Oportunităţi pentru România după Brexit? Iată-le!

Oportunităţi pentru România după Brexit? Iată-le!
Admitere în Spaţiul Schengen. Imediat. Sunt penibile toate tergiversările şi prefăcătoriile birocraţilor din Uniunea Europeană (UE). Îndeplinim toate criteriile tehnice, este un act de normalitate să fim parte din Spaţiul Schengen şi să beneficiem de toate avantajele acestuia.

Fără viză în SUA şi Canada
Imediat. Am făcut tot ce ni s-a cerut, chiar mai mult decât atât, suntem ascultători până la obedienţă faţă de parteneri americani, este vremea ca românii să intre pe teritoriul Americii de Nord fără restricţii de ţară de lumea a treia.
 
Adoptarea euro
1 ianuarie 2017. Ne simplifică participarea la activităţile şi deciziile financiare, fiscale şi economice ale UE. Baza unei uniuni puternice este o moneda unică puternică. Cu sau fără criteriile de la Maastricht îndeplinite, de fapt toate ţările membre ale uniunii ar trebui să adopte moneda după un calendar bine stabilit. Dar România în primul rând şi cât de curând, profitând de evoluţia economică favorabilă.
 
Dotarea cu armament NATO a armatei României
Imediat, pe gratis, cât mai complet. Cât spun generalii că au nevoie atât să primim. Dacă bărbaţii de stat ai României tot ţipă cât ne riscăm în cazul unui conflict, dacă apărăm flancul estic al NATO de furia roşie şi de ameninţarea teroristă, dacă am acceptat scutul de la Deveselu, dacă în caz de conflict fiii şi fiicele noastre sunt primii care merg la moarte, atunci măcar să nu mai avem dotare militară jurasică. Nu vom fi mai liniştiţi sau mai apăraţi, dar vom vedea că face şi NATO ceva pentru noi şi nu numai noi pentru NATO. Ba mai mult, ar trebui ca principalii contractanţi NATO să aibe unităţi de producţie în România, ca să avem şi un beneficiu economic din această nouă cursă a înarmării care e la doi paşi de noi.
 
100.000 de euro pentru fiecare român repatriat
Plătiţi de UE. A venit vremea ca românii să se întoarcă acasă şi să-şi facă un rost în ţara lor. Şi dacă vor să se întoarcă, trebuie să cerem ca UE să le plătească reinstalarea, 100.000 de euro este puţin faţă de valoarea pe care au adăugat-o Europei conaţionalii noştri în ultimii 10 ani.
 
Vrem autostrăzi. UE sau SUA, construieşte-ni-le!
Suntem criticaţi pentru lipsa consistenţei în masterplan, pentru infrastructură, pentru absorbţia fondurilor europene pe acest sector, pentru calitatea lucrărilor, pentru încetineală, pentru birocraţie. OK, mari constructori de autostrăzi germani sau americani, atunci veniţi şi construiţi-le voi, la preţul mediu pe kilometru din Germania sau din SUA, folosind bani europeni. Încredinţăm direct dacă este nevoie, aşa cum a fost cazul Bechtel, care a făcut, totuşi, cea mai bună autostradă din România. Dacă suntem depăşiţi în expertiză în infrastructură, să externalizăm fără regret celor care se pricep. 
 
Protejarea investiţiilor industriale, indiferent de capital
Adică protecţionism? DA, fără pic de ipocrizie, aşa cum orice stat puternic industrializat practică astăzi. Dacă investiţi în fabrici în România va dăm ajutor de stat, fonduri europene, zero-taxe-zero-impozite 3 până la 5 ani. Cumpărăm preferenţial produsul de la voi, indiferent de domeniu. Lansăm “Cumpără Fabricat în România”. Sprijinim cu diplomaţia românească exporturile din fabricile voastre. Orice, numai să reindustrializaţi România. Nu am devenit membru UE ca să fim doar consumator, ci şi exportator.
 
Scenariu de film de ficţiune? Dar ce, în urmă cu trei ani, ieşirea Regatului Unit din UE era subiect de discuţie? Cele de mai sus sunt lista de cumpărături pe care o ţinem în buzunar de ani şi ani de zile cu dorinţa de nu mai fi văzuţi ca o ţară de mâna a doua în Europa. Dar ca să le obţinem avem nevoie de oameni politici şi de economici pragmatici, care să profite curajos de oportunitatea Brexit-ului – dacă tot vorbim de asta – şi să negocieze de pe o poziţie care să nu fie de ţară de mâna a doua în Europa. Nu mai departe de anul trecut de exemplu, UE a fost dispusă plătească peste 500 de miliarde de euro pentru a evita Grexit-ului…

Loading...
Comenteaza