Un american îi învaţă pe europeni ce e permacultura, într-un sat de lângă Cluj

Un american îi învaţă pe europeni ce e permacultura, într-un sat de lângă Cluj
Un profesor american care învaţă permacultura la Universitatea din North Carolina vine în România, într-un sat izolat din Cluj, ca să-i înveţe pe europeni ce înseamnă traiul sustenabil.

Charlie Headington predă cursuri ca Importanţa Grădinii, Slow Food într-o naţiune Fast Food sau Viaţa simplă într-o eră complexă.

Casa sa a fost numită o fermă urbană, având în vedere că aici cultivă 15 specii de fructe şi legume, iar la atelierele sale au participat până acum câteva mii de persoane. "E un prieten de-al nostru care vine oricum în Europa şi l-am invitat în România", spune Robyn, unul dintre iniţiatorii cursului, ce va dura un weekend şi e bazat pe donaţii. Cursul are loc în Alunişu, un sat izolat în zona oraşului Huedin. Vezi aici detalii despre curs

Robyn şi Lars, cei care au fondat proiectul Provision, sunt cetăţean american şi respectiv olandez. Robyn s-a năsuct în New York şiare calificări în muzică, terapie prin muzică, yoga şi consiliere. Lars a locuit într-un sat din sudul Olandei.

Permacultura este o metodă prin care habitatele umane pot fi integrate în cele naturale.

Loading...
Etichete
Comenteaza