Patru migranţi, opriţi în timp ce intenţionau să intre ilegal în România din Serbia

Patru migranţi, opriţi în timp ce intenţionau să intre ilegal în România din Serbia
Patru migranţi - doi cetăţeni din Kosovo, un albanez şi un sirian - care au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România au fost opriţi de poliţiştii de frontieră de la Oraviţa şi Jimbolia.

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Poliţia de Frontieră, poliţiştii de frontieră din Oraviţa, judeţul Caraş-Severin au depistat, marţi seara, în vegetaţia de la marginea localităţii Mercina, judeţul Caraş-Severin, în apropierea frontierei cu Serbia, trei bărbaţi. Aceştia au fost duşi la sediul Poliţiei de Frontieră Oraviţa, unde s-a stabilit că doi sunt din Kosovo, iar al treilea este albanez, cu vârste cuprinse între 23 şi 30 de ani.

Cei trei au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, cu intenţia de a ajunge în Germania.

Pe de altă parte, poliţiştii de frontieră din Jimbolia au depistat în localitatea Cărpiniş, judeţul Timiş, un adolescent în vârstă de 16 ani din Siria, care a solicitat azil în România. Acesta urmează să fie predat Centrului de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Timişoara.

Poliţiştii de frontieră au întocmit, în cele două cauze, lucrare penală pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat, fiind anunţate şi autorităţile sârbe.

 

Loading...
Comenteaza