Eveniment

UTCN şi-a ales primii boboci

Aproape 900 de candidaţi au concurat pentru cele 432 de locuri bugetate oferite de Universitatea Tehnică (UTCN), pentru profilele Automatică şi Calculatoare şi Electronică şi Telecomunicaţii.

Majoritatea candidaţilor înscrişi au optat pentru locurile bugetate, puţini fiind cei care şi-au trecut ca primă opţiune locurile cu taxă. “Majoritatea celor care au venit la examen sunt foarte bine pregătiţi”, a declarat Sorin Hintea, preşedintele comisiei de admitere.

Concurenţa cea mai mare a fost la secţia de Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei, trei candidaţi pe un loc bugetat (492 de candidaţi pe 128 de locuri – n. red.), urmând Ingineria Sistemelor Automate, cu doi candidaţi pe un loc – 127 de înscrişi pe 69 de locuri, pe ultimul loc situându-se Ingineria Electronică şi Telecomunicaţiile, cu 324 de înscrişi pe 206 locuri.

Conform lui Hintea, peste 200 dintre candidaţi au participat acum trei luni la simularea examenului de admitere organizată de UTCN, fiind familiarizaţi cu procedura de admitere.

 

Examenul tip grilă

 

Candidaţii care au susţinut ieri proba de matematică au fost destul de mulţumiţi de subiectele primite. “Subiectele au fost ceva mai grele decât la simulare, dar era de aşteptat.

Au fost şi probleme mai uşoare, dar şi unele mai dificile”, a declarat un candidat. “M-am descurcat destul de bine, deşi nu ştiu dacă voi intra pe un loc bugetat.

Oricum, la taxă sigur voi intra”, a declarat un absolvent al Liceului “Bathory” din Cluj-Napoca. Examenul a conţinut subiecte tip grilă, iar lucrările au fost corectate în prezenţa candidaţilor. Rezultatele au fost afişate în cursul serii de ieri.

Tot în cadrul admiterilor la UTCN au avut loc, în 19 şi 20 iulie, probele de desen liber şi desen tehnic pentru candidaţii la Arhitectură. Profilul a atras cei mai mulţi absolvenţi de liceu, 398 pe 56 de locuri bugetate, adică nu mai puţin de 7 candidaţi pe un loc.

Astăzi se încheie înscrierile şi pentru profilele de Construcţii, Inginerie Electrică şi Mecanică.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.