Opinie

Majorarea salariului minim: efecte negative pe termen scurt

Programul de guvernare 2017-2020 prezentat de către noul executiv propune o serie de modificări de ordin fiscal, social şi investiţional.
Publicitate

Din perspectiva remunerării muncii şi sarcinii fiscale aferente, există două propuneri cu impact important asupra companiilor: nivelul salariului minim brut în România, în următorii 4 ani, va fi de 2.000 lei în 2018, 2.200 lei în 2019 şi 2.400 lei în 2020 (pentru cei cu studii superioare salariul minim va fi de 2.300 lei în 2018, 2.640 lei în 2019 şi 3.000 lei în 2020, faţă de 1.450 de lei în prezent); reducerea impozitului pe venit, de la 16 la 10% şi a contribuţiilor de la 39 la 35%, începând cu 1 ianuarie 2018.

În acest fel, costurile pe muncă vor scădea de la 175 de euro, în prezent, pentru plata a 100 de euro net, la 161 de euro.  Salariul minim pe economie a fost majorat de 12 ori în ultimii opt ani şi a crescut mult mai rapid decât nivelul productivităţii medii, ponderea sa în salariul mediu brut înregistrat la nivelul economiei crescând de la 27% în 2008, până la 43% în 2016, în condiţiile în care aceasta poate ajunge până la 48% în anul curent şi uşor peste 60% până în 2020. 
 
Majorările consecutive ale salariului minim pe economie s-au realizat într-un ritm foarte accelerat, nesusţinut de evoluţia corespunzătoare a productivităţii medii înregistrate la nivelul mediului de afaceri. Competitivitatea firmelor româneşti a avut de suferit. Câteva sectoare au înregistrat o creştere constantă a cheltuielilor cu personalul în totalul cheltuielilor de exploatare. 
 
Cu excepţia sectorului IT (unde creşterea salariilor se înregistrează pe fondul excesului de cerere), restul înregistrează o pondere semnificativă a angajaţilor plătiţi la nivelul salariului minim. La nivel microeconomic, majorarea salariului minim pe economie poate avea efecte de ambele părţi, în funcţie de orizontul de timp considerat şi de ecoul efectelor (prima sau a doua rundă). Pe termen scurt efectele sunt vizibile la nivel microeconomic  şi mai degrabă negative.
 
Companiile româneşti arată o elasticitate destul de redusă (perioadele de creştere a consumului au fost însoţite de avansul importurilor şi creşterea mult mai lentă a producţiei interne). Incapacitatea de adaptare pe termen scurt prin creşterea valorii adăugate pentru acomodarea cheltuielilor în creştere poate duce la dificultăţi financiare sau chiar la întreruperea activităţii. 
 
Fabricarea produselor textile înregistrează în ultimii trei ani cel mai ridicat procent al companiilor insolvente raportat la numărul firmelor active. O situaţie similară este întâlnită în cazul asanării şi îndepărtării gunoaielor sau serviciilor prestate în principal companiilor (cu valoare adăugată mai mică).
 
Descurajarea antreprenoriatului. Se face atunci când există impredictibilitate cu privire la evoluţia viitoare a cadrului fiscal şi a altor cheltuieli. Analizând acest fenomen de la momentul impactului crizei financiare, observăm o relativă plafonare a numărului de companii nou înfiinţate în perioada 2011-2015 şi o revenire lentă ulterior. Numărul de companii care şi-au întrerupt activitatea este de 2,3 ori mai mare decât cel al SRL-urilor nou înfiinţate. 
 
Fenomenul polarizării şi creşterea diferenţelor dintre companiile mici şi cele medii/mari. La nivelul întregului mediu de afaceri ponderea cheltuielilor cu personalul în cele de exploatare a crescut de la 9% în 2008 la 10% în 2015, urmând să ajungă la 18% până în 2020. Microîntreprinderile (cu venituri sub 500.000 de euro) au înregistrat o dublare a acestei ponderi, de la 11% în 2008 la 20% în 2015, urmând să ajungă la 35% în 2020. 
 
Creşterea şomajului în rândul tinerilor,
în condiţiile în care ei reprezintă segmentul cu experienţa cea mai redusă din forţa de muncă. Conform Eurostat, deşi rata generală a şomajului din România este una dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană (aproape de şomajul natural în marile oraşe), situaţia arată mult mai prost dacă ne concentrăm doar asupra categoriei de vârstă 20-25 de ani, unde România înregistrează al treilea nivel ridicat, respectiv 24,2%. 
 
Deşi somajul ridicat în rândul tinerilor poate fi determinat şi de inelasticitatea ofertei de muncă (aşteptările destul de ridicate ale tinerilor educaţi), creşterea salariului minim pe economie ridică o barieră dificilă pentru tinerii din micile oraşe, care generează oricum acest fenomen.     
 
Pe termen mediu-lung (3-5 ani) efectele sunt vizibile cu preponderenţă la nivel macroeconomic şi pot fi pozitive mediului de afaceri doar într-un anumit context proprice, respectiv o spirală cu efecte multiple care poate funcţiona favorabil doar în următoarea succesiune:
 
Creşterea venitului disponibil, pe fondul avansului salariului, să fie orientată către consum. În caz contrar, dacă veniturile suplimentare sunt orientate către economisire ar trebui să ducă la reducerea costului de finanţare şi susţinerea investiţiilor, pentru continuarea spiralei. Altfel, spirala se opreşte în acest punct şi creşterea salariului minim pe economie nu are decât un rol de redistribuire (de la capital către muncă)
Consumul să antreneze producţia internă, care să fie elastică prin spirit antreprenorial, inovare şi investiţii. Altfel, consumul este orientat către importuri, creşterea salariului minim pe economie creează noi locuri de muncă în străinătate (sursa importurilor), deficit comercial, presiuni pe deprecierea monedei locale şi inflaţie
• Pentru ca etapa anterioară să se realizeze, mediul de afaceri are nevoie de următoarele condiţii: predictibilitate (fiscală, juridică), reforme structurale (lupta împotriva corupţiei şi economiei subterane, debirocratizare)
• Creşterea producţiei interne să fie sustenabilă din perspectiva managementului financiar. Aceasta implică o structură corespunzătoare a capitalurilor, investiţii productive şi creşterea marginilor de profitabilitate ale companiilor. Pentru a asigura o sustenabilitate pe termen lung, majoritatea profiturilor astfel obţinute ar trebui reinvestite pentru creşterea competitivităţii firmelor româneşti în contextul concurenţei acerbe (creşterea consumului va atrage interesul jucătorilor internaţionali care încă neprezenţi în piaţa locală). În contextul în care noile propuneri fiscale indică eliminarea impozitului pe dividend începând cu 2018, scenariul reinvestirii profiturilor este foarte puţin probabil.
      
Salariul minim pe economie a fost majorat de 12 ori în ultimii opt ani, noul plan de guvernare indicând alte trei majorări până în 2020, când acesta ar urma să ajungă la 2.400 de lei. Ponderea salariului minim în nivelul mediu a crescut de la 27% în 2008 şi poate depăşi 60% până în 2020. Această evoluţie confirmă faptul că majorările consecutive ale salariului minim pe economie s-au realizat într-un ritm foarte accelerat, care nu a fost susţinut de evoluţia corespunzătoare a productivităţii înregistrate la nivelul mediului de afaceri. 
 
În acest context, mă aştept la persistenţa efectelor negative pe termen scurt cauzate de majorarea nesustenabilă a salariului minim: descurajarea antreprenoriatului, accentuarea diferenţelor dintre firmele mari şi cele mici, creşterea şomajului în rândul tinerilor.

Din păcate, realitatea ultimilor 10 ani ne indică lipsa fundamentelor structurale care să susţină propagarea unor posibile efecte pozitive pe termen mediu-lung (creşterea consumului care să antreneze avansul sustenabil al producţiei interne, fundamentată pe un management financiar solid). Majorarea repetată a salariului minim generează efecte negative pe termen scurt care vor persista în dauna efectelor pozitive improbabile pe termen mediu-lung.
 
Iancu GUDA
preşedinte Asociaţia Analiştilor Financiar-Bancari 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.