Eveniment
Viaţa de la zero, cu un euro pe zi
de Ziua de Cluj, 16 iulie 2008, 22:46
În aşteptarea întâlnirii cu judecătorii, care vor decide dacă le oferă sau nu azil în România, pakistanezii şi indienii găsiţi lângă Dej se întreţin cu 3,6 lei pe zi.
Cum au ajuns în România pakistanezii şi indienii abandonaţi de traficanţii de persoane lângă Dej? Cine sunt? De ce şi-au părăsit căminele? Cum se descurcă într-o altă cultură? Care sunt visele unor oameni care mai ieri erau cetăţeni de prim rang în ţările de origine, iar azi sunt ilegalişti, descoperiţi în boscheţi şi sub poduri?
Ce înseamnă o tabără de refugiaţi în România? Reporterii ZIUA de CLUJ au petrecut o zi întreagă la Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil de la Şomcuta Mare, judeţul Maramureş, alături de imigranţii nevoiţi să ia viaţa de la zero. Cu 3,6 lei pe zi.
Centrul de la Şomcuta Mare este unul dintre cele cinci aflate în subordinea Oficiului Român pentru Imigranţi (ORI) şi a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (MIRA). Tabăra, care poate adăposti 100 de persoane, e deschisă de la 8 dimineaţa până la 10 seara. Peste clădirea militarizată, o fostă cazarmă a Jandarmeriei, planează o letargie şi o linişte care provoacă melancolie. O fi tristeţea “clienţilor” indieni, pakistanezi şi irakieni. Sau poate e doar prea dimineaţă.
La Şomcuta Mare au fost aduşi, în mai puţin de două săptămâni, 97 de imigranţi ilegali. 61 dintre ei sunt pakistanezi şi indieni, descoperiţi în apropiere de Dej, abandonaţi, într-o stare precară de sănătate, lihniţi de foame. “Noi suntem latura umană a ministerului”, ne spune locţiitorul directorului Centrului, ofiţerul Radu Vaida, un bărbat înalt, ras în cap şi cu privire de samurai.
Il credem pe cuvânt, mai ales că accesul în Centru depinde de voinţa lui. în loc de corturi de campanie cu dormitoare improvizate, puncte de prim ajutor, WC ecologic şi alte cuvinte din “aria lexicală” a taberei de refugiaţi, am găsit un peisaj spitalicesc, salubru, rece, compartimentat în mici cămăruţe, cu paturi de fier. Oamenii care le populează parcă sunt zombie. Chiar şi când ies în curte, la plimbare sau la magazin, pentru “una-alta”, o fac în linişte.
Cum la Centrul de la Şomcuta Mare se află atât pakistanezi, cât şi indieni şi irakieni, administraţia a decis să îi repartizeze la etaje diferite, pentru a evita eventuale conflicte. Doar la bucătăria comună se mai întâlnesc. Aici, ne povesteşte un fost jandarm, actualmente administrator al Centrului, se vede civilizaţia fiecărei ţări din care provin refugiaţii.
“Işi frământă pita aia a lor şi o mănâncă. Aşa le place. Indienii consumă multă ceapă. Ii un miros! Am cazat şi somalezi. Ăştia au fost cei mai curaţi şi cei mai cuminţi”, susţine bărbatul. Arabii se roagă într-o cameră ţinută anume în acest scop, dar mai ales în cămările lor, minute în şir, în poziţia lotus, cu ochii închişi. “Parcă fac yoga”, mai spune administratorul. Cât despre alcool, irakienii şi pakistanezii nu beau. Nu le permite religia. Indienii mai fac compromisuri, dar nu prea “ţin” la băutură.
Pe lângă hrană şi adăpost, Centrul le mai oferă solicitanţilor de azil săpun, pastă de dinţi şi de bărbierit. în schimb, refugiaţii trebuie să asigure curăţenia spaţiilor pe care le folosesc. Nu o prea fac însă. “Nu le place curăţenia. Asta e, la ei în ţară nu se pune bază pe asta”, explică “cerberul” Vaida, în timp ce ne conduce spre dormitorul din secţiunea pakistaneză.
Unii bărbaţi încă dorm, înfăşuraţi în pături de internat, albastre cu chemar alb. Alţii tocmai ies de la baie. Sunt îmbrăcaţi doar în chiloţi. Aleargă precum potârnichile. Se ruşinează când dau ochii cu reporterul ZIUA de CLUJ. Nu se aşteptau, mai mult ca sigur, să vadă o femeie în dormitor.
Zamir nu pare să aibă mai mult de 30 de ani. E un bărbat, mai mult băiat, uscat şi poartă un tricou roşu. Pakistanezul mestecă gumă în timp ce povesteşte. El este folosit pe post de interpret, pentru că ceilalţi nu vorbesc engleză sau “se fac că nu înţeleg”. Spune că a ajuns în România, după ce a trecut prin Turcia. “Nu am ştiut în ce ţară mă aflam. Eram cu doi prieteni.
Când am văzut că fuseserăm abandonaţi, am sunat noi la Poliţie şi am spus că nu avem acte”, povesteşte bărbatul. Ne spune că nu îşi aminteşte cum a contractat transportorul care l-a adus în România, ţară pe care nu şi-ar dori să o părăsească. “Fiecare are visul lui, fiecare ştie unde vrea să ajungă. Eu nu ştiu unde voiau să meargă ceilalţi. In Occident, oricum. Eu, unul, aş rămâne aici. Aş munci orice”, mai zice Zamir, care însă nu pare a fi un simplu uvrier. Mai degrabă, intelectual.
Vorbeşte cu uşurinţă despre sisteme politice, despre abuzurile Poliţiei din Pakistan. De altfel, spune el, a plecat din ţară din motive politice. Mărturiseşte că e membru în aripa radicală a Ligii Musulmane. Gruparea considerată responsabilă pentru asasinarea fostului premier Benazir Bhutto, în luna decembrie a anului trecut.
A fugit de frică să nu fie capturat şi pedepsit. Spune că actuala Putere îi vânează pe membrii Ligii Musulmane că nu vrea să mai pună vreodată piciorul în Pakistan. “In Europa, ţările sunt paşnice. La noi sunt zilnic împuşcături pe stradă, bombardamente. Poţi lua şi 10 ani de închisoare dacă eşti oprit de Poliţie şi nu ai acte. O dată la fiecare trei minute, eşti legitimat pe stradă”, susţine Zamir.
Atât el, cât şi ceilalţi imigranţi ilegali din Centru sunt priviţi de personalul de la Şomcuta Mare cu neîncredere. “Trebuie impuse totuşi nişte reguli, altfel se odihnesc un pic şi, gata, «Drum bun, v-am pupat pe buletin!»”, crede ofiţerul Vaida. La ora 10 seara, cine nu e la strigare îşi petrece noaptea în stradă. Un scenariu nu tocmai plăcut, chiar dacă, în afară de hrană şi adăpost, nu beneficiază de prea multe. Statul cheltuieşte, pentru fiecare dintre ei, 3,6 lei pe zi pentru hrană. Un euro.
Bani din care refugiaţii sunt nevoiţi să îşi cumpere mâncare. Fiecare, ce vrea. “Nu stau ei în banii ăştia. Mai primesc de-acasă”, ne dezvăluie Radu Vaida, specificând că pakistanezii şi indienii “clujeni” nu se află în categoria privilegiaţilor care primesc pachete de la mii de kilometri depărtare. Cu siguranţă, familiile lor habar n-au pe unde se află. Probabil, nici mulţi dintre ei.
Ştiu doar că aici au şansa unei noi vieţi. Care depinde, în mare măsură, de verdictul unui judecător, care va decide dacă primesc sau nu statutul de azilant în România. Până la întâlnirea cu acesta însă, sunt “clienţi” ai Centrului Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil de la Şomcuta Mare. Locul de unde, cu aproape un euro pe zi, trebuie să ia viaţa de la zero.
Tunelul misterios
Centrul de la Şomcuta Mare a fost deschis în urmă cu doi ani, după desfiinţarea unei unităţi de jandarmi. Mare parte a clădirii care datează din secolul al XVII-lea a fost vândută şi urmează să adăpostească, în viitor, noua Primărie din Şomcuta Mare.
In clădire a funcţionat, pe timpul Imperiului Austro-Ungar, Cavaleria de la Baia Mare, Bătrânii povestesc că ar exista un tunel care leagă clădirea de Cetatea Chioarului, tunel pe care soldaţii îl puteau traversa călare.
Nu există interpret
In ciuda faptului că la Centrul din Şomcuta Mare au sosit în ultima perioadă foarte mulţi imigranţi ilegali din Asia, mai ales din Pakistan sau India, administraţia instituţiei nu a solicitat un interpret, care să le explice solicitanţilor de azil ce drepturi au sau care este procedura pentru obţinerea azilului.
Potrivit reprezentanţilor Centrului, interpreţii sunt greu de găsit şi trebuie angajaţi cu contract de prestare servicii de către MIRA. Ultima oară, pentru refugiaţii irakieni, un astfel de interpret a fost găsit abia la Suceava.
Români în reţeaua de trafic
In urmă cu două săptămâni, în zona Dejului au fost descoperiţi 61 de bărbaţi din India şi Pakistan. Potrivit poliţiştilor dejeni, aceştia au fost abandonaţi la marginea oraşului de către şoferul TIR-ului care i-a transportat din Republica Moldova. Destinaţia finală a imigranţilor era SUA, au mai precizat autorităţile.
Autorităţile române şi cele din ţările vecine au început o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum au ajuns la Dej pakistanezii şi indienii. Potrivit anchetatorilor, cel mai probabil este vorba despre o reţea multinaţională.
“Locul unde au fost găsiţi se află la confluenţa unor drumuri europene cu drumuri naţionale, folosită des de transportatori. Nu putem concluziona acum că Dejul a devenit un oraş pe harta traficului internaţional de persoane”, a declarat subcomisarul Dragoş Gheorghiu, şeful Biroului de Combatere a Crimei Organizate Cluj. El a mai spus că, foarte probabil, sunt şi români împlicaţi în activitatea de trafic ilegal de persoane, rolul acestora fiind de transportatori sau găzduitori.