Eveniment

Unde se întind tentaculele “bacului xeroxat”

Ancheta DNA ia amploare: inculpaţii din dosarul “bacul xeroxat” sunt cercetaţi pentru trei sesiuni de bacalaureat.

În cadrul anchetei privind bacalaureatul din această vară de la Grupul Şcolar “Alexandru Borza”, procurorii anticorupţie îl cercetează pe directorul şcolii “Didactica Nova”, Dorel Avram, şi pentru acte de corupţie vizând sesiunea de toamnă din 2009 de la centrul de examen Colegiul “Edmond Nicolau”. Anterior, procurorii au extins cercetările şi asupra examenelor din vara trecută de la “Alexandru Borza”.

Curtea de Apel a judecat ieri cererea de eliberare provizorie a lui Dorel Avram. În cadrul şedinţei de judecată, reprezentantul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Cluj, procuror Ionuţ Vasile, a arătat că inculpatul Dorel Avram este cercetat cu privire la fapte de corupţie la sesiunea de bacalaureat din august-septembrie 2009 de la centrul de examen Colegiul Tehnic “Edmond Nicolau”.

Potrivit anchetatorilor, Avram ar fi pretins atunci între 300 şi 1.200 de euro de la peste zece candidaţi care proveneau de la şcoala pe care o păstoreşte, “Didactica Nova”. Astfel, reprezentantul DNA a vrut să arate că învinuirile privitoare la sesiunea din această vară nu sunt singulare. “Nu este o întâmplare ce s-a petrecut în acest an. Activitatea infracţională ar fi continuat ulterior dacă nu era descoperită”, a precizat procurorul Ionuţ Vasile în sala de judecată.

Potrivit şefei Inspectoratului Şcolar Judeţean, Anca Hodorogea, preşedintele Comisiei de examen din toamna trecută de la Colegiul “Edmond Nicolau” a fost profesorul universitar Ilie Cornoiu. Acesta este învinuit în dosarul de la DNA în calitate de preşedinte al comisiei din acest an de la Grupul Şcolar “Alexandru Borza”.

Directorul adjunct al Colegiului “Edmond Nicolau” este Ioan Văidăhăzan, şi el inculpat şi arestat preventiv în dosar ca membru al comisiei de la “Alexandru Borza”. La acest centru de examen, la sesiunea din vara lui 2009, a fost preşedinte de comisie tocmai Ioan Văidăhăzan, acesta fiind cercetat împreună cu directorul Grupului Şcolar “Alexandru Borza”, Ioan Rus, pentru fraudarea bacalaureatului atât la sesiunea de vară din acest an, cât şi din 2009.

Conform datelor de la dosar, metoda de fraudare a fost aceeaşi la fiecare sesiune, numai că în acest an profesorii corectori au sesizat organele de anchetă. Astfel, procurorii au descoperit că 13 lucrări de la sesiunea din iunie, la proba limba şi literatura română, au fost rescrise şi apoi xerocopiate pentru a se ajunge la un număr total de 42 de lucrări rezolvate corect pentru candidaţii care au dat mită.

Potrivit anchetatorilor, la acelaşi grup şcolar, 80 de lucrări la limba română, matematică şi geografie de la sesiunea din vara lui 2009 au fost rescrise complet. Preţurile pentru promovarea bacului din 2010, vehiculate de procurori, ar fi fost de 1.000-1.300 de euro în cazul lui Ioan Rus, 400 de euro pentru Ioan Văidăhăzan şi 600-900 euro lui Dorel Avram.

Al patrulea inculpat, Ilie Cornoiu, este acuzat de complicitate la înlocuirea lucrărilor. În ce priveşte bacalaureatul de anul trecut, procurorii susţin că Văidăhăzan a ajutat 13 candidaţi de la care ar fi pretins, în medie, 1.800 de euro. Anchetatorii au descoperit că lucrările au fost rescrise fiindcă nu erau semnate de cei doi profesori supraveghetori, cum cere regulamentul.

Publicitate

Comentarii

bac xeroxat

thumb down thumb up
miercuri, 11 august 2010, 10:33
de dana

Minunat exemplu sunt acesti profesori formatori ai generatiilor viitoare! Fara scrupule,fara demnitate!Sunt si ei la randul lor parinti si chiar ma cuprinde groaza gandindu-ma la ce scursuri ale societatii genereaza cu intentie acestia.Nici nu pot spune :"Sa le fie rusine!" , rusinea este o calitate pe care acestia si multi altii ca ei nu o au.Le doresc multa penitenta, poate ca vor avea timp sa mediteze, sa citeasca, sa se documenteze despre ce inseamna a fi dascal si om!
raspunde

du

thumb down thumb up
miercuri, 11 august 2010, 11:27
de elena

nu dori rau nimanui pt. ca Dumnezeu ti/l va da tie
raspunde

bac-ul xeroxat

thumb down thumb up
miercuri, 11 august 2010, 13:19
de ICSULESCU

Da ! Au gresit . Dar la fel de vinovati sunt si cei care exploatind slabiciunea umana (banii ) i-au impins sa greseasca. Parinti ai caror copii nu frecventeaza cursurile dar vor sa-si puna in rama o diploma de BAC .
raspunde

ce idioti

thumb down thumb up
luni, 16 august 2010, 11:39
de X

Habar nu aveti cine e in spatele acestei anchete si in spatele fraudelor. Vreti rau la niste oameni care au facut un bine. In buzunarele lor nu ajungeau nici 10%. Cercetati putin pe doamna inspector, si apoi mai vorbim. Iar dana sa iti fie rusine tie, asa pot sa iti doresc si eu moartea cum doresti tu rau altora. Ai familie? Da? SI CE? Pe cine intereseaza, nu iti place cum e in Romania? Pleaca la cules legume in Spania. Tara asta e plina de taţe care is bat gura degaba, ca tine. Familia ta de doi bani.
raspunde

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.