Gânduri de Ziua Mondială a Turismului

Gânduri de Ziua Mondială a Turismului
Ziua Mondială a Turismului a fost instituită în 1979 de către Organizaţia Mondială a Turismului (UNWTO, agenţia de profil a Organizaţiei Naţiunilor Unite) în amintirea faptului că în 1970 a fost adoptat Statutul UNWTO, crearea organizaţiei de nivel mondial consfiinţind importanţa acordată în ultimele decenii turismului.

În 2015, tema focală a evenimentului este "un miliard de turişti - un miliard de oportunităţi", un subiect important, pentru că turismul, în mod paradoxal, trebuie să fie intenţionat autolimitant, deoarece un prea mare succes de profil al unei zone îi subminează sustenabilitatea şi sfârşeşte prin a-şi distruge baza şi atractivitatea şi a imploda ca destinaţie turistică, cu grave şi cu durabile consecinţe sociale, dar şi asupra culturii şi naturii, motiv pentru care mulţi turişti înseamnă multe oportunităţi, dar şi riscuri pe măsură atunci când devin prea mulţi...
 
Aceste caracteristici speciale fac inaplicabilă lăsarea dezvoltării turismului la mâna jocului pieţei libere şi iniţiativei private şi impun o strategie bine fundamentată şi riguros aplicată, incluzând un fin echilibru între promovare şi protecţie, între conservare şi realizarea de noi amenajări, şi impun derularea tuturor proceselor interne ale oricărei entităţi pe baza de norme etice şi cu respectarea capacităţii de suport a zonelor în cauză.
 
Din păcate, aceste dileme şi probleme de nuanţă ce preocupă în alte ţări intens comunităţile locale, societatea civilă, autorităţile naţionale şi locale şi firmele din domeniu, par străine la noi, mai ales demnitarilor şi înalţilor funcţionari publici din România, decidenţii acţionând sistematic cu încălcarea obligaţiilor legale de asigurare a accesului la informaţiile de interes public şi a actelor de transparenţă decizională şi tratând subiectul turismului de multe ori cu nepăsare şi crasă incompetenţa şi neglijenţă brodată însă pe ipocrizie şi pe retorică găunoasă, compromiţând viitorul şi marginalizând specialiştii sau ignorând recomandările lor, cu consecinţe vizibile.
 
Astfel, chiar legislaţia cadru specifică privind turismul (OG 58 / 1998) îl declara domeniu prioritar, dar îl defineşte şi îl tratează într-un mod îngust, doar prin prisma economică, de "bunuri şi servicii oferite spre consum persoanelor care călătoresc în afara mediului lor obişnuit pe o perioadă mai mică de un an şi al căror motiv principal este altul decât exercitarea unei activităţi remunerate în interiorul locului vizitat", ceea ce exclude toate excursiile / turele / vacanţele / concediile făcute de cineva fără a apela la servicii de profil oferite de alţii (făcându-şi planificarea pe cont propriu, deplasarea prin mijloace proprii şi servirea mesei şi, când e cazul, cazarea, prin mijloace proprii).
 
Prin urmare, actuala legislaţie exclude din conceptul de "turism"  reglementat de ea în mare parte atât turismul pedestru (mai ales montan, deoarece în cea mai mare parte din Carpaţi nu există cabane şi campinguri amenajate pe principalele trasee pe munte, ci eventual doar la periferii) şi majoritatea celorlalte formelor de turism activ în afară celor câteva zone bine amenajate turistic, şi exclude şi toate formele de turism practicate cu durata de o zi cu baza în localitatea de reşedinţa în afară unui cadru formal organizat, precum şi toate vacanţele şi concediile făcute cu masă şi cazare în mijloace proprii (mâncarea dusă de acasă sau cumpărată din magazin, şi cazare în rulotă, cort, hamac sau caravana în afară campingurilor amenajate, care sunt foarte puţine în România şi lipsesc total în multe zone).
 
De asemenea, actuala lege cam exclude din definiţie turismul de afaceri şi de reuniuni profesionale (deoarece persoanele în cauză fac de regulă acele deplasări în interes de serviciu şi sunt remunerate pentru acea activitate), deşi multe structuri de primire turistice trăiesc în mare parte din cazarea oamenilor de afaceri şi a persoanelor trimise în delegaţii de serviciu şi din găzduirea de congrese şi conferinţe profesionale. În schimb, în actuala definiţie (deşi e greu de crezut că aceasta a fost intenţia legiuitorului) s-ar încadra perfect vizitele la rude în altă localitate, astfel că majoritatea cetăţenilor români vor putea apărea în statistici ca practicând regulat activităţi de "turism".
 
Actuala legislaţie îngrădeşte abuziv şi dreptul constituţional de liberă asociere în domeniu, pretinzând obţinerea avizului ministerului de profil la dobândirea personalităţii juridice a asociaţiilor şi fundaţiilor cu activitate turistică, în condiţiile în care în niciun alt domeniu, nici măcar în cele mult mai sensibile din punct de vedere social, politic, economic şi de altă natură nu există o asemenea cerinţă. Ba mai mult, legislaţia prevede textual chiar pretenţia de avizare de către ministerul de profil a activităţilor turistice desfăşurate de asociaţiile de profil pentru propriii lor membri şi limitarea acestora la cele desfăşurate cu mijloace proprii, o viziune de o restrictivitate nemaîntâlnită şi demnă de epoca totalitară în care par să plutească mental încă mulţi decidenţi care croiesc soarta societăţii noastre.
 
Autoritatea publică centrală de profil a fost şi ea, în consecinţă, mereu rebotezată şi reorganizată (actualmente Autoritatea Naţională pentru Turism), subfinanţată şi tratată tot ca o entitate cu preocupări în principal economice, deşi turismul este esenţial pe alte linii - sociale, culturale, ecologice, sportive, de imagine externă, de sănătate publică, iar adoptarea unui cadru legislativ coerent şi actualizat pentru turism este în continuare tergiversată de către autorităţi.

Astfel, mai multe proiecte de lege a turismului au zăcut cu anii prin Parlament şi au fost chiar retrase de iniţiatori, modificările actualei legi desuete s-au făcut cel mai adesea la repezeală, prin OUG-uri promovate cel mai adesea netransparent şi vizând numai pe aspecte punctuale, iar legislaţia subsecventă este instabilă, incompletă şi incoerentă. De exemplu, cea privind traseele de turism pedestru este la nivelul de viziune de acum peste jumătate de secol, iar cea privind traseele de turism biciclistic are adoptarea blocată de peste 15 ani, menţinându-se vidul legislativ.
 
În multe zone ale României, cea mai mare parte din structurile de primire turistică cu funcţii de cazare sunt neclasificate, existând localităţi cu numeroase pensiuni turistice care majoritatea sau chiar toate lucrează "la negru", tolerate de autorităţi, fapt ce dovedeşte omniprezenţa corupţiei şi disfuncţionalitatea sistemului de autorizare şi control în turism.
 
S-au cheltuit din bugete publice şi în ultimele decenii sume importante pentru promovare turistică şi pentru elaborarea de strategii. Unele materiale au grave deficienţe calitative, fiind în conţinutul lor o ruşine, iar atribuirea contractelor respective - o afacere cu puternic iz de ilegalitate, altele sunt lăudabile ca şi conţinut şi formă, dar ignorate sistematic de către autorităţile care ar fi trebuit să ţină cont de ele, în frunte chiar cu ministerul de profil.
 
De exemplu controversata "frunză", ca simbol turistic al României, era legată totuşi de o strategie corectă, care sublinia că potenţialul ţării noastre este mai ales în legătură cu Carpaţii, cu turismul activ în forme cu impact redus de mediu, nu în turismul "industrial" al anilor '70, în mari staţiuni pe litoral sau noi staţiuni de schi. Cu toate acestea, zeci de milioane de euro au fost alocate de Guvern în ultimul deceniu tot pentru megainvestiţii în ramuri fără perspectivă, incluzând şosele inutile sau cu grav impact negativ de mediu, instalaţii de transport pe cablu şi părţii în zone unde geografic şi climatic există şanse minime de sustenabilitate şi centre nefuncţionale de informare turistică şi de vizitare, fiind neglijate în schimb domeniile de mare perspectivă, dar cu şanse mai mici de deturnare a fondurilor sau de obţinere de comisioane ilegale grase de către mafia din domeniu.
 
În acest timp, cu larga complicitate (sau chiar coautoratul) autorităţilor publice centrale şi locale, este sistematic distrusă baza naturală şi culturală a turismului în România. Astfel, prin haosul urbanistic din localităţi, sunt grav încălcate normele de protecţie a monumentelor istorice (dintre care multe sunt oricum ilegal demolate sau  "renovate") şi condiţiile minimale de estetică urbană, iar prin tolerarea distrugerii spaţiilor verzi, poluării de înalt nivel a aerului, a zgomotului excesiv şi a barbarismelor arhitectonice sunt alungaţi turiştii urbani ce ar fi fost interesaţi de valorile pe care le avem, pentru că nu te poţi aştepta să vină cu masca de gaze sau antifoane pe urechi şi să facă acrobaţii pentru a putea fotografia vreo perlă arhitectonică prin păienjenişul de cabluri aeriene, dacă nu a fost cumva deja îngropată vizual de vreun mostru de beton sau de sticlă crescut în imediată vecinătate.
 
În zonele montane cu potenţial turistic ridicat prin peisaj şi valori specifice naturale şi culturale, tăvălugul aşa-zisei "dezvoltări"  postdecembriste a lăsat deja răni adânci în loc să le vindece pe cele moştenite din trecut.

Astfel, pădurile carpatine sunt într-un proces accelerat de brăcuire şi tăieri rase masive, iar râurile carpatine care au scăpat de marile baraje şi aducţiuni interbazinale sunt sub asediul microhidrocentralelor, care le lasă aproape seci şi cu albiile distruse, stânele şi sălaşele tradiţionale dispar dar munţii se umple de amatori de distracţii motorizate puternic poluante, se plănuiesc noi mari exploatări miniere de suprafaţă, culmile dominante sunt sluţite de păduri de eoliene, antene GSM şi de linii electrice aeriene şi înţesăm munţii de şosele şi vile de prost gust împrăştiate peste tot unde "au vrut muşchii" potentaţilor zilei şi au emis autorizaţii ilegale sau au "închis ochii" autorităţile putrede de corupţie la vârf (şi care îşi "leagă de mâini" funcţionarii cinstiţi pe care îi mai au) şi toate acestea în timp ce, în mod ipocrit, proclamăm ”Grădina carpatică” drept brand turistic al României. Şi nici Delta Dunării şi alte zone nu se simt mai bine...
 
De aceea, Ziua Mondială a Turismului nu poate fi pentru România o zi de sărbătoare, dar ar trebui să fie măcar una de conştientizare a direcţiei profund greşite în care se orientează ţara într-un domeniu în care, spre deosebire de cel politic, educaţional, sanitar, social sau economic, de cele mai multe ori, răul făcut este ireversibil şi valorile naturale şi culturale pierdute nu mai pot fi recuperate, indiferent câte fonduri, câtă voinţă şi câtă stăruinţă ar fi dispuse generaţiile viitoare să aloce pentru repararea loviturilor pe care actuala generaţie le dă prezentului şi viitorului turismului românesc, care ar putea fi un puternic motor economic dar şi un factor de identitate şi de coerenţă şi de contracarare a presiunilor complexe care se exercită în ultimele decenii în direcţia transformării acestei ţări în simplă colonie, sursă de materii prime şi forţă de muncă ieftină asigurată de o populaţie spălată pe creier prin mijloace orwelliene.
 
Radu MITITEAN
director executiv Clubul de Cicloturism Napoca

 
Notă:  Gândurile de mai sus sunt din păcate similare celor de anii trecuţi, pentru că în esenţă nu s-a schimbat nimic în bine în acest domeniu încât să putem scoate din lista măcar unele din gândurile negre ce îţi vin într-o asemenea zi care ar fi trebuit să fie de sărbătoare.

Loading...
Comenteaza