era foarte mare. Din nou, revedeţi "De ce eu?". Am mai citit că la Parchetul General se vrea constituită o direcţie specială pentru infracţiunile comise de magistraţi. Cum ar veni, "Biroul de Anchete Speciale" din anii 2000, unde lucra Panait. Dar de ce să mai înfiinţăm aşa ceva când ai un DNA care funcţionează foarte bine? Şi care se ocupă şi de magistraţi. Iar chestia cea mai comică e cu eliminarea Preşedintelui din circuitul de numire a şefilor de la DNA, DIICOT şi MP. Adică, vrem depolitizare, dar lăsăm pe cei din CSM să hotărască doar din cei propuşi de Ministrul Justişiei? Dacă are omul o zi proastă, dacă o să primeasca un telefon cu o seară înainte să pună pe lista vreun văr sau cumătru? Fraţilor, ne ducem în jos. Hai, gata cu fotografiile cu plaje şi ambuteiaje, gata cu goana dupa laicuri şi făcutul de insta-stories. Ieşiţi în public, exprimaţi-vă, protestaţi. Evident, dacă nu vreţi să vă întoarceţi în anii 2000. Că asta ne paşte", a scris directorul TIFF pe Facebook, după ce ministrul Tudorel Toader a anunţat schimbări la legile justiţiei. 

Filmul ''De ce eu?", în regia lui Tudor Giurgiu, spune povestea lui Cristian Panait (interpretat de actorul Emilian Oprea), un tânăr procuror idealist care încearcă să rezolve un complicat caz de corupţie în tumultuosul context social-politic din România anilor 2000. El investighează cazul unui coleg procuror suspectat de luare de mită, fals şi uz de fals, precum şi sustragere de documente. Ancheta are însă implicaţii la nivel extrem de înalt şi îi spulberă tânărului magistrat încrederea în justiţie. Încercând să descopere adevărul, Cristian intră într-o zonă periculoasă şi se expune unor revelaţii dureroase şi neaşteptate. Panait s-a sinucis în 10 aprilie 2002, la doar 29 de ani, aruncându-se de la etajul patru al locuinței sale din București.

"Sper ca filmul să fie văzut de tânăra generaţie, care să înţeleagă unde am greşit noi, părinţii noştri, să înțeleagă că trebuie să fie mai răi, să creadă în principiile lor, că dacă li se spune "fă așa" dar ei vor altfel, să lupte, să găsească aliați și prieteni", declara Giurgiu, în februarie 2015, la finalul proiecţiei de gală de la Cluj. 

Lansarea filmului a avut loc în mijlocul celei mai ample campanii anticorupţie din România. Analiştii politici spuneau despre tăvălugul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) că "este cea mai importantă campanie desfășurată vreodată într-un stat, depășind chiar faimoasa acțiune Mani pulite, din Italia anilor '90".

"Justiția română de astăzi (2015, n.red) este altfel decât cea dinainte de 2004 (în postarea „Arc peste timp" am făcut o paralelă între justiția dinainte de reformă și cea de după reforma din 2004-2005), iar anchetarea celor mai suspuse personaje ale zile constituie cea mai frumoasă răzbunare a lui Cristian Panait, după moartea sa. Dar eu cred că justiția este în fiecare clipă amenințată să se întoarcă la acele vremuri. Asta... dacă nu ne aducem aminte de acel trecut. Trecut care nu are voie să se repete", scria pe blogul său judecătorul Cristian Dănileţ, fost membru CSM, după vizionarea filmului.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.