Steagul Uniunii Europene ajunge la Cluj şi va fi desfăşurat în faţa sediului PSD

Steagul Uniunii Europene ajunge la Cluj şi va fi desfăşurat în faţa sediului PSD
Steagul Uniunii Europene (UE), adus de la Bruxelles în cadrul operațiunii „Aducem steagul înapoi”, ajunge la Cluj-Napoca şi va fi desfăşurat în faţa sediului PSD "pentru a le transmite celor care conduc acest partid că nu trebuie să uite că România este membră a Uniunii Europene". Evenimentul va avea loc duminică, 25 februarie, la ora 17:00.

"Steagul adus de voluntarii care au străbătut restul Europei, se va opri în centrul orașului. Odată cu drapelul înmânat de europarlamentarul Siegfried Mureșan la Bruxelles, va ajunge în orașul nostru un al doilea steag UE de proporții uriașe (10m x 7,5 m), oferit de Maria Elena Vanghelatou, reprezentanta grupului Ștafeta Steagului European și cea care a fost sufletul acțiunii din diaspora.

Intenționăm să desfășurăm împreună acest steag, în fața sediului PSD din Cluj, pentru a le transmite celor care conduc acest partid că nu trebuie să uite că România este membră a Uniunii Europene și așa va rămâne", se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook Umbrela Anticorupţie.

Steagul va ajunge în final la Bucureşti, acoperit cu semnăturile celor care l-au purtat, şi va fi dus la sediul Guvernului.

Această iniţiativă a pornit după ce absenţa steagului Uniunii Europene din fotografia oficială de investire a Guvernului Dăncila alături de cel al României, aşa cum era cutuma după aderarea României la UE, a făcut încojorul internetului şi a atras atenţia publicaţiilor străine.

Amintim că, mai mulţi clujeni au mers pe jos 450 de km pentru a participa la protestul faţă de modificarea legilor Justiţiei din 20 ianuarie 2018 din Capitală. Iniţiatorul "Marşului Speranţei" a fost Sorin Bobiş, un horticultor în vârstă de 51 de ani din Cluj-Napoca, el fiind prezent şi la Revoluţia din 1989.

La plecarea din Cluj Napoca, acestuia i s-au alăturat unul dintre fiii săi, în vârstă de 18 ani, doi nevăzători şi un cetăţean francez stabilit de mai mulţi ani în ţară, fiind căsătorit cu o româncă. Alţi protestatari s-au alăturat grupului pe traseu, inclusiv copii.

Loading...
Comenteaza