Politica

Al doilea dosar penal pentru Nagy Zsolt

Şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Daniel Morar, a cerut ieri acordul Comisiei speciale de la Cotroceni pentru începerea urmăririi penale a ministrului Justiţiei, Tudor Chiuariu, şi a fostului ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor, clujeanul Nagy Zsolt.

Potrivit unui comunicat al DNA de marţi, Nagy Zsolt, ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în perioada decembrie 2004 - iunie 2007, şi Tudor Chiuariu, ministrul Justiţiei, sunt acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice având ca urmare obţinerea unui avantaj patrimonial pentru altul, infracţiune conexă celor de corupţie.

 

La mâna Cotroceniului

 

“în conformitate cu prevederile articolului 12, articolului 16 alineat 2 şi articolului 19 din Legea 115/1999 privind răspunderea ministerială, republicată, şi având în vedere Decizia Curţii Constituţionale numărul 665 din 5 iulie 2007, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-a sesizat pe preşedintele României pentru ca acesta să ceară urmărirea penală faţă de Tudor Chiuariu şi Nagy Zsolt”, se precizează în comunicat.

Anterior, în urma unei declaraţii a liderului PIN Cozmin Guşă, DNA informase că procurorii anticorupţie efectuează acte premergătoare, în cadrul dosarului penal 218/P/2006 înregistrat în luna septembrie 2006 (când nu era ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu, ci Monica Macovei - n. red.), cu privire la legalitatea unor achiziţii publice realizate de Compania Naţională Poşta Română, precum şi cu privire la legalitatea unor asocieri ale acestei instituţii sau ale angajaţilor săi, în diferite societăţi comerciale, şi cu privire la posibila fraudare a patrimoniului public şi privat al statului, ca urmare a acestor activităţi, informează Biroul de presă al DNA.

“Este dovada clară că DNA s-a transformat într-un instrument de luptă politică. Asistăm la o luptă între DNA şi ministrul Justiţiei, în care se încearcă şi atragerea mea”, a declarat ieri, pentru ZIUA de Cluj, fostul ministru Nagy.

în opinia sa, Hotărârea de Guvern (HG) la care se face referire “este doar o hotărâre simplă, prin care s-a clarificat situaţia juridică a unui imobil”. Nagy susţine că HG din 2007 vine doar să repete o altă HG din 2001, în care se arăta că respectivul imobil este în proprietatea privată a statului, în administrarea Poştei Române. “Numele meu e folosit doar ca un mijloc în acest caz”, a precizat Nagy Zsolt, care a adăugat că statutul de “victimă colaterală” nu îi schimbă statutul de victimă.

Potrivit declaraţiilor sale, în acest caz unele persoane sunt “ţinte”, altele sunt “mijloace”.

El a declarat că doreşte ca toate acuzaţiile care au fost formulate la adresa sa să fie clarificate cât mai repede, iar instanţa de judecată să îi stabilească, în mod clar, nevinovăţia.

 

“Victimă colaterală”

 

De aceeaşi părere este şi liderul UDMR Cluj, Laszlo Attila, care-l consideră pe Nagy “o victimă colaterală” în războiul dintre Ministerul Justiţiei (MJ) şi DNA. Ar trebui să fie prezentată opiniei publice acea HG în care se reglementează doar statutul juridic al unei clădiri. Acolo nu este vorba despre nici un fel de licitaţie ori altceva”, susţine Laszlo. “Nagy Zsolt a căzut în mijlocul acestei lupte. Cred că ar trebui odată reglementate relaţiile dintre cele două instituţii (DNA şi MJ – n. red.) ca să nu se mai ajungă la victime colaterale”, a precizat liderul UDMR Cluj.

Procurorii Parchetului înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au dispus în 27 aprilie începerea urmăririi penale şi faţă de Nagy Zsolt, fost ministru al Comunicaţiilor. Acesta este acuzat de sprijinire a unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional şi de trădare prin transmitere de secrete.

 

 

Guşă a vorbit primul de dosar

 

în cadrul acestui dosar, în cursul lunii aprilie 2007, ca urmare a unei ştiri apărute la 25 aprilie 2007 legată de asocierea Poştei Române cu două societăţi comerciale pe acţiuni, procurorii au extins verificările cu privire la modul în care imobilul situat în Bucureşti, Calea Victoriei 133-135, definit ca fiind proprietate publică a statului, conform HG 550/1996 şi HG 1.034/2001, a fost constituit de către Compania Naţională Poşta Română ca aport la capitalul social al unei firme private, SC Imopost Developments SA.

Cercetările presupun, între altele, şi verificarea împrejurărilor emiterii HG 377/2007, respectiv a notelor de fundamentare emise de către Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei şi Ministerul Justiţiei, precum şi a documentaţiei şi avizelor necesare, precizează DNA. Preşedintele PIN, Cozmin Guşă, declara în 12 septembrie, într-o conferinţă de presă, că ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu, este cercetat pentru fapte penale de DNA, susţinând că acesta a avizat o asociere ilegală dintre Poşta Română şi o firmă privată.

“Guvernul, pe baza notei de fundamentare avizată favorabil de ministrul Chiuariu, a dat o hotărâre, semnată de ministrul Comunicaţiilor, cel al Finanţelor şi primul ministru, prin care se scotea din circuitul public al statului acest spaţiu, dând girul unui şir de ilegalităţi care începuse înainte cu mai bine de un an. Am informaţii sigure şi precise, verificate că în acest moment Departamentul Naţional al Anticorupţiei are un dosar de cercetare care îl vizează pe actualul ministru al Justiţiei, în calitate de învinuit”, a declarat Guşă.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.