Ce sărbătorim în 24 ianuarie: punctul culminant al unui proces de 11 ani. Lecție de istorie, lecție de patriotism

Ce sărbătorim în 24 ianuarie: punctul culminant al unui proces de 11 ani. Lecție de istorie, lecție de patriotism
Ţara Românească şi Moldova s-au unit în 1859, dar procesul a început cu mult timp înainte. O poveste adevărată din istoria României, ca să știm de ce avem zi liberă miercuri.

24 ianuarie este o zi de sărbătoare naţională. Şi e o zi liberă, românii pot sta acasă sau merge la schi. Cei mai mulţi ştiu că, în urmă cu 159 de ani, a avut loc unirea principatelor române: „Hai să dăm mână cu mână". Cum am ajuns noi să dansăm Hora Unirii pe stradă, uneori cu politicieni, pe 24 ianuarie este o întreagă poveste. O poveste adevărată.

Proces început cu 11 ani mai devreme

Mica Unire s-a realizat în 1859, dar procesul a început cu 11 ani mai devreme. În 1848, s-a realizat uniunea vamală între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.

1848 a fost anul revoluţiilor în Europa. Cu o oarecare întârziere, strigătul Revoluţiei franceze s-a propagat şi în restul Europei: "libertate, egalitate, fraternitate"! Populaţii ale căror drepturi nu erau cunoscute sau erau restrânse au căutat să îşi rupă lanţurile de robie. E şi cazul românilor, aflaţi sub diverse ocupații. Țara Românească era sub suzeranitate otomană, Moldova, sub influența Rusiei Țariste, iar Transilvania, sub Imperiul Austro-Ungar.

Stop cadru: 1848

În Ţara Românească, revoluția de la 1848 și-a susținut solicitările prin proclamația de la Islaz. Una dintre cele mai importante moșteniri ale revoluției a fost drapelul tricolor, care a fost arborat pentru prima dată de către munteni. În Moldova, revoluția s-a încheiat prematur, deși Vasile Alecsandri a redactat lista cu petițiile moldovenilor prin care se cerea egalitate politică și unirea cu Țara Românească. În Transilvania, figura emblematică a revoluției a fost Avram Iancu, care a influențat decisiv revoluția luptei românilor ardeleni pentru drepturi și libertăți naționale. Pentru moldoveni, ardeleni şi munteni, revoluția din `48 a semnificat punerea în mișcare a unui bulgăre, reprezentat de dorința de unire, ce nu a putut fi stopată înainte de realizarea acestui obiectiv.

Cuza Vodă a studiat la Paris

În Moldova, în primele rânduri ale revoluţiei de la 1848, s-a aflat şi Alexandru Ioan Cuza, cel care avea să devină primul domnitor al Principatelor Unite. El s-a născut la 20 martie 1820, la Bârlad. A fost coleg de pension, la Iaşi, cu Mihail Kogălniceanu şi Vasile Alecsandri.

În anul 1835 şi-a luat diploma de bacalaureat la Paris, apoi a urmat studii universitare de drept şi medicină, pe care nu le-a finalizat, şi a devenit membru al Societăţii economiştilor. În timpul Revoluţiei de la 1848, Cuza a luat cuvântul la adunarea de la hotelul „Petersburg" din Iaşi, cerând înfăptuirea unor reforme democratice. Printre fruntaşii adunării arestaţi din ordinul domnitorului Mihai Sturdza s-a aflat şi Cuza, însă acesta a reuşit să scape de sub pază şi să fugă în Transilvania. A participat, de asemenea, la Marea Adunare de la Blaj de la 3/15 mai 1848, după care s-a retras în Bucovina.

Context internaţional. Unirea formală, consfinţită de Conveţia de la Paris

Mica Unire a fost un eveniment îndelung așteptat de cele două părţi implicate. În contextul slăbirii Rusiei Ţariste (eşecul războiului Crimeii, 1853-1856), intensificării puterii în Europa a francezilor, spionii susţinerii ideilor unioniste, s-a coagulat un val de iniţiative orientate spre uniune. Influenţa austro-ungară a vremii era încă puternică, astfel că Transilvania a rămas în afara demersurilor de unire a tuturor romanilor.

Conferinţa de la Paris, finalizată cu o Convenţie, încheiată la 7/19 august 1858, s-a referit şi la problematica românească. Astfel, printr-un act internaţional care ţinea cont doar parţial de voinţa românilor, s-au stabilit norme fundamentale referitoare la situaţia politico-juridică a Principatelor şi reorganizarea lor. Pe baza Convenţiei de la Paris, se introducea principiul separaţiei puterilor, ele urmând să fie exercitate, în fiecare Principat, de către domn şi Adunarea electivă, ambele lucrând şi cu participarea unui organ comun, Comisia centrală, înlocuind astfel Regulamentele Organice, actele pe baza cărora funcţionaseră cele două ţări române până atunci. Desigur că reglementările au avut la bază şi sprijinul declarat al împăratului Napoleon al III-lea, care dorea ca în estul Europei să existe un bastion profrancez, care să contracareze influenţa Rusiei. Practic Convenţia de la Paris consfinţea unirea formală într-un stat cu numele Principatele Unite, alegerea a doi domni, două adunări, două guverne, organizarea a două instituţii comune la Focşani - Comisia Centrală şi Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie -, abolirea monopolurilor şi a privilegiilor de clasă.

Poarta Otomană şi Austria s-au înfuriat, românii nu au cedat

Deşi au existat şi voci care erau împotriva unirii, mai ales în Moldova, existând temeri că desemnarea Bucureştiului drept capitală va face ca Moldova să-şi piardă din influenţă, divanurile ad-hoc, organizate în anii 1857 şi 1858m au demonstrat dorinţa de unire a populaţiei. A urmat toamna anului 1858, când în principate a început organizarea alegerilor pentru domnitor. La 5 ianuarie 1859, în Moldova, Adunarea electivă formată din 48 de deputaţi l-a ales în unanimitate ca domn pe Alexandru Ioan Cuza, şeful partidei unioniştilor moldoveni. În Ţara Românească, unde alegerile urmau să se ţină pe 24 ianuarie, locţiitorii domneşti erau antiunionişti, iar Adunarea electivă era dominată de conservatori, astfel că bucureştenii au fost mobilizaţi pentru a susţine candidatura lui Cuza. În şedinţa din 24 ianuarie 1859, deputatul Vasile Boerescu a propus candidatura lui Alexandru Ioan Cuza, care a fost votat în unanimitate, stârnind mânia Porţii Otomane şi a Austriei, care au considerat alegerea drept o încălcare a Convenţiei de la Paris, însă în textul actului nu se prevedea ca domnii aleşi în cele două Principate să fie persoane distincte. Astfel, Cuza a devenit domnitor al celor două principate, iar unirea lor a fost recunoscută de către marile puteri pe parcursul domniei sale. În anul 1862, cu ajutorul unioniştilor din cele două ţări, Alexandru Ioan Cuza a unificat Parlamentul şi Guvernul, realizând astfel unirea politică, iar după înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Constituţia adoptată la 1 iulie 1866, consfinţeşte denumirea oficială, România, iar la 1 decembrie 1918 s-a înfăptuit Marea Unire a Transilvaniei cu România.

Cum a obţinut Vasile Boerescu unanimitate pentru Cuza

Alegerile pentru Adunarea Electivă a Ţării Româneşti s-au desfăşurat, conform prevederilor Convenţiei de la Paris din 1858, între 8/20 şi 12/24 ianuarie 1859. Partida Naţională n-a reuşit să obţină majoritatea mandatelor, în acest context, liderii Partidei Naţionale şi, în special liberalii-radicali, elementul cel mai dinamic al coaliţiei, şi-au dat seama că singura cale de izbândă este apelul la masele populare. Au fost mobilizaţi bucureştenii, au fost chemaţi ţăranii din preajma Capitalei.

Lucrările Adunării Elective s-au deschis în ziua de 22 ianuarie (3 februarie, stil nou) într-o atmosferă incendiară. Clădirea din Dealul Mitropoliei era înconjurată de mii de oameni. În noaptea de 23 spre 24 ianuarie, membrii Partidei Naţionale s-au reunit la hotelul "Concordia" din Bucureşti unde, pentru prima oară, s-a formulat cu voce tare ceea ce până acum fusese doar o năzuinţă: alegerea lui Cuza ca domn al ambelor Principate.

În dimineaţa de 24 ianuarie, la ora 11:00, când lucrările Adunării s-au reluat, Vasile Boerescu a cerut o şedinţă secretă în cadrul căreia a precizat: "A ne uni asupra principiului Unirii este a ne uni asupra persoanei ce reprezintă acest principiu. Această persoană este Alexandru Ioan Cuza, domnul Moldovei!

Să ne unim asupra acestui nume şi posteritatea ne va binecuvânta, ţara ne va întinde mâinile şi conştiinţa noastră va fi împăcată că ne-am împlinit... o dorinţă sfântă". Deputaţii au jurat că vor vota în unanimitate pe domnul Moldovei. Reveniţi în sala de şedinţe au trecut la vot. Toate cele 64 de buletine purtau numele lui Cuza, unele având şi urări adresate domnitorului: "spre mărirea patriei", "spre fericirea românilor".

După citirea voturilor, Alexandru loan Cuza a fost proclamat domn al Principatelor Unite. Imediat rezultatul a fost adus la cunoştinţa mulţimii de pe Dealul Mitropoliei.

Ziarul Românul din 27 ianuarie (8 febr., stil nou) consemnează: „Nu se auzeau în toată capitala decât cele mai vii demonstraţii de bucurie... singurul spectacol care se vedea pe toate uliţele, pe la toate răspântiile, pe toate locurile publice ale Bucureştilor. Fraţii noştri ţărani... strigau acum cu toată puterea energică a sufletelor lor: Să trăiască Cuza! Să trăiască Domnul nostru! Se aruncau unii în braţele altora, fără deosebire de condiţii, ca cum toţi, în general, ar fi scăpat de jugul cel mai apăsător".

Cuza, promotorul României moderne

Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza a însemnat, pentru nouă ţară formată, România, schimbarea şi modernizarea pe mai multe paliere. Înfiinţarea Armatei Naţionale Române, Reforma agrară, interzicerea taxelor încasate de boieri, reorganizare administrativ-teritorială, unificare instituţională, reforme fiscală şi a sistemului de justiţie, a codurilor penale şi civile, după modelul francez, învăţământ gratuit şi obligatoriu, toate aceste măsuri luate în timpul scurtei domnii a lui Cuza au pus bazele dezvoltării moderne a României.

Loading...
Comenteaza