Un poliţist din Cluj a intrat cu maşina de serviciu într-un pod. Ar fi fost băut şi nu a raportat incidentul

Un poliţist din Cluj a intrat cu maşina de serviciu într-un pod. Ar fi fost băut şi nu a raportat incidentul

Un poliţist din Huedin a făcut accident cu maşina de serviciu. Nu a raportat incidentul, iar testele efectuate a doua zi arătau că ar fi consumat alcool.

"În legătură cu informaţiile vehiculate în spațiul public, referitoare la autoturismul de serviciu aparţinând Secţiei 8 Poliţie Rurală Huedin, marca Dacia Logan, avariat în urma unui eveniment rutier, soldat cu pagube materiale, facem următoarele precizări:

Autoturismul marca Dacia Logan, aflat în dotarea Secției 8 Poliţie Rurală Huedin, a fost avariat în urma unui eveniment rutier, soldat numai cu pagube materiale, produs la data de 7 mai, în jurul orei 22.00, pe DJ108 C, în localitatea Mărgău, din județul Cluj, în timp ce era condus dinspre localitatea Scrind-Frăsinet spre Huedin. 

Ajuns la kilometrul 51+550 de metri, pe fondul altor preocupări ale conducătorului auto, acesta a părăsit partea carosabilă, pe partea dreaptă a sensului său de mers şi a intrat în coliziune cu un pod. La volan se afla un polițist care nu a raportat evenimentul până în dimineaţa zilei de 8 mai, când a şi fost testat cu aparatul etilotest, fiind înregistrată o valoare de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost sancționat contravențional și i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 90 de zile.

De asemenea, conducerea Inspectoratului de Poliţie Județean Cluj a dispus în cauză efectuarea de verificări, de către polițiștii Biroului Control Intern, sub aspectul neraportării evenimentului şi a comportamentului nedeontologic, faţă de poliţistul aflat la volan", transmite IPJ Cluj.

Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Cluj neagă informația conform căreia în autoturism s-ar fi aflat şi şeful Secţiei 8 Poliţie Rurală Huedin. "Ofiţerul nu prezintă leziuni corporale, iar la ora producerii evenimentului rutier se afla acasă, cu familia", se arată într-un comunicat remis presei.

 

Loading...
Comenteaza