Cum se numeşte noul bebeluş regal. A stabilit deja două recorduri

Cum se numeşte noul bebeluş regal. A stabilit deja două recorduri

Are doar câteva zile, însă deja a făcut istorie. Nu o dată, ci de două ori.

Cel mai nou membru al Casei Regale britanice, Louis Arthur Charles, s-a născut luni, având o greutate de aproape 3,8 kilograme, ceea ce-l face cel mai „greu” bebeluş regal din ultimii 100 de ani. 

Ca şi cum un record nu era de ajuns, Prinţul Louis este singura faţă regală din ultimul secol care are această titulatură.  

Palatul Kensington a anunţat, vineri, că ducele şi ducesa de Cambridge au hotărât să îşi numească al treilea copil, născut luni, la spitalul St Mary din Londra, Louis Arthur Charles. 


Copilul va fi cunoscut ca alteţa sa regală prinţul Louis de Cambridge, a anunţat biroul de presă al Palatului Kensington, reşedinţa oficială a familiei, pe contul de Twitter.

Ducesa Catherine de Cambridge, soţia prinţului William al Marii Britanii, a născut, luni, cel de-al treilea copil al său, la Spitalul St Mary din Londra, unde a fost internată în dimineaţa aceleiaşi zile.

Băieţelul s-a născut la ora locală 11.01 (10.01 GMT) şi a avut la naştere - la care ducesa de Cambridge a fost asistată de soţul său, prinţul William - greutatea de aproximativ 3,8 kilograme.

Ducesa de Cambridge şi bebeluşul au fost externaţi luni seară şi au mers apoi la Palatul Kensington.

Informaţia despre cea de-a treia sarcină a ducesei Kate a fost făcută publică pe 4 septembrie 2017, după ce aceasta, suferind de severe greţuri matinale, a fost nevoită să-şi anuleze participarea la un eveniment.


În octombrie 2017, Palatul Kensington a anunţat că cel de-al treilea copil al ducesei se va naşte în aprilie, în a doua jumătate a lunii.

Bebeluşul este al cincilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, după fraţii săi, prinţesa Charlote, în vârstă de 2 ani, şi prinţul George, în vârstă de 4 ani, tatăl lor, prinţul William, şi bunicul lor, prinţul moştenitor Charles.

Unchiul lor, prinţul Harry, care se va căsători luna viitoare cu fosta actriţă americană Meghan Markle, este al şaselea în ordinea succesiunii.

Ducesa Catherine de Cambridge şi prinţul William s-au căsătorit în aprilie 2011.

Loading...
Etichete
Comenteaza