Life & Style

Melania Trump: ''Sunt o imigrantă care a trăit sub comunism, aşa că ştiu totul despre egalitate''

Melania Trump, în calitate de Primă Doamnă a SUA, a găzduit primul său dejun oficial la Casa Albă cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii.
  • foto: cnn.com

    foto: cnn.com

Publicitate

"Ca imigrant care a crescut într-o societate comunistă, eu cunosc foarte bine valoarea şi importanţa libertăţii şi a egalităţii de şanse, idei pe care această naţiune fost fondată şi a continuat să depună eforturi în această direcţie de-a lungul istoriei sale." a declarat Prima Doamnă, potrivit CNN.

Melania Trump a purtat o rochie neagră semnată de Ralph Lauren, şi nu roşie, aşa cum poartă de obicei femeile din SUA de 8 martie, în semn de solidaritate.

Prima Doamnă le-a vorbit invitaţilor despre condiţiile femeilor din întreaga lume, relatează Mediafax.

"Există forme mult mai brutale şi înfricoşătoare ale persecuţiei de gen, cu care trebuie să ne confruntăm, cum ar fi sclavismul forţat, abuzul sexual şi reprimarea absolută a femeilor şi a fetelor din întreaga lume ", a spus Melania Trump.

"Trebuie să amintim de aceste femei în rugăciunile noastre de zi cu zi şi să folosim resursele noastre combinate pentru a le ajuta să se elibereze din astfel de condiţii de neconceput şi inumane", a mai adăugat ea.

"Eu continui să cred cu tărie că educaţia este cel mai puternic mod de a promova şi de a asigura drepturile femeilor", a spus Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii.

"Împreună vom face acest lucru, nu numai prin lupta pentru egalitatea de gen la toate nivelurile de educaţie, dar, de asemenea, prin arătarea tuturor copiilor, şi în special băieţilor, că prin empatie, respect şi bunătate putem atinge potenţialul nostru colectiv."

Printre invitaţii Melaniei Trump s-au numărat Ivanka Trump, soţia vicepreşedintele Mike Pence, Karen, consiliera preşedintelui Kellyanne Conway, dar şi secretarul educaţiei Betsy DeVos.

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.