Naţional

Austria a câştigat Eurovision 2014. Pe ce loc s-a clasat România VIDEO

Paula Seling şi Ovi, reprezentanţii României la Eurovision 2014, s-au situat pe locul al 12-lea în finala care a avut loc sâmbătă seară, la B&W Hallerna din Copenhaga, în timp ce Conchita Wurst din Austria a câştigat competiţia.
Publicitate

Eurovision Song Contest 2014 s-a desfăşurat în Copenhaga după ce ediţia de anul trecut a concursului a fost câştigată de Emmelie de Forest, reprezentanta Danemarcei, cu piesa "Only Teardrops".

Astfel, ediţia din 2015 a concursului Eurovision se va desfăşura în Austria, după ce Conchita Wurst a câştigat competiţia din acest an, cu piesa "Rise like a Phoenix", care a obţinut un total de 290 de puncte.

"Această seară le este dedicată tuturor celor care cred într-un viitor cu pace şi libertate. Suntem uniţi şi suntem de neoprit", a declarat Conchita Wurst.

Pe următoarele două locuri în clasament s-au situat Olanda, cu 238 de puncte, şi Suedia, cu 218 puncte.

Reprezentanţii României, Paula Seling şi Ovidiu Cernăuţeanu (Ovi), au concurat în finala Eurovision Song Contest 2014 cu piesa "Miracle", compusă de Ovi, Phillip Halloun, Victor Forberg Skogberg şi Frida Amundsen.

Reprezentanţii României au obţinut un total de 72 de puncte. Cele mai multe puncte au fost acordate României de Moldova - 12, Spania, Austria, Israel şi Malta - câte 8.

La rândul său, România a acordat 12 puncte Suediei, 10 puncte - Ungariei şi 8 puncte - Austriei.

"Vă mulţumim tuturor pentru susţinere. Ne-am dorit să vă facem mândri şi sperăm că am reuşit. Credeţi în continuare în miracole şi se vor împlini", este mesajul publicat de Paula Seling şi Ovi pe pagina de Facebook. "Thank you Europe! See you next year in Austria! (Mulţumim, Europa. Ne vedem anul viitor în Austria, n.r.). Vă mulţumim pentru voturi! Nu ne oprim aici!", au mai scris Paula Seling şi Ovi pe pagina de Facebook.

Anterior, imediat după ce a cântat pe scena de la Copenhaga, Paula Seling a declarat pentru MEDIAFAX: "A fost ca şi cum aş fi cântat pentru ultima dată... Am dat toată pasiunea de care sunt în stare, pentru toţi românii, pentru toată #TeamMiracle. Sper că s-a simţit. De acum nu mai e în puterea noastră. Doamne ajută!".

Paula Seling şi Ovi au mai reprezentat România în 2010, când, în finala care a avut loc la Oslo, au ocupat poziţia a treia.

37 de ţări au participat la ediţia din acest an a Eurovision. Dintre acestea, în finala de sâmbătă au concurat 26 de ţări: Ucraina, Belarus, Azerbaidjan, Islanda, Norvegia, România, Armenia, Muntenegru, Polonia, Grecia, Austria, Germania, Suedia, Franţa, Rusia, Italia, Slovenia, Finlanda, Spania, Elveţia, Ungaria, Malta, Danemarca, Olanda, San Marino şi Marea Britanie.

 

Ca şi la ediţiile precedente, cele mai multe dintre ţări au votat pe considerente regionale, acordând punctaj maxim în special vecinilor geografici, sau pe considerente politice.

În decizia finală au contat în proporţie de 50% votul telespectatorilor şi 50% votul unui juriu de specialitate.

Doar românii din străinătate au putut să îi voteze pe reprezentanţii României, urmărind concursul la televiziunea publică din ţara în care se află.

Rezultatele votului publicului din România au fost anunţate, ca şi în ultimii ani, de Sonia Argint Ionescu.

Finala Eurovision 2014 de la Copenhaga a fost transmisă în direct de TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi tvrplus.ro.

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 58 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: Abba, Julio Iglesias, Celine Dion şi Johnny Logan.

Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea selecţiei naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.

Cezar Ouatu, reprezentantul României la Eurovision 2013, s-a clasat pe locul al 13-lea în concursul a cărui finală a avut loc la Malmö. Cezar a participat la Eurovision 2013 cu piesa "It's My Life" (muzică şi versuri Cristian Faur).

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi - Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este "Tornero", compusă de Eduard Cîrcotă şi interpretată de Mihai Trăistariu.

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.