Manipularea „Der Spiegel” (analiză)

Manipularea „Der Spiegel” (analiză)
Acest text nu-şi propune să ia apărarea cetăţeanului Klaus Werner Iohannis şi nici măcar preşedintelui României, purtător al aceluiaşi nume. E treaba lui sau a instituţiei pe care o reprezintă să se apere, dacă apreciază a fi necesar.

„Spiegel despre Iohannis: Diletantul", a fost titlul apărut pe portalul euractiv.ro, prima instituţie de presă din România care a scris despre textul anti-Iohannias apărut în prestigioasa publicaţie germană. Media românească, aproape la unison, a preluat dezinformarea din titlu. „Der Spiegel, cea mai influentă revistă din Germania, îl desfiinţează pe Iohannis: «Mandatul său este un dezastru»", a titrat Evenimentul Zilei. „Der Spiegel scrie despre Klaus Iohannis sub titlul «Diletantul»", au sărit la cap şi cei de la Adevărul. „Klaus Iohannis e făcut praf într-un articol din Spiegel: E un amator", a intrat în joc şi stiripesurse.ro, în vreme ce Hotnews nici măcar nu s-a mai obosit să gândească şi a preluat copy-paste materialul celor de la euroactiv, cu titlu cu tot.

Voită sau din prostie, manipularea prin dezinformare e prezentă în toate aceste titluri care au inflamat opinia publică. În primul rând, nu e vorba de „un articol", cum susţin cei de la stiripesurse.ro, ci de un editorial, iar această diferenţă e esenţială şi e cunoscută de orice om care a lucrat vreodată într-o redacţie. Spre deosebire de orice alt tip de material de presă, editorialul este singurul al cărui conţinut nu e asumat de instituţia de presă care îl găzduieşte, nicăieri în lume. Editorialul exprimă strict opinia autorului său. Prin urmare e un neadevăr a spune că Der Spiegel îl califică pe Iohannis drept „diletant" sau că „îl desfiinţează". Cel care a făcut-o a fost jurnalistul liber profesionist (freelancer, pentru snobii anglofili) Keno Verseck, care, aşadar, nu este nici măcar angajatul Der Spiegel. Pentru cei mai puţin obişnuiţi cu presa scrisă, dar mai familiarizaţi cu televiziunea, a spune că Der Spiegel îl face diletant pe Iohannis este ca şi cum ai spune despre B1 TV că o consideră pe Simona Halep o „nenorocită" şi o „mediocră", când, de fapt, aceste aprecieri îi aparţin exclusiv lui Radu Banciu, „editorialist" al televiziunii cu pricina.

Pe de altă parte, cei care au avut curiozitatea să citească editorialul în cauză, sau măcar fragmentele traduse în media românească (pentru că nu toată lumea cunoaşte limba lui Goethe), au putut observa că scopul materialului era unul singur: să dea de toţi pereţii cu Iohannis pentru că a îndrăznit să-i retragă o decoraţie fostului pastor reformat Tokes Laszlo. În fapt 80% din text se ocupă doar de acest subiect şi doar pasager sunt amintite celebrele tăceri ale neamţului sau monumentala gafă a atacării reprezentanţilor instituţiilor statului, care şi-au făcut datoria, conform legii şi fişei postului, în celebrul aşa-zis scandal „Antena 3". În acest context, nu e de neglijat faptul că autorul editorialului e un jurnalist german de etnie maghiară.

Cu toate acestea, tocmai datorită supra şi deformat mediatizării, editorialul lui Verseck va avea efecte importante în societatea românească, apreciază sociologul Ioan Hosu, care crede că, într-o ţară în care pusul de etichete e sport naţional, neamţul nu se va mai putea dezlipi vreodată de supranumele „Diletantul". „Cred că pentru opinia publică din România, materialul apărut în presa germană a validat ceea ce exista deja în mentalul colectiv. Aceste opinii despre Iohannis erau latente şi vor deveni de acum manifeste. Aveam nevoie de această validare a impresiilor noastre venită din afară, mai ales din partea presei germane, recunoscută drept cea mai serioasă. A fost picătura care a umplut paharul. Cred că vom avea mai multe manifestări ale nemulţumirii faţă de comportamentul preşedintelui, iconice sau explicite, pamflete. Detaliile sunt foarte importante, dar prea puţini români se uită la detalii (că e un editorial, deci nu e opinia săptămânalului Der Spiegel, că autorul e maghiar şi îl apără pe Tokes etc.), adevărul e că editorialistul respectiv pare să cunoască foarte bine realitatea din România şi ne dă încredere că simţim bine - «Iată că nu ştim doar noi, ştiu şi alţii». Majoritatea oamenilor nu se uită la detalii, gândesc simplu, îţi dau o etichetă şi nu mai scapi de ea, cum a fost de exemplu „căpşunarii", aplicată tuturor românilor plecaţi la muncă în străinătate", a comentat Hosu.

Sociologul clujean e de părere că o degradare accentuată a imaginii publice a lui Iohannis va produce efecte inclusiv la alegerile locale. „În general nu există o corelare foarte mare între politica de la centru şi cea locală, dar cu siguranţă prezenţa lui Klaus Iohannis în campania de la locale va fi reevaluată de cei care mizau pe o legătură de imaginea preşedintelui, de vechea imagine de neamţ, de politică făcută altfel etc. Imaginea de acum a lui Iohannis e cea a unui personaj cu discurs anost, ezitant, cu gândeli şi răzgândeli, previzibil. În două luni, cât a mai rămas până la alegeri, e puţin probabil să apară o schimbare de situaţie uluitoare, care să inverseze tendinţa descendentă a lui Iohannis, astfel încât să redevină rentabil electoral să-ţi legi imaginea de imaginea lui", a apreciat Hosu.

 

Loading...
Etichete
Comenteaza