Patron de firmă, trimis în judecată de DNA. A păgubit Primăria Cluj de 64.000 de lei

Patron de firmă, trimis în judecată de DNA. A păgubit Primăria Cluj de 64.000 de lei
Europa a finanțat consilierea profesională a mii de romi

Patronul unei societăți comerciale a fost trimis în judecată de către DNA pentru folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj anunță că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului ŞERBAN CORNEL, administrator în fapt al unei societăţi comerciale, pentru comiterea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2013, Direcţia de Asistenţă Socială şi Medicală (DASM), beneficiară a proiectului POSDRU - "Împreună pentru un început sigur", a încheiat cu firma administrată de inculpatul Şerban Cornel o convenţie prin care societatea îşi asuma rolul de a încadra în muncă persoanele aparţinând grupului ţintă de etnie rromă şi persoane cu dizabilităţi.

În acest sens, inculpatul "a încheiat" un număr de 22 contracte de muncă fără ca persoanele respective să aibă cunoştinţă despre existenţa şi încheierea lor, pe care le-a prezentat Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală (DASM).

Ulterior, pentru a beneficia de subvenţii, angajatorul a întocmit şi prezentat lunar Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală (DASM), pontaje fictive reprezentând presupusele ore de muncă prestate de angajaţi.

În baza acestor documente neconforme cu realitatea, au fost virate societăţii administrate în fapt de inculpat, subvenţii în sumă de 64.218 lei.

Direcţia de Asistenţă Socială şi Medicală (DASM) a precizat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 64.218 lei.

De asemenea, Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Capital Uman a precizat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 14.721.569 lei, reprezentând întreaga valoare a proiectului.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui autoturism ce aparţine inculpatului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Cluj cu propunere de a se menţine măsura asigurătorie dispusă în cauză.

Loading...
Comenteaza