Lista lui Schindler, scoasă la vânzare. Documentul datează din 18 aprilie 1945

Lista lui Schindler, scoasă la vânzare. Documentul datează din 18 aprilie 1945
Una dintre faimoasele liste ale lui Oskar Schindler este scoasă la vânzare. Documentul conţine numele a 801 de evrei din cei 1.200 salvaţi de industriaşul german în timpul Holocaustului.

Documentul face parte dintre cele care au fost întocmite de Oskar Schindler cu ajutorul contabilului său Itzhak Stern pentru a-i salva pe muncitorii evrei de la deportare și moarte. Cei care l-au scos la vânzare estimează că ar putea obţine în jur de 2.4 milioane de dolari.

Lista cu evreii salvaţi de la moarte de inimosul industriaş, Oskar Schindler, a devenit celebră odată cu ecranizarea romanului lui Thomas Keneally, în filmul lui Steven Spielberg din 1993.

Potrivit The Guardian, lista este vândută de un site specializat în documente rare, documentul de 14 pagini este penultima listă și datează din 18 aprilie 1945. Pe paginile documentului apar numele a 801 evrei de sex masculin, care munceau la fabrica lui Schindler din Cehoslovacia ocupată din timpul celui de-al doilea război mondial, şi care au fost transportaţi de către nazişti în lagărul de concentrare de la Plassow, Polonia. 

Documentul este descris ca un "original, extrem de rar", este singurul care a ajuns pe piață. Au mai fost recuperate încă trei, două se află în Muzeul Memorialul al Holocaustului Yad Vashem din Israel și unul la Muzeul Holocaustului din Washington DC.

"Un document de o mai mare importanţă din cel de-al doilea război mondial, cu greu poate fi imaginat", sunt de părere cei care l-au scos la vânzare. "Aceasta este șansa vieții pentru a dobândi un obiect de o relevanţă absolut incredibilă."

Gary Zimet, director executiv al site-ului, a declarat pentru The Guardian că lista, care este o copie la indigo a originalului dat naziștilor, "inițial a fost proprietatea nepotului Itzhak Stern". Stern, care a murit în 1969, a fost contabilul lui Schindler și cel care a tastat listele.

În ciuda rarității și semnificației documentului, preţul estimat acum, de 2,4 milioane de dolari, este mai mic decât cel cerut în 2013, când a fost ultima dată scos la vânzare pe eBay.

Lista lui Schindler a fost elaborată în toamna anului 1944 de Schindler, Stern și Mietek Pemper, un deținut de la Plassow care a fost desemnat ca secretar personal al lui Amon Goth, comandantul lagărului de concentrare, care a fost jucat de Ralph Fiennes în filmul lui Spielberg.

Lista a fost folosită pentru a-i proteja pe muncitorii salvați din lagăr de Schindler când Germania nazistă s-a retras din est și a început să închidă lagărele de concentrare din acea parte a Europei. Cei din lagăre au au fost transportaţi în lagărele mai din vest, duşi la camerele de gazare de la Auschwitz. Schindler, care a mituit ofiţerii nazişti pentru a-şi păstra evreii care lucrau în fabrica lui, l-a convins pe Goth să-l lase să-şi ţină oamenii la fabrica sa. Acest fapt i-a salvat pe acei evrei de la o moarte aproape sigură.

Schindler, care şi-a cheltuit întreaga avere pentru a-i salva pe evreii care lucrau în fabrica lui, a fost decorat de guvernul israelian, în 1963.

Oskar Schindler a murit în 1974 şi a fost îngropat pe muntele Sionului din Ierusalim. Se crede că peste 8.000 de oameni care sunt în viață astăzi se trag din evreii salvaţi prin eforturile lui Schindler.

 

Loading...
Comenteaza