Life & Style

Archita, noul Viscri

Scenariul pare că se repetă: un prinţ din Occident descoperă în România un sat izolat, de o frumuseţe neobişnuită, unde arhitectura tradiţională şi mediul înconjurător s-au păstrat remarcabil. Casele din zonă sunt restaurate cu sprijinul unei fundaţii patronate de prinţ, satul este vizitat de aristocrat, tevatura din mass-media provoacă un val de curiozitate şi aşa apar primii turişti.

Prinţul este Charles de Wales, fundaţia este Mihai Eminescu Trust. Scenariul s-a aplicat până acum cu succes la Viscri, sat care a ajuns să fie vizitat de 10.000 de turişti pe ani, dar şi la Mălâncrav, sau, mai nou, la Valea Zălanului.

Următorul Viscri ar putea fi Archita, un sat literalmente pierdut într-un peisaj de poveste, la limita dintre Ţinutul Secuiesc şi Transilvania Saxonă, locuit de români şi romi.

La Archita, asfaltul este doar un proiect al Primăriei Vânători, de care aparţine localitatea. Până la materializarea proiectului, în sat nu se poate ajunge decât pe drumuri pietruite, unul prost - dinspre Dârjiu, Harghita, şi unul bun - dinspre Mureni, Mureş. În ambele cazuri, după drumul chinuit, comuna, cu case mari, bine păstrate şi uliţe largi, bine pietruite, pare o oază surprinzătoare de prosperitate.

În centrul localităţii, biserica fortificată, poate cel mai fotogenic astfel de monument din Transilvania, este în plină restaurare, dar arată deja remarcabil. Un tăpşan triunghiular şi înclinat a fost transformat în părculeţ, mărginit fiind de un gard de lemn, care delimitează zona dintre biserică şi cele două intersecţii de lângă ea. În josul părculeţului, frumos restaurată, casa Von Sternburg, lipită de zidul bisericii, este sediul local al unei asociaţii de caritate britanice, păstorită în Archita de un ofiţer englez care s-a retras aici, Michael R. Carrington.

Într-o seară târzie de sâmbătă, aproape de asfinţit, biserica este imposibil de vizitat pe dinăuntru, deoarece nimeni nu ştie exact unde se află cheia: nici vecinii bisericii, nici clienţii sau angajaţii celor două localuri din apropiere.

În mod uzual, însă, în timpul sezonului turistic, se găseşte cineva care să-ţi deschidă poarta monumentului. „Mâine este o mare adunare a saşilor plecaţi din Archita, şi au luat cheile, aşa că acum nu ştiu cine din sat o mai are", spune îngrijitoarea de la numărul 320, cea care de obicei are cheia. Povestea se repete pe la alte case, indicate de localnici că ar putea adăposti cheia. Peste tot, oameni calzi, săritori.

În imposibilitatea de a vizita biserica, premiul de consolare este o plimbare agale pe uliţele satului, aparent netulburate de trecerea timpului. Case arătoase, vopsite proaspăt, dau prospeţime Architei. Unele dintre ele poartă plăcuţe care menţionează implicarea Fundaţiei „Mihai Eminescu" în restaurarea lor.

În contrapunct, o clădire de dimensiunile unui palat, abandonată şi roasă de timp, cu tavanele prăbuşite. Impresia generală este însă aceea a unui sat cu oameni aşezaţi şi săritori. Ar putea fi următorul peisaj rural intact pus pe harta turistică de Prinţul Charles.

Satul a fost vizitat de moştenitorul coroanei britanice în 2011, dar şi anul acesta, la sfârşitul lui mai. Prinţul a lăsat de înţeles că se va implica în deschiderea în sat a unui dispensar. 7

Dârjiu, destinaţie „la pachet"

Cum se ajunge la Archita

La Archita, cel mai uşor se ajunge din comuna Vânători, situată pe drumul naţional dintre Sighişoara şi Braşov. Drumul continuă cu asfalt până în Mureni, după care urmează 10 kilometri de drum pietruit, până în Archita.

Dacă tot aţi ajuns până la Archita e păcat să nu continuaţi expediţia până la Dârjiu, sat aflat deja în judeţul Harghita. Pentru asta, fie mergeţi pe drumul care uneşte localităţile direct, neasfaltat, pe care ajungeţi la destinaţie în 30-40 de minute, fie vă întoarceţi la DN1, şi, din Vânători, urmaţi şoseaua pe ruta Cristuru Secuiesc - Porumbenii Mari - Mugeni, iar apoi, la o intersecţie prost semnalizată, faceţi dreapta. Efortul merită: peisajul din zona Dârjiu este cu adevărat unul de basm iar biserica din sat este singurul monument aflat în Patrimoniul UNESCO din Ţinutul Secuiesc.

În Dârjiu, cu excepţia ghidului de la biserică, localnicii secui nu vorbesc mai mult de 20-30 de cuvinte în limba română, şi acelea cu dificultate. Biserica de aici, aflată în plin proces de restaurare, este singura dintre cele fortificate care păstrează fresce, deosebit de valoroase. În Dârjiu familiile încă îşi ţin slănina în turnurile care înconjoară biserică şi vin în fiecare săptămână să îşi taie câte o bucată, spre deosebire de celelalte „turnuri ale slăninii" din Transilvania, care, după plecarea saşilor au rămas doar butaforii turistice. O mini-expoziţiei etnografică în curtea bisericii completează vizita la Dârjiu.

 

Publicitate

Taguri

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.