Life & Style

Google oferă 20 de milioane de dolari pentru cei care trimit primii o navă pe Lună în 2017

Google a lansat competiţia în urmă cu un deceniu, iar în această săptămână a făcut publică lista celor cinci finalişti dintre echipele care s-au înscris pentru a trimite o navă robotică fără echipaj pe Lună, până la finele lui 2017.
  • foto: youtube.com

    foto: youtube.com

  • foto: youtube.com

    foto: youtube.com

Competiția Lunar XPrize, care a fost anunțată încă din 2007, poate fi considerat unul dintre cele mai ambiţioase concursuri care au avut loc pe Pământ, scrie sciencealert.com.

Google a anunțat cei cinci finaliști în această săptămână, spulberând astfel speranțele altor 11 echipe din întreaga lume care sperau să se califice în cursa pentru cei 20 milioane de dolari oferiţi câştigătorului.

Una dintre condiţiile necesare, pentru cele 16 echipe care erau înscrise, era să obțină un contract cu o companie care se ocupă de lansare până la 31 decembrie 2016, cerinţă pe care cei cinci finalişti au îndeplinit-o.

"Am vrut să vedem care echipe se pregătesc de lansare, acest lucru putând fi dovedit cu ajutorul unor contracte semnate cu companii care se ocupă de aşa ceva", a declarat directorul Chanda Gonzales-Mowrer XPrize pentru BBC News.

"Acest lucru este important, deoarece înseamnă că aceştia au investit deja nişte sume, că au alocaţi bani pentru a plătii serviciile de lansare, ceea ce nouă ne oferă încredere. Acum lucrăm cu aceste echipe pentru a dezvolta proiectele de lansare."

Condiţiile impuse de Google celor care participă la compeţiţia a cărui premiu este de 20 de milioane de dolari, nu sunt tocmai uşoare. Echipele finaliste vor trebui ca până în 31 decembrie 2017 să îşi lanseze navele spaţiale robotizate fără echipaj şi apoi vor trebui să le aselenizeze teleghidându-le de pe Pământ. Odată ajunse pe suprafaţa Lunii, roboţii spaţiali vor trebui să parcurgă cel puţin 500 m pe solul lunar și să transmită imagini foto și video de înaltă rezoluţie către Pământ.

Dincolo de satisfacţia reuşitei,unul dintre principalele obiective ale competiției este de a crește gradul de conștientizare a importanţei călătoriei în spațiu și de a readuce în atenţia cercetătorilor Luna, care ar putea juca un rol important în eforturile de explorare spațială din deceniile următoare.

"Fiecare dintre aceste echipe şi-a depăşit limitele pentru a demonstra că nu doar o superputere a unui guvern poate trimite o misiune pe Lună", a declarat Gonzales-Mowrer într-un comunicat de presă. De asemenea, intenţia este şi de a atrage atenţia publicului asupra importanţei pe care o au ştiinţele ca matematica, ingineria şi, desigur, tehnologia. 

Echipele finaliste sunt SpaceIL din Israel, Moon Express şi Synergy Moon din SUA, indienii de la Team Indus şi japonezii de la Hakuto.

 

 

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.