În loc de creşteri salariale nu mai bine zero taxe şi impozite la medici?

În loc de creşteri salariale nu mai bine zero taxe şi impozite la medici?
Încerc de ceva vreme să scriu această opinie care priveşte tema mileniului şi anume cum să ţinem medicii în ţară. M-a încurajat astăzi discuţia cu un coleg într-o dezbatere şi mă bucur să constat că sunt mulţi care văd o astfel de soluţie.

Oricum creşterile salariale din 2015 şi 2016 nu sunt executabile în spitale decât dacă creşte punctul de DRG (tariful de serviciu pe caz rezolvat), iar mai recent (de ieri), din confruntarea între partide reiese că unii spun că sunt bani, alţii spun că va există o adâncire a deficitului.
 
Dar atunci care este soluţia, pentru că indiferent ce planuri structurale are România privind sănătatea – şi oricât de nimerite ar fi - ele nu pot fi făcute fără medici, iar exodul acestor va continua. După primul tren care a dus din ţară medicii specialişti tineri, vine un al doilea, care va duce peste hotare şi medici de 35-45 de ani. 
 
Şi în acest caz sunt culese specialităţi ţintite, oftalmologi, ORL-işti, reumatologi, oncologi, specialişti în geriatrie – zone în care în anumite ţări în Europa de Vest este un deficit exact în îngrijirea legată de îmbătrânirea populaţiei, o problema reală pentru UE.
 
Măsuri disperate – sau până la un punct măsuri similare cu cele din IT unde au dat roade - discriminatorii, neconvenţionale, numiţi-le cum vreţi – dar sunt vremuri disperate pentru sistemul sanitar 
 
Dacă există legislaţie care împiedică o măsură de zero taxe şi impozite la medici, atunci să fie schimbată. Inclusiv impactul psihologic asupra beneficiarului ar fi enorm, ar simţi că ţara îi iubeşte şi îi doreşte dacă nu le cere taxe şi impozite  
 
Costul unei astfel de măsuri nu poate fi mai mare decât 1 miliard de lei şi este foarte uşor de implementat, brutul de pe fluturaşul de salariu devine netul medicului, indiferent de clasa de salarizare, nivelul de calificare. Pentru cinci ani de zile, de exemplu. 
 
Timp critic câştigat pentru a frâna exodul şi a susţine rămânerea medicilor în România pentru convergenţă cu lansarea mai multor absolvenţi de rezidenţiat pe piaţă muncii, cu deschiderea spitalelor regionale, cu creşterea rolului ambulatorului, cu privatizarea unor segmente din sistemul sanitar, cu intrarea pe rol a asigurărilor de sănătate private.

Altfel, toate aceste măsuri, normale să le spunem, nu vor putea fi implementate din lipsă de medici. În altă ordine de idei, este clar că există o disponibilitate enormă a cetăţenilor de a investi în propria sănătate. Dacă întrebi bancherii şi asigurătorii, vor spune că din economiile populaţiei (din bănci sau de sub saltea) oriunde între 10 şi 20 miliarde de lei ar fi destinate îngrijirii sănătăţii. 
 
Dar cetăţenii cer servicii de calitate pentru banii pe care sunt dispuşi să-i scoată din buzunar – paradoxal oarecum, pentru că nu au prea multe pretenţii pentru serviciile pe care le decontează statul din banii din sacul comun al contribuţiei obligatorii de sănătate. Astfel că o legislaţie eficientă ar fi trebuit să găsească demult deja o cale să absoarbă aceşti bani, oferind la schimb servicii de sănătate adevărate. 
 
Şi alte două teme de reflecţie pentru cei care vor da legi despre sănătate în România după decembrie 2016. Prima – indiferent de cine a fost la putere în ultimii şapte ani, din reformele structurale propuse / cerute de Troika începând cu 2009, nu s-a implementat practic nimic (şi atunci încă nu începuse exodul masiv al medicilor, erau doar semnale). 
 
A doua – poate că sistemul de sănătate bazat pe contribuţii şi-a atins limitele şi ar trebui regândit din temelii, dată fiind structura de contribuabili şi ineficienţa cheltuirii banului. Poate ar fi potrivit ca cei care au bani să plătească direct pentru serviciile de sănătate, fără a li se mai reţine contribuţii, iar cei care nu au să fie ajutaţi de stat din alte resurse bugetare. 
 
În cinci ani încă 4 milioane de cetăţeni, “decreţeii”, vor avea tot mai multă nevoie de servicii de sănătate, şi bineînţeles pretenţii de Uniunea Europeană. Astfel că în 2020 - ţinta finalului de ciclu strategic al politicilor publice de dreapta sau de stânga - trebuie să avem cu adevărat un alt sistem sanitar pentru a face faţă. 

Dragoş DAMIAN

CEO Terapia SA 

Loading...
Comenteaza