Iohannis: Nu sesizez Comisia de la Veneția cu privire la legile justiției

Iohannis: Nu sesizez Comisia de la Veneția cu privire la legile justiției

Președintele Klaus Iohannis nu va sesiza Comisia de la Veneția cu privire la modificările aduse de Parlament legilor justiției, anunță Forumul Judecătorilor din România, prezentând răspunsul dat de șeful statului la o solicitare în acest sens.

Iohannis argumentează că, având în vedere termenele de care dispune pentru promulgarea legilor, de maximum 20 de zile, și de procedura pe care Comisia de la Veneția trebuie să o urmeze în cazul unei astfel de solicitări, "nu poate aprecia dacă o astfel de sesizare ar putea fi valorificată".

Președinția a răspuns recent unei scrisori adresate de Asociația profesională "Forumul Judecătorilor din România", prin care aceasta solicita șefului statului să inițieze demersuri "pentru obținerea unui punct de vedere din partea Comisiei de la Veneția cu privire la anumite aspecte vizând modificările și completările aduse legilor justiției, respectiv Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii".

În răspuns, șeful statului menționează că, în mai multe decizii adoptate recent, Curtea Constituțională din România (CCR) a tranșat deja unele aspecte legate de constituționalitatea modificărilor aduse legilor justiției și că, în luarea acestor decizii, CCR nu a considerat necesar să obțină o opinie din partea Comisiei de la Veneția. "Ceea ce nu exclude solicitarea unei opinii din partea Comisiei de la Veneția de către alți actori instituționali (Parlament, Guvern sau șeful statului)", punctează totuși acesta.

Președintele explică mai departe că, întrucât Parlamentul urmează să pună în acord modificările la legile justiției cu deciziile CCR, acesta "poate solicita Comisiei de la Veneția o opinie chiar înainte de a demara dezbaterile, cu atât mai mult cu cât legiuitorul nu este ținut de niciun termen pentru a finaliza procesul decizional".

În schimb, atunci când legile vor ajunge la el pentru promulgare, va avea la dispoziție, conform Constituției, până la 20 de zile calendaristice, termen ce nu poate fi amânat "indiferent de formularea sau nu a unei sesizări către Comisia de la Veneția", susține șeful statului.

Astfel, având în vedere procedura pe care Comisia de la Veneția trebuie să o urmeze în cazul unei astfel de solicitări, Președinția spune că nu poate aprecia "dacă o astfel de sesizare ar putea fi valorificată în termenele de promulgare stabilite de Constituție pentru Președintele României".

Ce a raspuns exact Klaus Iohannis cu privire la sesizarea Comisiei de la Veneția pe legile justiției:

"În prezent, în urma pronunțării Deciziilor nr. 33/2018, 45/2018 si 61/2018, Curtea Constituționala a tranșat unele aspecte legate de constituționalitatea modificărilor aduse acestor legi prin raportare la motivele invocate în sesizările primite. În considerentele acestor decizii, Curtea Constituțională a apreciat că nu este necesar să obțină o opinie pe calea unui amicus curiae din partea Comisiei de la Veneția, ceea ce nu exclude solicitarea unei opinii din partea Comisiei de la Veneția de către alți actori instituționali (Parlament, Guvern sau șeful statului).

In condițiile în care Parlamentul României urmează să pună în acord prevederile declarate neconstițutionale cu dispozițiile legii fundamentale, acesta poate solicita Comisiei de la Veneția o opinie chiar înainte de a demara dezbaterile, cu atât mai mult cu cât legiuitorul nu este ținut de niciun termen pentru a finaliza procesul decizional.

În momentul în care legile vor ajunge la Președintele României pentru promulgare, acesta dispune de un termen de 20 de zile calendaristice de la primirea lor în condițiile art. 77 alin. 1 din Constituția României, respectiv de un termen de 10 zile calendaristice în condițiile art. 77 alin. 3 din aceeași lege fundamentală. Președintele României nu poate amâna promulgarea unei legi dincolo de aceste termene, indiferent de formularea sau nu a unei sesizări către Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneția). Dat fiind procedura pe care Comisia de la Veneția trebuie să o urmeze în cazul unei astfel de solicitări, nu putem aprecia dacă o astfel de sesizare ar putea fi valorificată în termenele de promulgare stabilite de Constituție pentru Președintele României", scrie Hotnews.

Loading...
Comenteaza