Life & Style

Fondatorul celei mai mari reţele private de servicii medicale din ţară: “În Clujul anilor ‘80, străinii erau văzuţi ca nişte extratereştri”

Fondatorul celei mai mari reţele private de servicii medicale din ţară a vorbit, pentru ZIUA de CLUJ, despre studenţie, “revoluţia” străinilor din Hasdeu şi farmecul irezistibil al oraşului.
Publicitate

Wargha Enayati, fondatorul celei mai mari reţele private de servicii medicale din România, Regina Maria (fosta Unirea), a vorbit, în interviul acordat ZIUA de CLUJ, despre "revoluţia" studenţilor străini din campusul Hasdeu, petrecută în 1987, despre tinerele fete din Cluj ori despre chefurile pe care le organiza în cămine, "celebre" în tot oraşul.

Cum aţi ajuns la Cluj?

Eu am sosit la Cluj în 1984. Veneam din Germania şi am învăţat limba română la Suceava. În acel an am călătorit prin Bucureşti, Timişoara şi Cluj ca să mă hotărăsc unde să îmi fac studiile. Împreună cu prietenii mei ne-am hotărât să încercăm aici, la Cluj. A exercitat o atracţie incredibilă pentru noi toţi, pe care o are şi acum. În România am ajuns atras de Regina Maria, care a fost primul cap încoronat ce a acceptat credinţa Bahai (religie cu 5 milioane de adepţi în lume - n. red.). Şarmul Clujului nu poate fi combătut de nici un alt oraş, nici de Braşov, nici de Timişoara.

Cum era să fii student în acei ani?

Am avut o studenţie de invidiat la Cluj. În ´88-´89 au început să vină şi prietenii din Germania să vadă cum trăiesc. Nu am trăit în condiţii bune, dar într-o atmosferă care era de invidiat şi într-un grup de tineri studenţi români şi străini foarte uniţi. Eu şi un coleg din Germania eram experţi în a organiza chefuri. În fiecare sâmbătă, la cămin, la sala de lectură sau la noi în cameră. Exista la acea vreme Vila Tătaru, o casă veche, cu o sală mare şi frumoasă, unde se făceau chefuri. Puneam muzică africană, arabă, persană, grecească şi din Vest. Erau cunoscute în Cluj chefurile noastre. Mergeam şi la concerte, la "Carmina Burana", de exemplu.

Ce condiţii de trai erau în cămin?

În Căminul BXIII am stat. Condiţiile erau nasoale. Ne-am mutat apoi în garsonieră, tot în Hasdeu. Era un pic mai bine. În 1987, la scurt timp după ce a fost scandalul cu anticomuniştii de la Braşov, noi plăteam 180 de dolari pe garsonieră, era sesiune şi se întrerupeau lumina şi apa caldă. Am ieşit toţi pe balcon şi am făcut gălăgie cu tot ce aveam şi strigam "Vrem lumină! Vrem lumină!". Totul s-a transformat într-o mică revoluţie. Studenţii greci au aruncat tot inventarul din căminul BXIII pe stradă şi au făcut sticle care explodau, le-au aruncat afară. Arăta locul de parcă era după război. Tot Clujul a aflat de asta. Dimineaţa, la ora 4:00, a venit o echipă şi a făcut curat; totul arăta de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. În ziua următoare au venit la control de la Partid, să vadă ce s-a întâmplat, dar noi învăţam cuminţi. Efectul a fost că niciodată nu ni s-au mai oprit căldura, lumina sau apa caldă, deci a fost o revoluţie reuşită.

Cum erau studentele?

Dificile. Noi, fiind străini, întotdeauna aveam senzaţia că se apropie de noi pentru că au un interes. Legătura dintre români şi străini era dificilă pentru că străinii erau văzuţi ca nişte extratereştri. Românii nu puteau să se identifice cu străinii. Noi am tot încercat să creăm o relaţie de prietenie, de la egal la egal, şi am reuşit... după ani de zile.

Cum aţi hotărât să rămâneţi în România?

Era un curent invers atunci, toată lumea pleca. Am rămas pentru credinţa Bahai, să văd dacă mai pot să ajut, dar şi pentru oportunităţile care se deschideau atunci. Erau nişte posibilităţi care puteau să te ajute foarte mult dacă ştiai cum să le iei.

Cum aţi început afacerea?

Am început cu un cabinet de cardiologie la Bucureşti, în Piaţa Unirii. De acolo am pus numele reţelei. Am adăugat apoi câteva specialităţi, venea ambasadorul Germaniei la mine, apoi alte ambasade. Au început să vină străinii din multinaţionale, apoi am introdus sistemul de abonamente şi acum am ajuns la 120.000 de abonamente în sistemul Regina Maria, cu şase spitale şi 25 de policlinici.

Cum aţi demarat investiţia de la Cluj?

Am început cu o clinică mică acum trei ani, preluând Centrul Medical Moţilor, transformându-l în Centrul Medical Unirea, iar acum în Regina Maria şi am deschis o policlinică foarte mare, cu 25 de specialităţi.

Nu este frustrantă viaţa în România? Nu doriţi să trăiţi în altă ţară?

Într-un fel e frustrant, mai ales că sunt născut şi crescut în Germania, de care mi-e dor, ca şi de familia de acolo. Totuşi, nicăieri lucrurile nu sunt roz şi, când vezi că poţi să schimbi ceva într-o societate, iar în România sigur sunt mai multe de schimbat decât în Germania, asta îţi dă o satisfacţie foarte mare.

(Articol publicat îniţial în 2011, autor Florentina Tătar)

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.