Opinie

Varanii mici, în mocirlă mare!

"Clasa reptilelor carnivore, condusă acum din platou de varanus eremius, adica varanul pigmeu de deşert, care din plictiseală s-a transformat din pastor în realizator tv, n-a găsit altceva mai bun de făcut decât să-şi facă de lucru scormonind prin viaţa mea privată", scrie editorialistul Rareş Bogdan.
Publicitate

N-am dosit niciodată nimic, stau drept în faţa lui Dumnezeu, a familiei şi a telespectatorilor! Nişte poze de la nunta mea, de acum 6 ani, cu iubita mea soţie Florina pot fi considerate „dezvăluiri" numai de nişte minţi luminate cu bricheta, dar nu judec eu intelectul unor pete de grăsime!

Trec peste faptul că pozele sunt un serviciu pe care l-am plătit unui fotograf clujean (!!!!!!) deci îmi aparţin, sau ar fi normal să îmi aparţină ca şi dreptul de a dispune de ele, dacă proprietatea mai înseamnă ceva în România - despre asta vom discuta în instanţă, căci informaţiile şi suspiciunile mele le voi înainta eventual Poliţiei şi Parchetului din Cluj. 

Însă maniera comentariilor la adresa unor persoane private este josnică până şi pentru nivelul unor atleţi ai lipsei de caracter. Numiţii Gâdea, Badea, Ciuvică şi Ursu au făcut aprecieri jignitoare, grosolane la adresa soţiei mele, a prietenilor mei care nu sunt persoane publice. Iar asta este de neacceptat! Nu aş fi lansat niciodată referiri negative la adresa lui Carmen Brumă sau a soţiilor, familiilor, prietenilor lui Gâdea, Ursu sau Ciuvică. Căci aşa apreciez eu cromatica unui comportament civilizat! Chiar şi într-o ţară necivilizată. Nemernicia, însă, nu se înscrie în arhitectura bunei-creşteri, prin urmare nici pretenţii nu pot avea. Decenţa a pierit ea din peisajul media, cum să supravieţuiască în ograda propagandiştilor deşănţaţi intraţi în vrie.

Domnilor, vă stau la dispoziţie, eu, Rareş Bogdan, pentru toate dejecţiile, invenţiile, manipulările la care consideraţi că trebuie să recurgeţi pentru a avea impresia că sunteţi puternici! Mă interesează foarte puţin, nu mă mişcă decât pentru a vă spune cât sunteţi de penibili. Dar lăsaţi în pace persoanele private care au avut decenţa să participe în urmă cu 6 ani la un eveniment privat, o nuntă normală, nici prea-prea, nici foarte-foarte, căci nu au legătură cu povestea în care v-aţi băgat cu disperare! Biruiţi prin inteligenţă, nu prin manele. Dar poate că cer prea mult... Si nici nu încercaţi să ma ţineţi ocupat pentru că am prins strategia dictată la ceas de seara de Bogdan Theodorescu şi până pe 16 noiembrie am altă treabă decât să vă răspund.

Publicitate

Comentarii

singura solutie

thumb down thumb up
miercuri, 24 septembrie 2014, 06:43
de Nae

Din pacate este singura solutie, chemati in judecata. Toti cei amenitati, calomniati, agresati ar trebui sa deschida procese si sa ceara despagubiri morale, patrimoniale, etc. Doar asa acesti varani vor fi invatati sa faca presa. E greu, costa timp, bani, nervi dar merita, poate se curata si presa asta romaneasca .
raspunde

te-a atins ce au zis... si...

thumb down thumb up
miercuri, 24 septembrie 2014, 09:03
de mircea

Tocmai ai raspuns... :)
raspunde

Rares Bogdan, specialistul in mani****ri, e victima unei mai****ri. Saracul.

thumb down thumb up
miercuri, 24 septembrie 2014, 10:18
de clujean

Acum vede si Rares Bogdan cu e sa fie el ce beneficiaza de toate "dejecţiile, invenţiile, manipulările" la care el cu Gisa se pricep atat de bine.
raspunde

PDL-ist

thumb down thumb up
miercuri, 24 septembrie 2014, 11:50
de gorgiana

Din pacate ai dat mana cu cei m-ai mizerabili PDL-isti esi la fel ca si ei pacatom
raspunde

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.