Plăcuţa lui Iorga, în contextul unei dispute interetnice

Plăcuţa lui Iorga, în contextul unei dispute interetnice
În perioada care s-a scurs de la amplasarea plăcii - care conţine citatul lui Iorga – am avut senzaţia că, la nivel retoric, ne-am întors în mijlocul anilor ’90, când intoleranţa etnică de tip xenofob promovată de Funar a împiedicat orice dialog real între români şi maghiari.

Declaraţiile alarmiste, tendenţioase, precum şi acuzaţiile proferate de diverşi lideri politici locali - al căror singur scop este câştigarea de voturi din acea zonă electorală unde asemenea discursuri emoţional-manipulative mai produc efecte - nu fac cinste municipiului nostru care doreşte să devină capitală culturală europeană.

În locul acestei intoleranţe de factură etnică manifestată la nivel declarativ, ar fi necesară o abordare lucidă care să permită clarificarea tuturor aspectelor ce ţin de această problematică. În cele ce urmează, nu mai doresc să descriu pe larg elementele - în documentaţia pe baza căreia s-a emis autorizaţia de construire în 2008 nu figurează această plăcuţă, nu există aviz de la Comisia Naţională a Monumentelor pentru o placă nouă - care indică fără echivoc faptul că primăria a acţionat ilegal, ci am să încerc să prezint motivele pentru care comunitatea maghiară nu este de acord cu amplasarea acestei plăcuţe.

Consider că evenimentele istorice din Evul Mediu nu au o relevanţă primordială în această dispută, dar din moment ce ele au fost aduse în discuţie, trebuie să avem o abordare obiectivă şi pe această latură istorică.

Politicieni patriotarzi, care au simţit miza electorală în această controversă, ne-au acuzat că nu respectăm istoria românilor. Potrivit opiniei lor, este nevoie de acest citat pentru că monumentul nu respectă adevărul istoric, steagul Moldovei fiind îndreptat în jos. Cum se întâmplă în toate cazurile când istoria este utilizată în scopuri politice, naraţiunea istorică este prezentată cu lipsuri profunde, punându-se accentul pe anumite evenimente, celelalte fiind trecute sub tăcere. Într-adevăr, regele Matia a pierdut bătălia de la Baia. Acest conflict cu Ştefan cel Mare a fost determinat de faptul că, pe de o parte, Matia l-a sprijinit pe Petru Aron, pretendent la tronul Moldovei, iar, pe de altă parte, Ştefan cel Mare a acordat ajutor nobililor transilvăneni care s-au răzvrătit împotriva lui Matia. Ulterior, în contextul acutizării pericolului turcesc, Ştefan a prestat jurământul de vasalitate faţă de Matia care, în virtutea acestui jurământ, l-a sprijinit cu trupe în lupta împotriva turcilor. Stindardul Moldovei îndreptat în jos simbolizează acest raport de vasalitate care exista la vremea respectivă şi care trebuie interpretat în contextul specific al relaţiilor interstatale din Evul Mediu.

Referitor la presupusa origine românească a lui Matia, se impune precizarea faptului că în Evul Mediu conceptul de naţiune nu exista, iar sintagma de popor nu reprezenta o entitate bine închegată, diferenţierea făcându-se în funcţie de stările sociale existente la vremea respectivă, religia având un rol foarte important în definirea identităţii unei persoane. Ar fi total absurd să ne pronunţăm asupra apartenenţei etnice a unui personaj istoric medieval luând în considerare criterii din epoca actuală, postmodernă, fără niciun fundament istoric. Ţin să precizez din nou că argumentele care se leagă de evenimente şi împrejurări din epoca medievală sunt de o importanţă secundară în disputa privind plăcuţa în cauză.

Comunitatea maghiară este profund deranjată de împrejurările istorico-politice în care acest citat a ajuns de-a lungul anilor pe statuia lui Matia. Există informaţii contradictorii în legătură cu prima lui apariţie pe statuie. O versiune ar fi că în 1932 autorităţile locale au amplasat acest citat pentru a salva statuia la demolare. Această versiune este infirmată însă de istoricul Cosmin Budeancă. Într-un studiu publicat în anul 2000, el afirmă că acest citat a fost amplasat pe statuie de către studenţi români adepţi ai Gărzii de Fier, într-o perioadă când manifestaţiile antimaghiare erau foarte frecvente. A doua apariţie a avut loc în 1992, la iniţiativa lui Funar, fără nici o bază legală, cu scopul de a crea tensiuni interetnice. Prin acest fapt fostul primar a inaugurat o lungă perioadă de timp în care municipiul nostru a devenit cunoscut pe plan mondial drept un bastion al naţionalismului extremist, fapt prin care am pierdut noi toţi, clujenii, români şi maghiari deopotrivă. Împrejurările istorice respective generează un disconfort substanţial în mentalul colectiv al comunităţii maghiare clujene. Ambele perioade în care plăcuţa a apărut pe statuie reprezintă diferite etape ale extremismului intolerant. Anii '30 se caracterizează prin acţiunile agresive ale Gărzii de Fier, care a promovat o multitudine de idei şovine şi rasiste în România, inclusiv Nicolae Iorga a fost ucis de reprezentanţii Gărzii. Anii '90 au intrat în memoria colectivă prin activităţile nefaste ale lui Funar. Reamplasarea plăcuţei în anul 2011 înseamnă, de fapt, asumarea publică a acţiunilor şi politicilor Gărzii de Fier şi ale lui Funar, ceea ce este inacceptabil într-un oraş definit - cel puţin în teorie, prin discursuri pompoase - ca unul multicultural.

În 2004, după înlăturarea lui Funar din fotoliul de primar al municipiului, am răsuflat uşuraţi şi am crezut că norii negri ai intoleranţei au dispărut de pe cerul Clujului. În 2011 a trebuit să ne dăm seama că moştenirea politică a fostului edil încă mai planează asupra noastră, mai ales în acele momente când unii politicieni cred că prin reactivarea unui naţionalism desuet se pot câştiga voturi.

Csoma Botond
consilier local UDMR

 

 

Loading...
Comenteaza